Gâştele vopsite ale lui Lucian Dan Teodorovici, în New York Times

Povestirea După gâşte (din volumul Celelalte poveşti de dragoste) a scriitorului ieşean Lucian Dan Teodorovici a fost comentată de celebrul cotidian american The New York Times: „Lucian Dan Teodorovici’s “Goose Chase,” the Romanian selection, is especially subtle and evocative, portraying the moral rot of the Ceausescu era without ever mentioning that dictator’s name or even Communism. A boy living in a poor village accompanies his grandfather to a Gypsy neighborhood on a mission to recover a flock of geese stolen from them, and while there is exposed to more than his grandfather is willing for him to see.„ Această povestire face parte din antologia Best European Fiction 2011, coordonat de bosniacul Aleksandar Hemon, scriitor stabilit la Chicago. Versiunea electronică a ziarului american face trimitere spre un articol din 2009 al lui Lucian Dan Teodorovici, apărut în The Guardian, cu titlul: Realitatea temperează bucuria României din 1989. După gîşte Cineva ne-a furat într-o zi cele şapte gîşte pe care le lăsaserăm libere pe stradă. Pe strada noastră se aflau cîteva petice de iarbă, iar sătenii îşi lăsau de obicei gîştele sau raţele libere. Nu era o problemă, nu se amestecau între ele, gîştele şi raţele au spiritul ăla de turmă, sau cum s-o numi la păsări, stau grupate, fiecare după curtea în care au crescut împreună. În plus, poate pentru că ţăranii luau în calcul faptul că vreo gîscă ori vreo raţă nebună ar putea totuşi să-şi părăsească grupul şi să plece aiurea, îşi însemnau proprietatea cu vopsea pe aripi. Ale noastre aveau un fel de virguliţă roşie făcută cu vopsea pe aripa dreaptă, cam ca semnul celebru de la Nike, deşi la vremea aia eu nu ştiam cum arată semnul Nike, şi nici bunicii mei nu cred că ştiau. Existau însă gîşte ce purtau cîte o cruce albastră, altele o bulină galbenă. Sau chiar însemne trăsnite. Unul dintre vecinii noştri, spre exemplu, a pictat pe cele şaişpe gîşte proprii cîte un brăduţ. Cu vopsea verde, desigur. Iar altul a stîrnit indignarea vecinilor, printre care şi a bunicii, pictînd pe cîte-o aripă a gîştelor proprii cîte un falus, cu vopsea maro. Bunica s-a enervat, pentru că eu aveam numai opt ani şi n-ar fi trebuit să văd aşa ceva, prin urmare a făcut reclamaţie la miliţie, alături de alţi vecini....

Adina Rosetti va fi sâmbătă cu „Deadline”-ul său în Piaţa Rosetti:-)

Adina Rosetti cu al său Deadline va fi prezentă sâmbătă 12 martie, între 15.00 şi 17.00 la magazinul Delicatese Florescu din Piaţa Rosetti (Radu Cristian nr. 6),  pentru un autograf şi discuţii despre...

Savian Bulacu-Lăpuşata – Voievodul Codrilor (legendele oltenilor)

Istoria scrisă nu a fost prea generoasă cu legendele despre faptele de vitejie ale eroilor solitari din teritoriile de altădată ale Olteniei. Memoria orală, în schimb, le-a perpetuat din generaţie în generaţie, şi se încearcă destul de timid, să fie reînviate şi prin scris, spre cunoaşterea românilor din România şi a celor de pretutindeni. Anume în această dimensiune se plasează şi povestirea din volumul Voievodul Codrilor. Autorul, doritor să proiecteze o lumină cât mai intensă asupra vieţii şi faptelor eroilor acestei cărţi, a uzitat unele expresii şi construcţii de fraze, ieşite parţial sau total din vorbirea sau scrisul zilelor noastre. Pe cale de consecinţă, cititorul este invitat să fie îngăduitor cu maniera prezentării acestor cuvinte şi expresii străvechi, pentru care merită pe deplin recunoştinta autorului şi a celor care poartă cu nemarginită mândrie apelativul de oltean din Oltenia, numită în timpurile străvechi şi Valahia Mică. Order Voievodul Codrilor (legendele oltenilor) Preţ @ RON10,00 Qty: Adauga in cosul de...

Constantin Noica, plagiat în Italia

Nu doar românii fură Cotidianul italian il Giornale a publicat într-o ediţie recentă  un articol prin care este semnalat un caz de plagiat al profesorului Umberto Galimberti, acuzat şi în trecut de acest „viciu intelectual”. Doar că de aceasta dată, autorul copiat este filozoful român Constantin Noica. Cazul a fost semnalat de un alt român, Costică Brădăţan, profesor la Texas Tech University. Pasajele copiate de către Umberto Galimberti provin dintr-o scriere a lui Noica numită „Şase maladii ale spiritului”. Plagiatul pare a fi dincolo de orice dubiu şi umple o pagină din cartea lui Galimberti, „Orme del sacro”. Interesant este că Galimberti a recenzat lucrarea lui Noica, pentru cotidianul Repubblica, la un an după publicarea cărţii incriminate. Profesorul Brădăţan remarcă ironic această particularitate: „mai întâi plagiem şi apoi...

Thomas W. Hook – JACKO (1958-2009) – Michael Jackson, Regele Muzicii Pop

Au fost odată ca niciodată, în îndepărtata Americă, cinci fraţi care au întemeiat formaţia Jackson 5. Solist l-au ales pe micuţul Michael, care interpreta cu atâta patos, talent şi nerv melodiile încât i-a cucerit până şi pe cei care nu iubeau muzica funky-groove. Copilăria a trecut pe neobservate; tânărul s-a lansat într-o carieră solo, iar albumele sale Thriller, Bad şi Dangerous doborau record după record. Nimeni n-a rezistat atâta vreme în topuri, nimeni n-a vândut mai multe discuri. Mişcarea scenică neobişnuită a atras atenţia, iar pretenţioasele videoclipuri au fascinat o lume întreagă: Michael a devenit Regele Muzicii Pop. A creat modă, un nou limbaj muzical şi mod de interpretare; a dominat scena sunetului, a mişcării şi a spectacolului cu nestăvilită forţă şi spontaneitate, cu fiecare părticică a trupului său. Cântăreţ, compozitor, coregraf şi dansator de geniu, idol viu, a atins apogeul gloriei. A construit o lume de vis pe scenă, în clipuri şi în viaţa lui. Sufletul lui naiv şi fragil era însă torturat de neîmpliniri afective: a făcut o serie întreagă de operaţii estetice, mereu nemulţumit de chipul lui, a încercat să-şi apropie cât mai mulţi copii, din dorinţa fierbinte de a recâştiga inocenţa copilăriei. A cunoscut şi iadul umilinţei şi calomniilor întunecate, al acuzaţiilor de tot felul, iar în final o întrebare a rămas fără răspuns: ce culoare are adevărul? După o lungă serie de scandaluri a încercat să se ridice din adâncuri, a vrut să se înfăţişeze din nou lumii, dar n-a mai ajuns să o facă. Nu avea încă 51 de ani când a plecat dintre noi. A plecat, dar ne-a lăsat clipa de basm când cântam alături de el „We are the world, we are the children”… Order JACKO (1958-2009) - Michael Jackson, Regele Muzicii Pop Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

„Level 26”, cartea viitorului?

Anthony Zuiker, scenarist de Crime-uri, a lansat în 2010, o carte pe trei nivele de comunicare, Level 26: suport scris, pagină de blog şi film, scrie ediţia de duminică a Ziarului financiar.  În naraţiunea menţionată, un agent special, Steve Dark,  vânător de cursă de lungă, greu de prins, aşa cum îi stă bine unui personaj de gen,  se află pe urmele lui Squeegel, un ucigaş în serie care terorizează întreaga planetă. El a ieşit însă din aria crimei mărunte de cartier şi a început să-i deranjeze acut pe cei mai înalţi oficiali americani. Dark, a cărui familie a fost hăcuită de dement, trăieşte acum pe malul mării, cu iubita lui, Irene, şi încearcă să pătrundă în mintea lui Squeegel (care a depăşit nivelul suprem – 25 – din clasificările criminologice uzuale ale ucigaşilor) spre a-i dejuca planurile şi a face să triumfe dreptatea. O schemă subţire, doldora de clişee, care încearcă să compenseze lipsa de imaginaţie şi de suspans intrinseci, agitând ispitele ultramoderne ale filmului şi ale internetului. La fiecare douăzeci de pagini, cititorul găseşte „o cheie”, un indiciu care îi permite să deschidă un Cyber Bridge pe site-ul web dedicat cărţii, unde se află nişte mici filme (cu scenariul şi regia lui Zuiker). Varianta în imagini (acum, iată, simultană cu literatura), este însă de tot trăsnită, plină de scene de tari, care evocă un „Saw” cu infuzie de sex. Cititorii pot participa activ pe forum la prinderea criminalului. Să fie acest experiment cartea...

După Nora Iuga, Cătălin Dorian Florescu contrazice „clişeele” Hertei Müller despre România

După ce Nora Iuga, traducătoare de peste veac a Hertei Müller, a afirmat într-un ziar elveţian că intelectualitatea românească nu a fost în timpul comunismului atât de colaboraţionistă, cum o descrie în cărţile sale laureata premiului Nobel, fapt pentru care cele două s-au certat definitiv, iată că mai tânărul Cătălin Dorian Florescu, tot scriitor din Timişoara, într-un interviu acordat cotidianului austriac de mare tiraj, Der Standard, contrazice clişeele H.M. despre România. „Unii oameni au ajuns s-o citească pe Herta Müller ca pe un manual de istorie. Cu toate că pe cărţile ei scrie acelaşi lucru ca şi pe ale mele: roman.” continuare—–> Standard: În vechile cărţi de bucate din România se găsesc reţete specifice pentru 32 de etnii. Mai există astăzi această multiculturalitate în România? Florescu: Numai în Banat trăiesc români, nemţi, unguri, sârbi şi bulgari. În Timişoara, oraşul în care m-am născut, există teatru, ziare şi învăţământ în mai multe limbi. Partidul maghiarilor face parte, de zece ani, din conducerea ţării. Există biserici ortodoxe şi catolice, sinagogi, iar în Est chiar şi moschei. Pe de altă parte, multe sinagogi s-au degradat, la fel ca bisericile-cetăţi ale saşilor transilvăneni, ca şi multe din casele lor. Pentru că s-au mutat în Germania. Dar primarul Sibiului – Capitala Culturală Europeană a anului 2007 – e de origine germană, ales de români. România s-a aflat ca ţară la intersecţia multor culturi şi imperii – habsburgic, otoman, rus –, o insulă latină în marea slavilor. Oamenii au învăţat să supravieţuiască şi să se adapteze. Românul nu se lasă doborât aşa usor, el improvizează, se strecoară, e viclean şi îndrăzneţ. Dar şi umorul a fost important, doar prin umor reuşeai să supravieţuieşti în dictatură. Standard: Cititorii dvs. află multe despre o lume care acum 20 de ani le era inaccesibilă. Florescu: România are o cultură bogată, care e mult prea puţin cunoscută. Abia de curând au început să fie traduşi scriitorii români, iar regizorii de film să primească premii importante. În România, găseşti ca întâmplător lucruri care nu sunt întâmplătoare: viaţă modernă şi plină de puls din oraşe – şi la câţiva kilometri distanţă viaţa la ţară, înapoiată şi săracă; dar în acelaşi timp bogată în legende, mituri, cântece populare. Un singur lucru nu e România: ţara sumbră din cărţile Hertei Muller. Unii oameni...