Literatură în furou

Participând la un cenaclu literar, în care un tânăr a venit cu poeme nude, din prepuţul gândirii sale de filozof de Ghimpaţi, scrise între un icnet şi o grimasă, adică -direct spus – la futu-i măsa, mi-am adus aminte de mătuşa Eleonora, care în plină dictatură a plecat spre o destinaţie occidentală îmbrăcată în furou. La noi la Timişoara era un obicei de a trăi din pachet. Pe timpul comunismului mulţi supravieţuiau din ce le trimiteau rudele din Germania. Un kilogram de cafea avea preţ. Decât să fii mers la catedră, ca profesor, mai bine stăteai acasă şi vindeai un kilogram de Albrecht. Era tot aia. Deunăzi, pe lângă mâncare, fericita posesoare de rude berlineze a fost cadorisită cu un furou în culori. Ea a crezut că e o rochie. Bătrână fiind, a primit rapid viză. Nu trebuia să facă prea mare sluj la stăpânire. A plecat rapid spre zările albastre îmbrăcată cu ce a primit. A crezut că e ultimul răcnet al modei. La Schonefeld, aeroportul din capitala pisicilor berlineze, rudele au primit-o siderate. „Cum ai putut să vii îmbrăcată în asemenea hal?”- a întrebat-o fiica sa bulversată de atitudinea sa vestimentară.  Săraca bătrână a fost aruncată rapid în maşină să nu facă de râs nepoţii. Neglije-ul său nu era în România un combinezon, ci o piesă de colecţie. Săraca, îmi amintesc şi acum, cum a luat în piept ciocnirea civilizaţiilor. Precum în poveste, aşa şi în realitatea noastră imediată. Mulţi chemaţi pe scena literară, puţini atinşi de rafinamentul şi graţia măsurii. Pinguini în  matricea silabusului compornamental, ei se cred elefanţi printre porţelanuri. N-ar fi nimic rău. Orice nebun se poate pretinde rege, dar  asta nu absolvă Ospiciul de condiţia sa umană: Un Unter der Linden între ofticoşi şi rataţi. Greu trebuie să le fie regizorului care crede că poate fi un Falstaff seducător  cu intrigi dâmboviţene. Un pic de rafinament nu strică....

Papa Ioan Paula al ll-lea, un sfânt

Beatificarea lui Ioan Paul al II-lea consacră un destin extraordinar, un angajament total in favoarea libertatii umane. Papa Benedict al XVI-lea are perfecta dreptate cand spune ca a fost un veritabil far al umanitatii, un martor plin de compasiune al tragediilor generate de totalitarism si un arhitect spiritual al tranzitiei lumii moderne catre o noua faza a istoriei.Viata si opera Papei Ioan al II-lea au contribuit in chip crucial la afirmarea adevarului si demnitatii ca valori definitorii ale existentei umane. A fost, spre a relua formularea lui Karl Jaspers, unul dintre aceia care au dat masura umanului. Ioan Paul al II-lea a fost una dintre figurile supreme ale spiritualitatii in secolul XX. Viata sa, traita sub semnul opozitiei in raport cu orice forma de injosire a conditiei umane, simbolizeaza aceasta continua cautare a legaturii dintre fiinta umana si transcendenta. Pentru Ioan Paul al II-lea, confruntarea cu fortele raului a reprezentat o obligatie morala absoluta. Ultimii ani ai vietii acestui om exceptional s-au derulat in suferinta. Papa a ramas insa fidel principiilor sale, a continuat sa uneasca in actiunea sa principiile actiunii cu cele ale contemplatiei. A continuat sa preconizeze si sa practice acele idei dezvoltate in documentele majore ale perioadei in care s-a aflat la carma catolicismului mondial: enciclica “Redemptor Hominis” (Mantuitorul omului) si, nu mai putin importanta, enciclica “Veritatis Splendor” (Splendoarea adevarului). Aceasta din urma, publicata in 1993, era un document de teorie morala menit sa incurajeze reflectia si dialogul. In ea, Ioan Paul discuta constiinta, ratiunea si libertatea, sustinand ca moralitatea se bazeaza pe adevaruri fundamentale despre natura umana si despre lume, iar nu pe optiuni individuale ori pe consens social. In cea de-a treisprezecea enciclica, “Fides et Ratio” (Credinta si ratiune), publicata in 1998, cu prilejul a doua decenii de cand fusese ales Papa, Ioan Paul arata ca ambele sunt cai legitime ale cautarii adevarului. Era vorba de o respingere a unor tendinte filozofice moderne, inclusiv rationalismul postiluminist, marxismul si nihilismul, in numele unui umanism al salvarii prin regasirea legaturii cu valorile marii traditii...

Mircea Eliade – Făurari şi alchimişti

„Ar fi imprudent să judecăm originalitatea alchimiei prin implicarea ei in originea şi triumful chimiei. Din punctul de vedere al alchimistului, chimia este o «cădere», chiar prin faptul ca reprezinta secularizarea unei stiinte sacre. Nu vom intreprinde aici o paradoxala apologie a alchimiei: ar însemna să ne conformăm celor mai elementare metode ale istoriei culturii şi nimic mai mult. Nu există decât un mijloc dacă vrem să înţelegem un fenomen cultural străin conjuncturii ideologice actuale: să-i descoperim «centrul», sa ne instalăm în el pentru a accede de aici la toate valorile pe care le impune. Plasându-ne în perspectiva alchimistului vom reuşi să înţelegem mai bine universul alchimiei şi să-i măsurăm originalitatea”. (Mircea Eliade) de acelaşi autor: Jurnal...

Furtul ca promovare de carte

Andrei Ruse, noul coordonator al Reţelei literare, spune că a văzut o idee foarte mişto de promovare a unor titluri pe Book Express, care a prezentat un top 10 al celor mai furate cărţi din Librăria Britanică (sursa: The Guardian) – de unde până acum s-au evaporat misterios nu mai puţin de 9.000 de volume. Mai mult aici. Topul celor mai furate cărţi din librăriile...

Monica Pillat – Ioana Celibidache, o mătuşă de poveste

„O preafrumoasă mătuşă pe nume Ioana, plecată în exil la Paris în iarna lui 1946 şi căsătorită mai târziu cu celebrul dirijor Sergiu Celibidache…“ Monica Pillat auzise încă din copilărie vorbindu-se în familie despre ea. Dar destinul a vrut s-o cunoască târziu, abia în 2009. Devenise de multă vreme o pictoriţă apreciată – i se spunea „surioara lui Paul Klee“. Îşi semna lucrările Ioana şi atât, nevrând ca numele celălalt, ştiut de toată lumea, să-i influenţeze cariera artistică. Emoţionate, bucuroase că în sfârşit se întâlniseră, nepoata şi mătuşa, acum octogenară, au stat de vorbă faţă-n faţă, în locuinţa pariziană a Ioanei Celibidache, şi pe Internet. Incitată de Monica Pillat, mătuşa regăsită şi-a povestit existenţa aventuroasă. Şi-a deschis, cum mărturiseşte chiar ea, sufletul încuiat cu trei lacăte. „Ioana e viaţa, în fiecare moment e alta“, spunea Sergiu Celibidache. Înseamnă că Monica Pillat a reuşit imposibilul: să surprindă şi să fixeze în aceste pagini portretul exuberantei, jucăuşei, neconvenţionalei sale mătuşi. „Eu văd viaţa ca pe o jucărie care ni se dă la naştere şi ni se ia la capăt. Jocul se sfârşeşte totdeauna în lacrimi. Copilului i se iau darurile, i se strică bucuria, cineva dă cu piciorul în tot ce i-a fost drag puştiului. Sau, dacă vrei, viaţa e ca o piesă de teatru. Îţi joci rolul pe scenă dând din tine tot ce ai mai bun, dar în acelaşi timp eşti conştient că, din moment în moment, cortina roşie de catifea stă să cadă, şi atunci… adio joc şi jucărie! Alteori am impresia că sunt pe o plajă enormă unde, cu chiu, cu vai, îmi construiesc un castel. Când e gata, domnind în plină splendoare, vine un val şi şterge într-o clipă întreaga mea muncă şi străduinţă. De aceea mă oblig să râd, să râd mereu de pretenţiile noastre la dăinuire.“ (Ioana CELIBIDACHE) de acelaşi autor: 13 and Mystery. Cei 13 şi misterul Cultura ca...

Ce înţelege iobagul când vede o nuntă regală?

Când un editorialist român cu firman vede prin sticlă, la Westminster Abbey, „un plăvan cu început de chelie, un flăcău,  alături de o pisi englezească”, la nunta lui William cu iubita lui Kate, e semn de forfait al bunului simţ. Sigur că pe CTP îl poate scuza  educaţia sa mitocănească, dar nu-i absolvă de vină pe cei care îi mai dau şi apă la moară. Un astfel de individ care nu se pricepe nici să-şi instaleze Windows-ul pe computer, chiar dacă e calculatorist la bază (nu ştim cu ce grad are n.a.), nu ar trebui ascultat, doar ignorat. Prezenţa lui scenică, în postura de patriarh critic, denunţă falsitatea în care trăim de mai bine de jumătate de secol. Acolo unde toţi producătorii tv au văzut o fiestă, eu nu am simţit decât forţa unei tradiţii capabilă să se reînoiască.   Categoric nu a fost o acţiune de PR. La Westminster Abbey şi-au unit destinele mai toate capetele încoronate ale Marii Britanii. Ce ştiu capetele de cretă despre Commonwealth? Despre emoţia din templul fotbalului mondial, când se cântă la finala Cupei God Save the Queen, în prezenţa Suveranei? Desspre istoria coloniilor şi începuturile capitalismului? De fiecare dată când un club englez ne bate la fotbal le amintesc prietenilor că britanicii au în vintre sângele cuceritorilor şi noi pe cel al învinşilor...

Regele Mihai, onorat la Londra

  Regele Mihai şi familia sa a primit toate onorurile cu ocazia căsătoriei Prinţului William cu frumoasa Kate Middleton, ceremonie la care preşedintele Băsescu, asemeni lui Sarkozy şi Obama, nu a fost invitat. Regele Mihai, care în anul 1937 a pășit în Catedrala Westminster, reprezentând România și Familia Regală la încoronarea Regelui George al VI-lea, tatăl actualei Regine, a participat, timp de mai bine de 70 de ani, la toate evenimentele de Stat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Lista participărilor Regelui Mihai, a Reginei Ana și a Familiei Regale a României, în diverse ocazii, la Londra, este neobișnuit de lungă. Regele Mihai și Regina-mamă Elena au participat la nunta Principesei Elisabeta și a Principelui Philip, în noiembrie 1947. Regele Mihai și Regina Ana au fost prezenți la nunta Principelui Charles și a Principesei Diana în 1981, iar Principesa Moștenitoare și cu Principele Radu au fost şi la nunta Principelui Charles și a Ducesei de Cornwall în anul 2005. Toți patru au participat la Nunta de Aur din 1997, apoi la Nunta de Diamant în 2007, la jubileul de 50 de ani ai Principelui Charles, în 1998, dar și la Jubileul de 60 de ani, în 2008. Majestățile Lor au participat și la Funeraliile de Stat ale Reginei Mame a Marii Britanii. În seara de 27 aprilie, Regele Miahi a fost onorat de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, care a oferit un dineu în avanpremiera evenimentului de la București, din 10 mai 2011, când Regele va primi la Palatul Elisabeta o delegație de 60 de membri ai City of London și va fi decorat cu înalta distincție “The Freedom of the City of London”. Dineul a avut loc în prezența Altețelor Lor Regale Principele și Principesa Michael of Kent. În ziua de 28 aprilie, la prânz, Regele, Principesa Moștenitoare și cu Principele Radu au fost oaspeții Altețelor Lor Regale Ducele și Ducesa de Gloucester, la Palatul Kensington. Au participat membri ai Familiilor Regale din Europa și Asia. În cursul după-amiezii, la Guildhall, reprezentanți ai City of London au organizat o ceremonie în care Regele Mihai a semnat în cartea de aur a City of London. Au fost evocate momente din 1924, 1938 și 1995, când Regele Ferdinand I și Regina Maria,...