Andrew Taylor – Jocul de-a destinul

CarteMicuţa Lucy Appleyard este răpită de la îngrijitoarea sa într-o după-amiază rece de iarnă, iar coşmarul începe. Este ca şi cum copilul ar fi dispărut într-o gaură neagră fără a lăsa indicii unde s-ar fi aflat – până când se face prima descoperire înfiorătoare într-un cimitir din Londra. Urmează mai multe descoperiri de acest fel, toate în locuri cu însemnătate religioasă. Într-un oraş bântuit de religie, ce înseamnă toate aceste ofrande? Tot ceea ce se află acum între Lucy şi sacrificiul final sunt un sergent de la Departamentul de Investigaţii Criminale pe punctul de a cădea în dizgraţie şi o femeie cleric – părinţii lui Lucy – dar cum pot ei spera să oprească forţele răului care se strâng în jurul fetei lor nevinovate? Jocul de-a destinul este primul roman din Trilogia Roth a lui Andrew Taylor, o serie de thrillere psihologice legate între ele, care, ca o săpătură arheologică, înlătură straturile istoriei psihopaţilor.

Order Jocul de-a destinul Preţ @ RON24,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *