Lelia Zamani – Comerţ şi loisir în vechiul Bucureşti

„Comerţ şi loisir în vechiul Bucureşti abordează rolul important pe care l-au avut, la vremea lor, hanurile. Apărute în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în strânsă legătură cu dezvoltarea economică, ele au reprezentat, pe lângă o cerinţă imperativă a comerţului bucureştean, şi locuri pline de culoare. Erau un amalgam de ziduri trainice, etnii şi mărfuri, nişte edificii care mult timp s-au contopit cu soarta oraşului, fiind parte şi sprijin în încercările la care natura şi oamenii au supus de-a lungul timpului aşezarea de pe malurile Dâmboviţei.” Lelia...

Olga Pfeiffer Cunescu – O călătorie gratuită. Românii în Gulagul sovietic

O călătorie gratuită. Românii în Gulagul sovietic La insistenţele fiicei sale, Olga Pfeiffer Cunescu, o doamnă în vârstă se hotărăşte, cu câteva luni înainte de a muri, să povestească în scris un episod din tinereţea ei: deportarea în Rusia comunistă, într-un lagăr de muncă silnică din munţii Urali. Întâmplări dramatice şi situaţii limită sunt povestite cu detaşarea conferită de înţelepciunea vârstei şi de credinţa în Dumnezeu. La urma urmei, nimic din ceea ce ni se întâmplă – bine sau rău – nu se petrece pe la spatele lui Dumnezeu, fără ştirea şi voia Sa, ni se sugerează printre rândurile acestei cărţi, împreună cu faptul că iubirea şi marile prietenii pot înflori şi în condiţii extrem de...

Miruna Lepuş – Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l

Volumul Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l se adresează tinerilor în dorinţa de a le oferi o imagine echilibrată a lui Eminescu, prezentându-le opera sa politică într-un limbaj accesibil. Lucrarea începe cu prezentarea cadrului socio-politic din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea: situaţia românilor din Vechiul Regat, dar şi din Transilvania, Basarabia şi Bucovina, partidele politice şi ziarele vremii, evenimentele importante ale perioadei – Unirea, Războiul de Independenţă etc. Această introducere permite înţelegerea articolelor lui Eminescu în contextul în care au fost scrise. Capitolul următor prezintă opiniile lui Eminescu despre pătura suprapusă, despre România şi români, despre economie, partide politice, arte, instituţii, politică externă şi multe altele. Volumul se încheie cu o secţiune ce ilustrează opiniile contemporanilor şi ale posterităţii despre Eminescu şi opera sa. Fragmente si recenzii pe...

Zorin Diaconescu – Schimbarea la faţă

Se zice că atunci când priveşti detaşat un spectacol, poţi vedea mai clar jocurile de rol de pe scenă şi poţi intui mai uşor acţiunea ce urmează. Zorin Diaconescu (cine îşi dă numele copilului Zorin?), la fel ca alte 22 de milioane (minus populaţia Timişoarei şi o parte din Bucureşti), s-a culcat noaptea cu dictatura şi s-a trezit dimineaţa cu revoluţia, Nu era vina lui. Era profesor la liceul din Jad. O localitate care nici nu există pe hartă. Cică pe Valea Nireşului. Undeva pe lângă Cluj. După 20 de ani scrie impresii. Când mi-a picat în mână cartea sa de debut „Schimbarea la faţă” m-am enervat. Am zis că omul ăsta îşi bate joc de noi. Venea el, dintr-un loc care nu există, să ne explice nouă, celora care am stat aproape o săptămână sub gloanţe, în Decembrie 1989, cum e cu revoluţia. O carte scandaloasă, cu un titlu care nici nu-i aparţine. Noroc că în prefaţă îi dă Cioranului ce-i a lui Cioran şi nouă, cititorilor consumatori de revoluţii, o interpretare foarte aproape de adevăr a evenimentelor de atunci. A trebuit să vină Neica Nimeni, dintr-un oraş imaginar, să ne limpezească angoasele şi trăirile, să ne explice cât de fraieri am fost şi cum s-au folosit alţii de noi. Cum să nu dai cu ochelarii de ciment când citeşti silogismul autorului: „Dacă tulburările de stradă le considerăm revoluţie, atunci avem câte o revoluţie la fiecare meci de fotbal Universitatea cu CFR Cluj.”? Adică în Decembrie 1989 nu a fost revoluţie adevărată? Omul care aşa cum recunoaşte nu a făcut în viaţa lui altceva decât să conducă o clasă de elevi, ne conduce pe noi prin meandrele concretului unei emanări de pomină, în nopţile în care ne-am pierdut vigilenţa şi ne apăram de falşii terorişti. Zorin Diaconescu a văzut cu ochii lui cum tovarăşa Cociurlă, cu coc şi...

Eu când vreau să fluier, fluier – o piesă de teatru din 1998

Filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, regizat de Florin Şerban (35 de ani), a câştigat Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin, precum si premiul Alfred Bauer pentru inovaţie artistică. Filmul reprezintă debutul în lung-metraj al regizorului român. Ursul de Aur a fost câştigat de filmul „Honey” (Turcia). interviu cu regizorul: „Să câştigi Palme d’Ore e ca şi cum ai fi campion mondial la fotbal. Să mergi la Berlin e ca şi cum ai fi în Liga Campionilor, între primele două trei echipe din lume” Scenariul filmului- inspirat din piesa de teatru a  Andreei Vălean – care i-a bătut pe abonaţii premiilor, printre care şi Roman Polanski, poate fi descărcat  aici. Piesa de teatru a Andreei  Vălean s-a jucat la mai multe festivaluri. Pe www.liternet.ro poate fi citită în întregime. Acţiunea care se petrece într-un penitenciar este de o simplitate debordantă. O studentă la sociologie este interesată de un studiu pe tema delicvenţei juvenile. Gardianul nu înţelege care e rostul discuţiilor „cu nişte degeneraţi…majoritatea homosexuali”, afirmând că viaţa lui e mai importantă… fiind, desigur, un roman. Fata insistă. Apărătorul de uşi zice că trebuie să-i facă instructaj: „Să nu-i atingeţi, că au SIDA” Degeaba tânăra îi explică acestuia că nu există nici un risc. El o ţine langa pe-a lui. Totuşi, este lăsată să vorbească cu Jupânul, Ursul şi Nepotul, cei trei adolescenţi aleşi pentru studiu. Primită cu neîncredere de deţinuţi, fata le câştigă rapid încrederea. Băieţii sunt cooperanţi. Unul completează un formular, altul cântă şi Jupânul se dă în petec. La un moment dat, Nepotul cântă şi toţi dansează. Intră gardianul. Este lovit pe motiv că a întrerupt  distracţia. Luat ostatec, băieţii cer un elicopter şi o valiză de bani de la comandantul penitenciarului. Primesc porţii de mâncare până la satisfacerea cererilor.  Visează să ajungă în America. Să-şi deschidă un bar. ...

Sergiu Grossu – Calvarul României creştine

Calvarul Romaniei creştine Sergiu Grossu (14 noiembrie 1920, Cubolta, Basarabia – 25 iulie 2009, Bucureşti). Licenţiat în filosofie, filologie modernă şi teologie al Universităţii din Bucureşti, Sergiu Grossu a activat clandestin în mişcarea religioasă „Oastea Domnului”. A făcut închisoare politică între 1959 şi 1962, după care a fugit din ţară, stabilindu-se în Franţa, unde a încercat să facă cunoscută situaţia credincioşilor din ţările comuniste, prin revista „Catacombes” şi numeroase...