Bernard Henri Levy – Inamici publici

Meciul de ping‑pong intelectual al secolului: lovituri razante, lovituri tăiate, lovituri perfide, retrageri strate­gice, reverente reciproce în faţa fiecărei lovituri izbu­tite. Un dialog cu ritm aprins, enervant, contrariant, obraznic pe alocuri, pe care nu ai cum să nu‑l urmaăreşti cu sufletul la gura, de la prima la ultima pagină. Pariul jocului? Mai mult decât o reglare de conturi cu detractorii trecuţi, prezenţi şi viitori ai filosofului BHL si prozatorului MH, încercarea de a contraria aşteptările „haitei” şi de a o zădări în continuare. Plăcerea certă a celor, de‑acum, doi aliaţi de a‑şi schimba statutul de victime publice în acela de ina­mici publici. Dar şi, dincolo de asta, o suită de digre­siuni sclipitoare, de reflexii şi de provocări privind iudaismul, condiţia intelectualului angajat, compe­tiţia spirituală între Atena şi Ierusalim, între filosofia greacă şi Biblie.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *