Benjamin Blech – Codul lui Michelangelo. Mesajele secrete ale Capelei Sixtine

UnknownCartea Codul lui Michelangelo – Mesajele secrete ale Capelei Sixtine este construită pe o nouă şi inedită viziune privind înţelegerea frescelor pictate de Michelangelo pe tavanul Capelei Sixtine.

Autorii ne propun nu numai o nouă lectură a celebrului ansamblu pictural, ci aduc în fapt, o revelaţie privind cheia de înţelegere a Capelei Sixtine.

Intenţia lor nu este sa ofere publicului o ficţiune bazată pe speculaţie, ci o demonstraţie integrală privind sensurile şi mesajele ascunse din picturile plasate pe tavanul Capelei Sixtine.

Cartea se constituie astfel, într-o adevarată hermeneutică construită în jurul unei idei ce pare să fie, după spusele autorilor “incredibil de adevarată”.

Astfel, Michelangelo pare sa fi folosit un limbaj secret, incorporat în operă, în mesaje mai puţin evidente, în principal în mesajul mistic al iubirii universale, conform învăţăturilor originale ale Bibliei, în contradicţie cu intoleranţa Bisericii timpului său.

Acest mesaj pare să fie mai degrabă unul potrivit timpului nostru, prin apelul la reconcilierea dintre raţiune şi credinţă, dintre Biblia evreiască şi Noul Testament. Cartea îşi propune în acelaşi timp să indeparteze prejudecăţile, cenzura şi ignoranţa care au impus timp de secole o lectură canonizată şi ambiguî a picturilor de pe tavanul Capelei Sixtine.

 

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *