Constantin Bacalbaşa – Bucureştii de altădată,1885–1888. Vol III

Cu acest al treilea volum al însemnărilor lui Constantin Bacalbaşa cade uşor cortina sfârşitului de veac al nouăsprezecelea peste Bucureştiul prins în vârtejul schimbărilor de tot felul.

Lansare a dvd-ului “Cuvântul Regelui”

Curtea Veche Publishing și Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” din București vă invită la evenimentul de lansare a dvd-ului “Cuvântul Regelui” realizat de Marilena Rotaru. Evenimentul va avea loc joi, 27 noiembrie, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Calea Victoriei nr. 88), în prezența Alteței Sale Regale Principesei Maria a României. Intrarea va fi liberă. Dvd-ul “Cuvântul Regelui” cuprinde o serie de dialoguri cu Regele Mihai realizate de Marilena Rotaru în perioada 1991–1995, secvențe din încercările Majestății Sale de a reveni în România (1990 și 1994), vizita de Paște din 1992 la Putna, București și Curtea de Argeș, precum și câteva momente din evenimentele și spectacolele realizate la Ateneul Român, cu participarea unor personalități de prim-plan ale societății românești: Ion Zamfirescu, Alexandru Paleologu, Dan Grigore, Sorin Dumitrescu. “Transformarea României din monarhie în republică este ilegală și ilegitimă din mai multe puncte de vedere. Întâi de toate, felul cum am fost obligat să semnez acel așa-zis act al abdicării, prin șantaj, amenințări. În plus, constituția noastră, care era în vigoare atunci, specifica foarte bine cum se putea schimba această constituție. Or aceste lucruri nu au fost câtuși de puțin respectate. S-a votat în parlamentul de atunci instalarea republicii, la repezeală, parlamentul era în vacanța Crăciunului, au adunat câțiva oameni, nici n-a fost numărul care trebuia să fie și au falsificat numărul de voturi. Așa că toată chestiunea asta, până acum, este ilegală și ilegitimă.” Regele Mihai I al...

Maria Regina României – Jurnal de război. 1916-1917

Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele

Cristian Fulger – Seniorul Corneliu Coposu

Cartea de faţă este o încercare, aproape disperată, de a reconstitui cât mai exact momentele semnificative din viaţa celei mai importante personalităţi politice pe care generaţia mea, a celor născuţi în anii ‘50, a avut norocul să o vadă aievea

Robert Gerwarth – Călăul lui Hitler. Viaţa lui Heydrich

O biografie înfiorătoare, care spune pentru prima oară întreaga poveste a „măcelarului de la Praga”. Una dintre cele mai primejdioase persoane din cel de-Al Treilea Reich, şeful serviciului secret al SS, al Gestapoului şi poliţiei naziste, Heydrich a organizat „detaşamentele morţii” în cadrul SS și a contribuit la crearea „soluţiei finale”.

« Older Entries Next Entries »