Benoît Duteurtre – Întoarcerea Generalului

În Franţa zilelor noastre, generalul Charles de Gaulle revine pe scena politică pentru a rezolva problema decăderii spiritului francez, a mondializării şi a dispariţiei valorilor tradiţionale ale ţării sale. Apariţia Generalului, mort de patruzeci de ani, alimentează numeroase controverse şi teorii, care de care mai fanteziste. A trăit oare până la vârsta de o sută douăzeci de ani, iar decesul şi înmormântarea sa au fost doar o înscenare? Este vorba de un impostor? I-a fost trupul păstrat prin congelare, asemenea personajului jucat de Louis de Funès în Hibernatus? Misterul rămâne neelucidat, iar retragerea Generalului este redată într-o notă de fantastic. Benoît Duteurtre resuscitează mitologia spiritului francez într-o fantezie romanescă din care nu lipsesc reflexiile şi observaţiile cât se poate de realiste asupra Franţei contemporane.

Order Întoarcerea Generalului Preţ @ RON20,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *