Aparent, între Marylin Monroe şi Hans Christian Andersen nu este nici o asemănare, deşi cuvântul „poveste” ar putea fi un element comun al vieţilor lor. Marylin Monroe a fost un copil nelegitim, cãruia nici mama, nici orfelinatele, nici familiile adoptive nu i-au putut da afecţiunea de care avea nevoie. Rolurile sau marile iubiri n-au ajutat-o să treacă pragul disperării, care a dus-o la sinucidere. Cu mult înaintea acestui eveniment, prin 1805, mama lui Hans Christian a fost forţatã sã se prostitueze de propria ei mamã. Însãrcinată fiind, a fugit de acasã şi s-a cãsãtorit doar pentru a-i oferi copilului ei un cãmin. Hans Christian Andersen a avut o mamă iubitoare, dar pe care alcoolismul a ucis-o. Crescut cu dragoste de bunica sa şi trăind într-o comunitate în care basmele cu personaje fantastice, sărbătorile şi procesiunile formau o bază culturală solidã, a reuşit sã se smulgã din noroiul originii sale. Asemeni vieţii lui Marylin şi a lui Hans Christian, existenţa miilor de copii abandonaţi, abuzaţi, traumatizaţi sau orfani este marcată de fantomele violenţelor îndurate. Unii reuşesc sã le depăşească, alţii nu. De ce, cum, ce-i diferenţiazã? Boris Cyrulnik răspunde acestor întrebări prin introducerea unui concept propriu, numit rezilienţã. Ce este rezilienţa, cum apare, cum se dezvoltă, care este rolul sãu în evoluţia psihică a copilului şi, mai târziu, a adultului, iatã temele dezbătute în paginile acestei cărţi. Rezilienţa nu e o minune, nici o reţetă a fericirii, „este o strategie de luptă împotriva nefericirii, care ne ajută să-i smulgem vieţii clipe de plăcere în ciuda murmurului fantomelor din străfundurile memoriei”.
Leave a Reply