Abordarea situaţiei României în tranziţie nu este nici nouă şi nici epuizată; de aproape două decenii, economiştii, juriştii, analiştii politici, sociologii încearcă să găsească formula ideală, atât pentru a explica locul în care suntem, cât şi pentru a propune noi soluţii.
Fără a pretinde analiza exhaustivă a subiectului, raportul economic – juridic în economia concurenţială, mai ales în manifestarea acesteia în România, dinamica acestuia poate fi un punct de plecare în înţelegerea fenomenului şi a perspectivelor, deoarece, aşa cum arăta Phillipe Malaurie, „… Binefacerea cea mai mare pentru oameni este să dea şi să trăiască sub legi civile bune: ele îmblânzesc puterea şi o ajută să se facă respectată ca şi cum ar fi însăşi justiţia. Ele au influenţă asupra fiecărui individ, sunt implicate în principalele acte ale vieţii, îl însoţesc peste tot; sunt uneori unica morală a unui popor şi sunt întotdeauna parte componentă a libertăţii sale (…) ne-au plăcut prea mult, în epoca modernă, schimbările şi reformele; dacă în privinţa instituţiilor şi a legilor, secolele de obscurantism sunt un teatru al abuzurilor, secolele de filosofie şi de lumină nu sunt foarte adesea decât un teatru al exceselor… Esenţialul este să imprimăm noilor instituţii caracterul de permanenţă şi stabilitate care le poate garanta dreptul de-a deveni vechi”.
Şi pentru că peste România au trecut mai bine de cincisprezece ani de evoluţie către un nou model de economie, care, fără îndoială, este o economie de piaţă, statuată prin chiar Constituţia României, considerăm utilă o travesare prin modelele economice consacrate, pentru a înţelege, poate, aşa cum toată lumea doreşte, către ce ne îndreptăm, de ce şi care ar fi modelul cel mai apropiat, mai adecvat nouă.
Leave a Reply