Brian Tracy – Viitorul depinde de tine

imagineTot românul ştie bancul cu tipul care se roagã la Dumnezeu sã-l ajute sã câştige la loterie. şi dupã o viaţã întreagã de rugãciuni, exasperat, Dumnezeu îi strigã: „Cumpãrã şi tu mãcar un bilet!“
Lumea noastrã e plinã de oameni care cer, aşteaptã sã le pice, sã li se dea, sã-i loveascã norocul, sã primeascã o moştenire, sã gãseascã o comoarã.
Brian Tracy, autorul cãrţii de faţã, s-a aflat printre cei care cãutau viitorul fãrã sã-şi dea seama cã îl ţineau în propriile mâini.
Cu timpul, a înţeles cã viaţa e mult prea importantã ca sã fie lãsatã în voia sorţii, cã succesul se construieşte prin atitudinea mentalã, prin stabilirea unor obiective clare, prin cunoaştere, prin concentrare, prin voinţã.
În opinia lui Tracy, „marele secret al succesului este cã nu existã secrete ale succesului“.
Totuşi, unii oameni au mai mult succes decât alţii. De ce?
Un rãspuns foarte clar, demonstrat şi verificat de autor, veţi primi în Viitorul depinde de tine. Probaţi-l, s-ar putea sã fie croit chiar pe mãsura dumneavoastrã.

De acelaşi autor

Schimbând gândirea, îţi schimbi viaţa

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *