Carol I al României – Jurnal. Volumul I (1881-1887)

1Păstrat în arhiva familiei regale şi, mai apoi, la Arhivele Statului din Bucureşti, jurnalul lui Carol I, până acum inedit, cu excepţia câtorva fragmente, cuprinde patru volume, dintre care primul acoperă anii 1881-1887. Purtând amprenta personalităţii regelui, jurnalul, altfel un lucru, se pare, obişnuit pentru Casa Regală a României – regele Ferdinand, regina Maria şi Carol al II-lea au ţinut şi ei jurnale-, conţine însemnările zilnice ale suveranului, notaţii de regulă sumare, de câteva rânduri, dar foarte riguroase despre activităţile sale şi despre evenimente ale zilei mai mult sau mai puţin importante.

Dialog cu Vasile Docea, profesorul care a lucrat zece ani la traducerea Jurnalului lui Carol 1

Partea a doua

Partea a treia

Partea a patra

Partea a cincea

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *