Bojor Ovidiu – Fitoterapie tradiţională şi modernă

1Este cea mai completă carte de fitoterapie care se află în circulaţie, dar include şi ample capitole de fitobalneologie, aromaterapie, apiterapie  şi cosmetică.

  • Deoarece se apropie, spre deosebire de majoritatea lucrărilor în domeniu, de idealul exhaustivităţii, specialiştii şi publicul o consideră „cartea cărţilor” în domeniul terapiilor naturale.
  • Prezintă, coerent şi metodic, tratamentul unui foarte mare număr de afecţiuni cu ajutorul preparatelor din plante şi al altor terapii naturale, pe aparate şi sisteme (aparatul respirator, aparatul cardiovascular, aparatul digestiv, aparatul uro-genital, sistemul nervos, bolile de nutriţie şi metabolism, afecţiunile dermatologice, boala canceroasă, imunologie şi carcinogeneză).
  • Face referinţă la cca. 500 de plante medicinale.
  • „Prescrie“ peste 1000 de preparate fitoterapeutice simple (infuzii, decocturi, siropuri, tincturi, vinuri medicinale, cidruri, unguente, uleiuri esenţiale etc.) şi peste 250 de preparate fitoterapeutice compuse.
  • Înfăţişează modul de recoltare, uscare şi păstrare a plantelor medicinale.
  • Prezintă plantele toxice ori potenţial toxice, precum şi situaţiile în care plantele medicinale pot deveni periculoase pentru sănătate.
  • Reorganizează întreaga informaţie în ample tabele speciale.
Order Fitoterapie tradiţională şi modernă Preţ @ RON45,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *