Premiul Nobel pentru Literatură,1989
„pentru proza sa bogată şi concentrată, care formează o imagine provocatoare a vulnerabilităţii umane, cu compasiune reţinută“
„Scriu din singurătate şi vorbesc tot din singurătate. Şi în singurătatea mea mă însoţeşte întotdeauna ipoteza lui Picasso, de asemenea vechiul meu prieten şi maestru, că fără o mare singurătate nu se poate face o operă trainică. Dar pentru că merg prin viaţă deghizat în beligerant pot vorbi despre singurătate fără sfială şi chiar cu oarecare mulţumitoare şi dureroasă iluzie.”
Camilo José Cela, la decernarea Premiului Nobel, 1989
„Paladin şi cavaler rătăcitor al limbii, despre care spunea că «este o universitate pe care nu o absolvim niciodată, în care niciodată nu învăţăm destul şi pe care niciodată nu o dominăm, pentru că nu are astâmpăr», Cela a folosit pana drept lance împotriva barbarismelor, a neologismelor şi a prostului-gust, intrând pe uşa principală a tuturor bibliotecilor şi limbilor din lume – Familia lui Pascual Duarte a fost tradusă în peste 60 de limbi, inclusiv în latină şi esperanto, totalizând mai mult de 210 ediţii, fiind cartea cea mai citită din literatura spaniolă, după Don Quijote.”
Leave a Reply