Academia Română – Istoria Românilor. Vol III

1Volumul al III-lea din Istoria Românilor analizează evoluţia societăţii carpato – danubiano – pontice din momentul cristalizării şi individualizării, în cadrul lumii romanice, a limbii şi poporului român (secolul al VII – lea) şi până la constituirea statelor medievale româneşti de la mijlocul secolului al XIV-lea. Sunt prezente în cadrul acestei dimensiuni cronologice probleme fundamentale din istoria noastră medievală de început, aşa cum apar ele în lumina rezultatelor cercetărilor, arheologice mai cu seamă, obţinute în ultima jumătate a secolului trecut, de când a luat fiinţă, ca disciplină de cercetare ştiinţifică, arheologia Evului Mediu românesc.
Opţiunea tratării diferitelor procese istorice în cadrul structurilor demoeconomice şi social – politice are la bază două motivaţii de substanţă. Una, pragmatică, ţine de natura izvorului documentar, cel arheologic în cea mai mare parte , mai cu seamă pentru secolele VII-XI, izvor în măsură să suplinească lipsa ştirilor scrise, evidenţiind, totodată, evoluţia marilor procese social – economice şi politice în cadrul societăţii româneşti. A doua motivaţie, departe de a fi sentimentală, decurge din prima şi urmăreşte evidenţierea caracterului stabil, permanent al aşezărilor autohtone, caracter incompatibil cu cel al populaţiilor nomade şi migratoare, demonstrat de identitatea etnoculturală a populaţiei acestei aşezări pe întreaga perioadă cercetată. Analizând asemenea procese istorice, constituirea statelor medievale româneşti la mijlocul secolului al XIV-lea nu reprezintă altceva decât etapa finală a unui proces de organizare social – politică a populaţiei autohtone în cursul mileniului I d.Hr., de la obştea rurală, ca formă de organizare social – politică, la faza cnezatelor, voievodatelor şi ,,tărilor” româneşti de la cumpăna celor doua milenii şi de aici la constituirea satelor medievale româneşti, ca structuri social – politice mature, cu funcţii interne şi externe bine definite.
Societatea românească a secolelor VII-XIV, cu structurile sale bine consolidate asemenea zalelor unui puternic lanţ, rămane singura reprezentantă orientală a viguroasei lumi romanice, având în codul ei genetic, profund imprimat, Sigiliul Romei.

Academia Română – Istoria Românilor. Vol I

Order Istoria Românilor. Vol III Preţ @ RON99,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *