Cine este George Brăiloiu?

El a achiziţionat obiectele din arhiva familiei Cioran cu 405.000 de euro George Brăiloiu este unul dintre băieţii deştepţi din energie. La 40 de ani este patronul KDF Energy, un fel de broker de aer. Fără glumă. Prin Acordul de la Kyoto, fiecare stat semnatar, care nu este mare emiţător de carbon, poate vinde certificate  de emisii de carbon. România ar putea obţine pe piaţa energiei astfel de instrumente financiare şi ar obţine câteva miliarde de euro, ţara noastră nefiind un mare emiţător de noxe. Nefiind o acţiune reglementată, cu o instituţie care să se ocupe de tranzacţionarea acestora, băieţii deştepţi din energie fac bani, nu se joacă. Site-ul www.imaginelife.ro, publica recent un portret succint al lui George Brăiloiu (42 ani). Este de profesie avocat şi s-a născut în Roşia de Jiu (judeţul Gorj), într-o familie în care mama era învăţătoare, iar tatăl – profesor de matematică. În plină criză financiară, KDF Energy a făcut peste o sută de milioane de euro cifră de afaceri. Valoarea totală a certificatelor de emisii de carbon care îi revin României este de peste 2 miliarde de tone de CO2, pentru perioada 2008 – 2012. Cerificatele sunt administrate de Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, administrator al Registrului Naţional de Gaze cu Efect de Seră. romanul-care-a-cumparat-manuscrisele-lui-cioran-a-fost-o-ambitie Autorităţile române declară că ţara noastră deţine în prezent un surplus de capacitate de poluare, tradus în aproximativ 350 milioane de certificate de emisii, cu o valoare de până la 2,5 miliarde de euro. Alocarea certificatelor se face anual, conform schemei întocmite de Ministerul Mediului, companiilor de pe teritoriul României care poluează, conform datelor din 1989. Aşadar, pentru majoritatea acestor companii, certificatele sunt excedentare. Întrucât certificatele de emisii au valoare comercială, ele pot fi folosite ca o sursă excelentă de capital, prin vânzarea lor către companii care au nevoie să polueze mai mult. În România sunt 219 companii poluatoare, cel mai mare poluator fiind ArcelorMittal Galaţi, cu o alocare anuală de 11.335.574 de certificate. Cum se tranzacţionează aceste certificate? În piaţa europeană, la fel ca în oricare piaţă, unul cumpără şi altul vinde.  Nimic spectaculos. Dar că tânărului George Brăiloiu i s-au dat pe mână astfel de capitaluri aici e spectacolul. Sigur că la o vânzare în străinătate de 100 de milioane de euro, numai rambursarea...

Bravo tanti Ica! Trăieşte-ţi viaţa!

Pe tanti Ica, cumnata lui Cioran, n-a mai căutat-o nimeni din mileniul trecut să o întrebe cum îşi mai duce zilele. S-ar fi dus pe lumea cealaltă fără ca cineva să-i mai poarte de grijă, dacă n-ar fi scos la licitaţie operele din perioada de creaţie românească a lui Emil Cioran. Sigur că poate fi acuzată pentru procedură, dar nu pentru că vrea să câştige un ban. Trăim vremurile liberale pe care ni le-am dorit cu toţii. Ce nu e ilegal, e legal. Ilieşiu acuză că la Paris se vând ilegal obiecte din arhiva Cioran În zadar Gabriel Liiceanu a acuzat-o că minte. În jurul oricăror licitaţii există o oarecare discreţie. Poate, tanti Ica, are o singură vină: că nu s-a adresat mai întâi autorităţilor româneşti să întrebe dacă îşi doresc să achiziţioneze aceste obiecte din patrimoniul familiei. Dar, după cum le cunoaştem năravurile, nici n-ar fi avut la ce uşi să bată. Ale lui Kelemen Hunor? Ale lui Gabriel Liiceanu? Ale lui Horia Roman Patapievici? Dacă intelectualii de marcă ai României aveau atâta drag de patrimoniul cultural românesc, de ce nu au tras semnalele de alarmă, de ce nu şi-au deferecat conturile pentru a cumpăra obiectele? Lăudabil este gestul TVR, cu toate că nu e treaba Consiliului său de Administraţie, de a participa la licitaţia pariziană. Dar chiar, aşa, nu s-au găsit o sută de mii de euro pentru materialele de lucru ale filozofului din perioada sfintei sale tinereţi? Nu e treaba lui Gigi Becali să cumpere. Nici nu ar şti pe ce dă banii. Dar statul român, plătit cu impozite grase, autorităţile culturale care au pus taxe şi pe ramele de tablouri, nu-şi puteau rupe de la gură? Trebuie ca tanti Ica să moară de foame într-o democraţie liberală, cu bunurile din proprietatea familiei, sub pernă? Să fim serioşi. Femeia a vândut din ce îi aparţine de drept. Prea ne-am obişnuit cu...

Ilieşiu acuză că la Paris se vând ilegal obiecte din arhiva Cioran

Cunoscutul contestatar Sorin Ilieşiu, regizor care a produs împreună cu Gabriel Liiceanu, filmul Apocalipsa după Cioran, acuză decizia unei case de licitaţie de a scoate la vânzare obiecte din arhiva Cioran. Cineastul cere, printr-o scrisoare ministrului de externe, Teodor Baconschi, să intervină  la acţiunea pregătită de Casa Binoche şi Giquello, la hotelul Drouot Richelieu din Paris, astăzi 7 aprilie. Sorin Ilieşiu afirmă că în urmă cu aproape 15 ani, fratele lui Emil Cioran, Aurel Cioran, i-ar fi pus la dispoziţie mai multe documente din arhiva personală pentru a fi fotografiate şi filmate. Fiind întrebat de către Ilieşiu ce va face cu acestea după moartea sa, fratele celebrului scriitor francez de origine română a spus că le va dona Muzeului Astra din Sibiu, conform dorinţelor fratelui său. La ora actuală, acestea sunt în posesia unor oameni fără legatar testamentar, susţine Ilieşiu.  Gabriel Liiceanu, autorul care le-a folosit prin anii 90 pentru Itinerariile unei vieţi, carte apărută sub semnătura sa, afirmă că Ica Cioran, cumnata marelui filozof le comercializează. „Vă solicit imperativ să faceţi toate demersurile legale – direct sau prin intermediul ambasadorului României în Franţa, dl Bogdan Mazuru – pentru a opri vânzarea, parţial ilegală, a respectivelor obiecte care aparţin patrimoniului cultural al României”, scrie Sorin Ilieşiu, în scrisoarea de protest adresată ministrului culturii. Sorin Ilişeiu  a ataşat doar câteva dintre fotocopiile – realizate de el în 1994 – ale unor obiecte care ar putea fi vândute azi la licitaţia din Paris, practic cele mai importante din cele menţionate de comunicatul Mediafax: „diploma de bacalaureat datată 5 octombrie 1928, diploma de licenţă în filosofie şi litere, datată 23 iunie 1932, un carnet de student emis în Germania pentru anul şcolar 1933-1934 cu fotografie şi semnătură, mai multe cărţi de identitate emise de autorităţile germane, un paşaport, eliberat la 15 septembrie 1934, un carnet de student emis în Franţa, abonamente de tren, fişe de lectură, un permis pentru bibliotecă” – toate acestea le ataşez – sau „manuscrisul intitulat Îndreptar pătimaş, datat 12 martie 1940, evaluat de experţi la o sumă între 8.000 şi 10.000 de euro”. Ministerul Culturii, Academia Română şi Muzeul Naţional al Literaturii Române ştiau de licitaţia de la Paris, unde sunt scoase la vânzare documente ale lui Emil Cioran, din luna februarie. Anunţul a fost făcut de purtătorul...

Concursul de poezie Constantin Virgil Bănescu

Concursul de poezie Constantin Virgil Bănescu va avea loc între 20 şi 21 mai 2011, la Târgoviște. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu au debutat editorial și nu sunt implicit membri ai Uniunii Scriitorilor sau nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului. Poeziile (minim 5 – maxim 10) dactilografiate în cinci (5) exemplare se trimit în sistem motto* pe adresa Grupul Şcolar „Voievodul Mircea”, Bd. Regele Carol I, nr. 70, cod 130024, Târgovişte, Dâmboviţa pentru Dna Maria Doina Bănescu până la data limită de 20 aprilie 2011, data poștei. Laureații vor fi publicați în revista litere și le vor fi acordate premiile I, II și III, iar organizatorii le vor asigura masa, cazarea şi cheltuielile de transport (bilete de tren – clasa a doua). Pentru relații suplimentare o puteți contacta pe dna Maria Doina Bănescu la tel. 0724.528425 sau adresa de e-mail: doinabanescu@yahoo.fr Sistem motto* : La începutul grupajului de poeme trebuie să aveţi un “motto” de identificare. Acelaşi “motto” de identificare trebuie scris şi pe un plic mai mic, în care se introduce CV-ul (nume, prenume, locul şi data naşterii, domiciliu, studii, premii literare sau publicaţii în reviste literare, dacă e cazul, şi datele de contact, adresa completă şi numărul de telefon). Grupajul de poeme şi plicul mai mic se introduc într-un plic mare şi se trimit prin poştă (trimiteţi nerecomandat, ca să nu srieţi niciun nume pe plicul...

Misterul „Codex Rahonczi”. Cum se inflamează iar dacologii

Așa-zisul „codex Rohonczi,” care ar fi vorbit despre o istorie a vlahilor din spaţiul dacic, este un document extrem de controversat, cu o scriere care nu a fost descifrată nici până astăzi. Manuscrisul a fost păstrat la Rohonc, astăzi localitatea Rechnitz din Austria, până în anul 1838, când contele Gusztav Batthyany și-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Ştiințe a Ungariei. Cercetătorii unguri au încercat să-l descifreze, crezând că este în limba maghiară, dar fără nici un rezultat. În principiu, procedeul pe care l-a întrebuințat pentru descifrare a constat în a întoarce cartea și a asocia fiecărui caracter litera cea mai apropiată. E de reținut însă că același simbol cunoaște uneori interpretări diferite și aceeași literă transcrie mai multe simboluri, scrie Adrian Bucurescu în ziarul Timpul. În text apar și unele ideograme, cu aceeași intenție de a îngreuna descifrarea. În favoarea ipotezei că textul este în limba dacă intervin unele abrevieri, ce se repetă foarte des, printre care Z.S, pentru Zalmoxis, și SSS, pentru numărul 666, care la daci avea însușiri pozitive, spune dacologul de la Timpul. Apar și unele cuvinte dacice, cum ar fi Napai, denumirea unui trib atestat pe harta marelui geograf Ptolemaios, în stânga râului Ialomița, precum și etnonimul Dac. De câteva ori apare și numele Mathia, ce ar putea duce la concluzia că e vorba de regele Mathia Corvin, inițiat în limbile vechi, în alchimie și în astrologie și mare colecționar de cărți rare. Alt nume, care apare și el foarte des, Vasia, pare a fi al autorului acestui misterios manuscris. Şi, ca misterul să se adâncească, singurul Vasia cunoscut deocamdată în istoria noastră medievală este un spătar al Ţării Românești, pe vremea domniei lui Mircea cel Bătrân! Dar nu din Ţara Românească plecaseră și Corvineștii? Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi, se spune pe site-ul Certitudinea. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Ea susţine că e în limba dacă. Dar de ce după o mie de ani se scrie în dacă, nimeni nu explică. Şi cine sunt tălmacii. Scriere secretă După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: „Se găseşte...

Manuscrisele din Iordania ar putea fi cele mai mari descoperiri din istoria creştinismului

Un număr de 70 de cărţi din plumb, cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani, au fost găsite într-o peşteră din Iordania. Experţii care le analizează spun că documentele, unele dintre cele mai vechi scrieri creştine, ar putea fi o descoperire majoră în istoria creştinismului, scrie presa internaţională, citată de Hotnews. „Analizăm o descoperire foarte importantă şi semnificativă, poate cea mai importantă descoperire din istoria arheologiei,” a spus al-Ziad Saad, director la Departamentul iordanian de Antichităţi. El a explicat la BBC că s-ar putea ca textele să fi fost făcute de unii dintre primii creştini, în deceniile imediat următoare crucificării lui Iisus. David Elkington, şeful unei echipe britanice de cercetători a declarat: „Este un uimitor ca avem aceste obiecte care ar fi putut fi atinse de primii sfinţi ai Bisericii„, scrie Daily Express. Fiecare dintre cele 70 de cărţi are între 5 şi 15 pagini, legate prin inele de plumb şi au mărimea unui card de credit. Textele sunt scrise în ebraica veche. O primă analiză a metalului arată că unele cărţi datează încă din primul secol după Hristos. Dacă cercetări ulterioare vor confirma autenticitatea acestora, scrierile ar reprezenta cea mai mare descoperire după Manuscrisele de la Marea Moartă găsite în 1947. În jurul acestor scrieri au apărut deja dispute. Se pare că au fost descoperite într-o peşteră din Iordania de un beduin iordanian. Acum, autorităţile iordaniene le revendică după ce au fost duse în Israel între 2005 şi 2007. Dar, un beduin din această ţară spune că sunt ale familiei sale încă de acum 100 de...

De ce fug scriitorii după cocarde şi sclipici?

Mă exasperează fuga scriitorilor români după cocarde şi sclipici. N-aş fi comentat acest sentiment, ducă-se în pustie, dacă Monicăi Ramirez, în ghidul său practic: Cum se scrie un bestseller, nu mi-ar fi adus aminte în final de un lucru elementar : „un scriitor scrie, nu fuge după medalii şi ovaţii”. Şi istoria literaturii lumii e plină de astfel de personalităţi, fără titluri de Sire sau nume de ambalaje, care au dat lumii opere memorabile. Un prieten occidental îmi spunea că singurul premiu adevărat în literatură e Nobelul, restul intră la şi altele. Eu cred că după Nobel, marele premiu este dat întotdeauna de cititori. Ei sunt cei care renunţă la o plăcere sau o acţiune de moment pentru a-şi cumpăra o carte. Piaţa este singura în măsură să dicteze ierarhii. Pentru mine doar Topul vânzărilor contează. Restul e deşertăciune… Am participat recent la Gala Premiilor „Observator cultural”. Mă număr printre spectatorii constanţi ai acestei gale. Pot spune că niciodată n-am văzut aşa o lume literară obosită şi plictisită. Premii multe, mize mici, multă cumetrie. N-am fost niciodată la galele premiilor Oscar, dar îmi imaginez emoţia anunţării premianţilor, tensiunea din sală şi bucuria din final. Premiul e legitim, încărcat de aur la propriu şi la figurat. În sala Teatrului Odeon, m-am nimerit în vecinătatea clanului Vakulovski, în timpul acordării premiilor Observator cultural. Sigur, unul dintre ei era nominalizat. Când s-a rostit numele câştigătorului la proză, altul decât junele critic, întreaga lui trupă s-a ridicat şi a plecat trântind scaunele şi uşile de la balcon. Aş fi vrut să sun organizatorii, dar am preferat să scriu: „Cine sunt nominalizaţii…” Prea erau previzibile premiile. Mă întreb dacă Ion Vianu ar mai fi păstrat prietenia cu Gabriel Liiceanu ar mai fi fost laureat al premiilor alternativă? Câţi dintre membri juriului pot jura cu mâna pe inimă că au citit Amor intellectualis. Romanul unei educaţii şi altfel decât în matricea maestru-discipol? Şi n-au sesizat un mic mare amănunt. Ion Vianu e nesincer,  chiar din titlu, titlu care provine din sintagms lui Spinoza, prin care gânditorul exprima iubirea lui Dumnezeu pentru creaţia sa şi iubirea pe care omul trebuie să i-o întoarcă. El e ateu sau cel puţin asta reiese din scriere, păi şi atunci, din titlu pleacă îndoiala. Oare cât e fason şi cât...