Alexandre Dumas – Cei Patruzeci şi Cinci

1Romanul Alexandre Dumas şi Cei Patruzeci şi Cinci a fost scris între anii 1847 şi 1848 în colaborare cu Auguste Maquet, romancier şi dramaturg francez cunoscut în lumea literară mai ales datorită prieteniei sale cu Alexandre Dumas. Acţiunea se petrece între 1585 şi 1586, treisprezece ani după masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu, când Franţa este încă în plină tensiune şi agitaţie din cauza “războiului religiilor” şi a luptei pentru putere. Perioada tumultuoasă a secolului al XVI-lea i-a oferit lui Dumas o cantitate mare de material istoric; el a ales să urmărească în romanul său trei piste principale ale evoluţiei politice şi sociale ale acelor vremuri: evenimentele tulburi din Paris, ascensiunea la putere a lui Henric al IV-lea de Navara şi deruta ducelui d’Anjou, în Flandra. Intriga complexă, personajele puternice cu interese clare dar incompatibile, scenele de război alternate cu cele de dragoste, reuşesc să întregească această capodoperă, pe drept cuvânt una dintre cele mai valoroase din portofoliul autorului.

De acelaşi autor:

Sfinxul roşu. (Colecţia Adevărul) 2 Volume

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *