Carly Phillips – Burlacul

Celebra scriitoare americană CARLY PHILLIPS a renunţat la profesia de avocat pentru cea de scriitoare. O decizie inspirată, fapt demonstrat de cele douăzeci şi unu romane, toate considerate bestselleruri, publicate din anul de debut 1998 până astăzi şi pentru care a fost distinsă cu cinci prestigioase premii. În cartea de faţă, Raina Chandler este o doamnă respectabilă, foarte iubită de cei trei fii ai săi, toţi necăsătoriţi, la care şi ea ţine tot atât de mult. Atât de mult, încât încearcă să le influenţeze viaţa. Bolnavă de inimă, ea vrea să aibă parte măcar de un nepot. Dorinţă care nu poate fi ignorată, dar realizabilă numai prin sacrificiul celui pe care îl vor indica sorţii. Zarul este aruncat şi Roman, mezinul, se vede în situaţia de a-şi căuta o soţie. Fosta prietenă, Charlotte Bronson, pare cea mai potrivită alegere. Numai că aceasta consideră o greşeală să cedeze farmecelor unui bărbat, binecunoscut pentru cât de intens preţuieşte femeile, dar mai ales libertatea sa. Cum inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte, Charlotte ajunge tot mai aproape de Roman. Şi, când se hotărăşte să încerce imposibilul, intervine o întâmplare ce îi provoacă multă durere şi deznădejde… Este, oare, totul pierdut? Ar mai fi posibil ca o mare dragoste să-i reunească şi să schimbe un burlac înrăit într-un bărbat responsabil?

Comanda - @ RON

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>