Andrei Pleşu – Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri

Andrei plesu din-vorba-n-vorba-23-de-ani-de-intrebari-si-raspunsuri_bookiseala„Am fost eu însumi surprins de cantitatea neobişnuită de texte care s-au adunat în urma dialogurilor purtate de-a lungul vremii. O masivă investiţie de timp şi de energie! Dar nu efortul cheltuit de mine în ultimele două decade a fost motivaţia alcătuirii acestei cărţi. Şi cu atât mai puţin înclinaţia de a etala opinii personale, hrănite de o subterană egolatrie. Am constatat însă că, acoperind un interval de aproape un sfert de secol, interviurile au o substanţială dimensiune documentară.

Sunt anii în care România s-a angajat în cursa integrării europene şi euro-atlantice, anii dezbaterilor legate de înfiinţarea CNSAS, anii mai multor guverne şi preşedinţi, anii în care probleme esenţiale pentru reaşezarea noastră în normalitate au constituit substanţa vieţii publice, a neliniştilor şi a speranţelor noastre. S-a întâmplat să fiu contemporan cu această perioadă şi, nu o dată, direct implicat în desfăşurarea evenimentelor. Mărturia mea poate fi, aşadar, o legitimă notă de subsol a istoriilor viitoare.“ (Andrei PLEŞU)

Perioada subîntinsă în jocul întrebare-răspuns al cărţii este 1989—, astfel încât ea poate fi citită şi ca o „istorie a României din ultimii 23 de ani”, o istorie văzută, trăită şi povestită de autor de pe poziţia celui care a fost discipol al lui Noica, urmărit de Securitate, dat afarã din Institutul de Istoria Artei şi exilat la Tescani, apoi, după 1989, ministru al culturii, ministru de externe, consilier prezidenţial, fondator şi rector al New Europe College.
Acest parcurs biografic al lui Andrei Pleşu, dimpreună cu disponibilitatea sa de a se lăsa provocat de întrebări şi de a investi în fiecare răspuns dat ceva din experienţele sale formatoare şi din judecata nepătimaşă dau cititorilor privilegiul de a fi martorii unui dialog profund, generos, cu accente vii, confesive, de viaţă personală, pe alocuri, sau obiective, de rece diagnostic al vieţii politice, sociale ori culturale.

de acelaşi autor:

Minima moralia

Despre bucurie în Est şi Vest şi alte eseuri

Parabolele lui Iisus

Order Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri Preţ @ RON45,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *