Iar acum ne jucăm de-a memoria. O facem selectiv. Aici, în România. Cine a furat mai puţin devine om cinstit, care a scris curat şi fără să apeleze la limba de lemn, devine om onest. Hertha Müller refuză compromisul acesta. Şi bine face. Şi vrea să ne reamintească mereu de aspectele etice ale unei memorii resuscitate la neuitare. Din această consecvenţă şi forţa acestei prozatoare. Aparent firavă şi fragilă, aparent candidă şi naivă. Ca şi Doina Cornea, de o mare forţă lăuntrică. S-a tot scris şi se va mai scrie despre cărţile Herthei Müller şi despre toate aspectele pe care le implică prozele şi eseurile sale. Am vrut doar să punctăm o apariţie publică. Cea de pe scena Ateneului Român, unde am avut parte de o lecţie despre cum-se-poate-trăi-frumos-în-vremuri-urâte. Avem nevoie de batistele familiei Müller tocmai pentrun a nu ceda conjuncturii, efemerului şi ticăloşiei, dar şi a căpăta puţină încredere. În noi înşine şi în cei din jurul nostru. Lumea poate este mai altfel decât este, decât au încercat ideologii trecutului să ne-o asumăm. O simplă batistă, poate da totul peste cap. O femeie, mama Herthei Müller, este încuiată într-o cameră de către miliţianul care o reţinuse ca s-o ancheteze şi s-o sperie. Şi acea femeie îşi ascunde frica şi temerile, scoate batista şi şterge praful de pe biroul acelui miliţian. Apoi găseşte o găleată şi o mătură, şi face curat într-un loc unde murdăria era la locul ei. Ce poate fi mai sugestiv decât această depăşire a a propriilor limite? Ce ar mai rămâne de neînţeles, dincolo de sucelile literaturii şi dincoace de răsucelile istoriei. Colective sau personale. Pentru această batistă livrată memoriei noastre prezente îi mulţumim Herthei Müller.
Ca o ironie, critica dnei Herta Muller, vizand asa-zisa rezistenta prin cultura si Imposibila Lustratie a securistilor este identica celei exercitate de Paul Goma din exil si oarecum tine loc prezentei acestuia la Ateneu acum cand implineste 75 de ani. Ar fi nedelicat ca o intelectualitate care nu si-a occidentalizat inca Biblioteca Nationala, ridicata de Ceausescu in 1986-1989, sa se grabeasca a riposta cu un embargo Adio, Doamnă Herta Muller!
Imi place sa cred ca amaraciunea doamnei Hertha Muler ar fi fost si mai mare daca ar fi trait in mijlocul conationalilor (un popor atat de cult, de educat, de disciplinat), pe vremea lui Hitler. Dar asa romanii (o populatie in care ajoritatea inca mai crede ca soarele se invarteste in jurul pamantul, striga „moarte intelectualilor” iar parlamentul huiduie ideea condamnarii comunismului) au sansa sa se priveasca intr-o oglinda in care isi vad intreaga uraciune sufleteasca. Asta, chiar daca ne umileste si ne supara, poate ne va folosi. Multumim, Hertha Muler..