Angela Cara – Bunele maniere

Angela Cara porneşte simplu la drumul prezentării manierelor elegante. În Bunele maniere dă exemple scurte şi concise din istorie. Cum nu se poate mai nimerit, începe cu ceremonialul solilor. În Grecia antică Hermes era protectorul lor, iar în Roma se acorda o atenţie deosebită ambasadorilor. Ovidiu învăţa tinerii îndrăgostiţi să-şi înmoaie degetele în vin roşu şi să scrie slove de iubire.

Din ţările scandinave s-a împrumutat un obicei frumos, acceptat în toată lumea, conform căruia, locul de onoare la masă i se oferă celui mai scump oaspete.

În parcul din Versailles, grădinarul-șef al lui Ludovic al XIV-lea a așezat inscripţii prin care cerea să nu-i fie călcate în picioare peluzele proaspăt însămânțate. Cum aceste inscripţii erau adesea ignorate de către nobilimea neatentă şi aflată în conflict cu regele, bietul om a obținut din partea Maiestății Sale un decret care prevedea respectarea „Etichetei”. Astfel, cuvântul a intrat în limbajul curent.

Bunele maniere se adaptează vremurilor. Multe dintre ele au rămas valabile după secole. cartea Angelei Cara evocă povestiri simple, uşor de înţeles de către orice adolescent sau tânăr care doreşte să fie un om cu maniere.

Respect, bună-voinţă e tot ce nu te costă.

Order Bunele maniere Preţ @ RON8,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *