Premiul Nobel pentru Literatură, 1970
“Ca sa ajung pe acest podium unde se citesc prelegerile Nobel, podium oferit nu fiecarui scriitor si numai o data in viata, nu am urcat trei-patru trepte improvizate, ci sute sau chiar mii de trepte neinduplecate abrupte, inghetate, care ies din intuneric si din frig, de unde mi-a fost dat sa ma salvez, si unde altii, poate mai daruiti si mai inzestrati ca mine, au murit.”
Aleksandr Soljenitin, Premiul Nobel pentru Literatura, 1970
“Iubeste revolutia”! este un fragment rotunjit, scris in saraska descrisa in Primul cerc. Eroul, Nerjin, vrea sa intre in armata spre a-si apara tara, dar este refuzat din motive medicale. Nerjin este un tanar sovietic, unul inzestrat cu o judecata sanatoasa, deci cu simt critic. Cititorul va intelege cum s-a format viitorul disident si va aprecia simplitatea totodata rafinata si proaspata a scrierii tanarului Soljenitin”
Sku: BAGAG
Viaţa Veronicăi “Ronnie” Miller, o tânără de 17 ani, din Ultimul cântec, este dată peste cap atunci când părinţii ei divorţează şi tatăl se mută de la New York la Wilmington, în Carolina de Nord. Trei ani mai târziu, ea este la fel de furioasă şi de înstrăinată de părinţi, mai ales de tatăl ei… până când mama hotărăşte că ar fi cel mai bine pentru toată lumea ca Ronnie să-şi petreacă o vară alături de tatăl ei, un fost profesor şi pianist, care duce o viaţă liniştită în acel orăşel de la malul mării. Rebelă şi plină de resentimente, Ronnie respinge însă toate încercările de apropiere ale părintelui şi ameninţă să se întoarcă la New York – asta până când îl întâlneşte pe Will, cel mai popular tânăr din oraş şi ultima persoană de care s-ar fi gândit că va fi atrasă. Nicholos Sparks a scris o poveste de neuitat despre variatele faţete ale iubirii – prima iubire, iubirea dintre părinţi şi copii – care arată, aşa cum numai romanele luireuşesc să o facă, cum dragostea ne poate sfărâma inima… dar reuşeşte şi să o vindece.
Dincolo de universul realului, Daniel Puia-Dumitrescu propune „puneri în scenă“. Îi place spectacolul, inclusiv spectacolul fericirii şi nefericirii în iubire, pe care îl trăieşte romantic şi, subversiv, ironic, parcă pe o scenă la vedere. De aici şi titlul primei secvenţe a cărţii Poveşti cu telecomandă, Reality Show. Spectacolul este unul dual. El conţine, spuneam, propriile experienţe (proiectate sau nu) ale eului, dar şi fişele de observaţie ale realităţii, colorate, şi ele, de un fel de nevoie de „show“.
„Ioan Groşan este printre puţinii creatori de şcoală nouă care n-au devenit prizonierii unei singure formule epice.” (Radu G. Teposu)
Dădacul este romanul de debut al lui Holly Peterson, un portret ironic al vieţii bogătaşilor din Manhattan. Dacă despre dădace a auzit oricine, la ce ar putea servi dădacii ? La această întrebare nu veţi găsi un răspuns decât citind cum mamele bogate din New York, dintre care face parte şi Jamie, descoperă că soţii lor sunt mult prea ocupaţi pentru a-şi mai îndeplini rolul de figuri paterne în viaţa moştenitorilor. Un dădac, aşadar, este un bărbat în floarea vîrstei, atrăgător, cultivat, plin de umor, tandru şi cu picioarele pe pământ: combinaţia perfectă pentru a le oferi acestor băieţi modelul masculin ideal. Dar, judecând după reacţia lui Jamie, copiii nu sunt singurii marcaţi de prezenţa dădacului în viaţa lor…
Deşi România era bine-cunoscută pentru politica sa neconformistă din cadrul Blocului Sovietic, doar câţiva observatori din afară şi-au dat seama de gradul de animozitate pe care aceasta îl stârnea în cadrul URSS şi al altor aliaţi din cadrul Pactului de la Varşovia sau de cauzele punctuale ale acestei animozităţi. În anii 1980, mulţi analişti occidentali începuseră să pună la îndoială faptul că aparentele conflicte cu Moscova şi loialiştii sovietici erau reale. Fereşte-mă, Doamne, de prieteni examinează interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu “aliaţii” din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, metodele de “eliberare” militară şi de securitate din jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanţi militari şi de organe ale securităţii statului.
Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 va reuni peste 150 de expozanți 
În acest an aduce:
După ce a supus unei analize critice multiplele construcţii ale istoriei naţionale, Lucian Boia oferă acum propria sa interpretare a României. Din acest punct de vedere, România, ţară de frontieră a Europei completează şi reîntregeşte demersul iniţiat în Istorie şi mit în conştiinţa romanească: cele două cărţi fac acum corp comun. Ce este România? Răspunsul nu poate fi găsit decât în istorie, într-o istorie globală pe care Lucian Boia o construieşte altfel decât o ştim din istoriile tradiţionale de până acum. El îşi invită cititorul să participe la o pasionantă explorare de-a lungul celor mai diverse itinerarii ale trecutului şi prezentului, nelipsind nici incursiunile în Panteonul naţional sau o plimbare pe străzile Bucureştiului.
„Dar cine sunt băieţii aceştia?“ se întreba cineva uluit, într-un film cu Robert Redford şi PaulNewman. Într-o altă formă, eu îmi consumasem de mult o astfel de mirare, pela începutul anilor ’60, când, într-o zi, mi-a fost dat să aud un glas neobişnuit urechilor noastre, dedate la trilulilurile muzicii uşoare a epocii. Era o voce gravă, răscolitoare, care te soma, parcă, să nu mai stai, să alergi către Chemarea mării. Nu mică mi-a fost uimirea când am descoperit că posesoarea era o liceană, mai mică decât noi, studenţi pe acea vreme. Oricum, aparţineam aceleiaşi generaţii. Prilej de mândrie, pentru că, alături de câteva filme, de Cinematecă, de poeţii şaizecişti, Margareta Pâslaru, cu harul ei, ne-a conectat la suflul minunaţilor ani ’6o ai Europei, de care nu ne mai simţeam atât de departe. Am avut privilegiul de a-i urmări în timp evoluţia, tenacitatea, pasiunea şi inteligenţa cu care şi-a construit o carieră cum nu sunt multe în spaţiul nostru. Dar ce spun eu „şi-a construit“… Ea şi-a îngrijit-o precum pălmaşii, trudind zi de zi, sădind, explorând, apropiindu-se de limite, tatonându-le doar pentru a le învinge, ferindu-şi viaţa de urâtele atingeri ale privirilor joase. Poate de aceea cântecele ei transmit, dincolo de toate, şi fiorul unei experienţe a curăţeniei sufleteşti, trecute prin bucurie, seninătate, generozitate, dar şi prin încercări, nelinişti, temeri, luări de la capăt. Mereu şi mereu. Cartea de faţă închide în paginile ei o carieră şi o viaţă care nu s-au concurat niciodată. S-au împăcat de la bun început. Secretul aparţine numai şi numai artistei.
Recomandat de bookiseala.ro
