Ceea ce avem aici este o parodie a insurgenţei, o pastisare a nonconformismului, o negaţie a negaţiei, în ultima instanţă, de pe poziţiile conservatorismului burghez. Am aduce însă şi alte explicaţii. În primul rînd, pastisa din În genul… tinerilor nu este una vitriolantă, nu desfiinţează; presupune, dimpotrivă, o ascunsă relaţie de complicitate, un fel de exerciţii de admiraţie cioraniene avant la lettre. N. Steinhardt recunoaşte: «A fost cartea mea un act de critică, dar înapoia criticii se aflau paradoxul şi admiraţia. A fost şi din partea mea un act de revoltă sau mai bine zis de neconformism tineresc, un act de contestare, dacă nu obraznic, în orice caz ludic».
De acelaşi autor
Leave a Reply