Distins în 2004 cu Premiul Medicis pentru literatură străină, volumul autobiografic Povestea unei vieţi descrie experienţele trăite de Aharon Appelfeld de-a lungul a aproape opt decenii – anii dinainte de război, deportarea, evadarea din lagăr, lupta pentru supravieţuire în pădurile Transnistriei, viaţa din tabăra de refugiaţi din Italia, emigrarea în Palestina, anii de armată şi cei de studii, descoperirea vocaţiei de scriitor -, urmând cursul întortocheat al memoriei, redat admirabil prin stilul eliptic, lacunar, presărat cu nenumărate salturi temporale, ce conferă autenticitate şi onestitate prozei lui. Cartea de faţă este de fapt povestea genezei scriitorului, a eforturilor sale de a-şi clădi o viaţă nouă pe rămăşiţele trecutului, de a reânnoda legăturile cu moştenirea iudaică şi de a-şi descoperi propria voce în oceanul polifonic al literaturii, scriind într-o limbă adoptivă.
“Cartea lui Aharon Appelfeld nu este o naraţiune cronologică a unor evenimente trăite, ci o discuţie deschisă şi sfâşietoare despre ce şi cum anume ne amintim, despre ce înseamnă sa fii evreu şi cum să scrii despre asta fără a aluneca în sentimentalism sau retorică goală. Este povestea unei experienţe cu neputinţă de povestit.” (Booklist)
De acelaşi autor
Sku: AA00082










Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz










