Faptul că pisicile sunt, în general, nişte oameni mai de Doamne-ajută e bine cunoscut de toţi cei care-şi împart locuinţa cu zburdalniciele lighioane îmblănite. Dar când pisica Bozo, uşor nevrotică, înzestrată cu grai omenesc, se mută într-o bună zi la Carsten, un absolvent de filozofie cam blazat şi fără ocupaţie, ea întrece orice măsură felina: sub oblăduirea răbdătorului coleg de apartament, intră în politică şi în showbiz, deschide un cabinet de medicină veterinară (unde-şi tratează pacienţii cu ajutorul terapiei conversaţionale) şi îi vine de hac unui strigoi care o blestemase…
Leave a Reply