Întâlnire cu mine (I)

Daniel Cristea-Enache Dacă, în Cartea cu fleacuri, Livius Ciocârlie se urmărea atent ca personaj şi persoană publică pentru a se ridiculiza, efortul lui Gabriel Liiceanu, în această Întâlnire cu un necunoscut, e de a-şi lua în posesie personajul public şi a-l destructura.   Una dintre temele lui de reflecţie este „inadvertenţa dintre ideile susţinute public şi viaţa trăită”. „Actele vieţii nu pot fi în răspăr cu actele gândirii”, revine Liiceanu pe pagina imediat următoare, pentru ca, în alt context (dar într-o aceeaşi linie), să-i sancţioneze pe acei „păcătoşi patenţi care perorează despre lucruri înalte” şi care n-au putut vreodată face legătura între credinţa lor şi viaţa lor. Or, un fel de revanşă a autorului nostru este ca în acest spaţiu cucerit al scrisului liber, personal, intim şi saturat de subiectivitate să apere, iar şi iar, exact ideile susţinute timp de două decenii pe scena noastră publică. Interiorul jurnalului nu ilustrează aşadar altceva decât postura exterioară. Gabriel Liiceanu nu joacă un rol ca oricare altul în afară, pentru a veni acum şi a spune, ca Nicolae Manolescu în memoriile lui: era doar un rol, ca oricare altul… E vorba, la el, de acelaşi lucru şi de aceleaşi valori, exprimate însă diferit, după lărgimea şi textura mediului ambiant. Societatea românească e o lume veselă, dar nu foarte mare, nici prea largă tipologic, nici îndeajuns de complexă socio-politic şi moral. Spaţiul jurnalului compensează acest deficit. Tot ceea ce, în realitatea înconjurătoare, ne apare ca penibil-repetitiv, previzibil până la plictiseală, trece, în paginile eului, printr-un întreg proces de reflecţie filozofică şi refracţie scriitoricească. E prea complicat acest alineat şi puţin pretenţioasă formularea? Atunci o s-o spun mai simplu. Scriind aşa şi nu altfel „Întâlnire cu un necunoscut”, autorul e foarte onest în ceea ce face. A crede în ceva, a gândi ceva, a simţi ceva şi a exprima ceva sunt, pentru alţi subiecţi, capitole complet diferite şi separate. Jocul lor auctorial poate fi sclipitor pe câte-o rubrică sau pe contradicţia dintre conţinutul uneia şi al alteia. Gabriel Liiceanu tinde spre fuziunea acestor rubrici, iar „jocul” lui, ceva mai serios, e pe toate deodată. Deci nu „schizofrenie”, aceea necesară autorului de ficţiuni romaneşti, care construieşte câteva voci şi mai multe personaje; ci integralitate şi unitate. Din această perspectivă, el seamănă teribil cu un scriitor,...

Un roman de vacanţă

Moartea la curtea Rajahului, romanul indian care a cucerit cititorii şi presa din România, merită citit. Un mystery ajuns în TOP 10 India Today, plasat în lumea strălucitoare şi crudă a rajahilor Indiei! Prima ediţie românească s-a evaporat din librării în timp record. A apărut a doua ediţie, îmbogăţită cu 16 pagini de fotografii de epocă din familia autoarei! Shivani Singh prezintă faţa nevăzută a regalităţii indiene.  Savuros, tragic şi cu învăţîminte despre...

Când spiritul de grup întunecă judecata

Horaţiu Pepine Remarcam într-un articol mai vechi că intelectualii care se revendică de la dreapta evită, în general, discuţia despre subiectele dureroase (sărăcia, inegalitatea socială, munca salariată etc.) îngăduind oponenţilor de stânga să preia iniţiativa. Arătam, în plus, că tăcerea intelectualilor de dreapta prilejuieşte o dizgraţioasă asimetrie care opune unor autori implicaţi în tematica socială ca G. M. Tamas sau Claude Karnoouh, doar pe liderii politici ai momentului, Traian Băsescu, Elena Udrea sau Ioan Botiş. Urmarea a fost o tumultoasă replică din partea lui Dragoş Paul Aligică, care îmi impută că nu recunosc valoarea dreptei intelectuale, atribuind, chipurile, stângii o nemeritată superioritate. Este o răstălmăcire stângace. O lectură fie şi neatentă a textului dovedeşte că nu m-am referit nicidecum la “dreapta intelectuală românească”, aşa cum sugerează încă din titlu, ci la o sumă de intelectuali care se revendică de la dreapta, ceea ce este, evident, altceva. N-am avut în vedere o realitate impersonală cum ar fi “viaţa intelectuală din România” sau “mişcarea dreptei intelectuale”, ci o societate concretă, cu figurile ei proeminente, care, prin gesturi şi discurs, îi orientează acesteia preocupările. Dacă nu ar fi comis abuzul graţios de a invoca relaţia noastră de amiciţie, probabil că nici nu aş fi răspuns. Dar aşa mă văd obligat să-i întorc amabilitatea. Să arăt mai întâi că Dragoş, cam neglijent cu propria-i reputaţie, îşi construieşte expunerea pe un sofism. Stabilind, ilicit, echivalenţa între două lucruri diferite ca natură (viaţa intelectuală pe de o parte şi intelectualii pe de alta), el documentează apoi, abundent şi redundant, aserţiuni deduse dintr-o premisă falsificată. E profitabil aşa: dacă intelectualii sunt fatalmente puţini, “dreapta intelectuală” în schimb e o etichetă generoasă în care încap şuete pe bloguri, mici recenzii, polemici de ocazie şi orice altceva fără distincţie. Amicul meu pare totuşi exigent atunci când acordă un spaţiu larg unei dări de seamă privind activităţile organizate în diferite think tank-uri, care ar fi menite să demonstreze “efervescenţa intelectuală a dreptei româneşti”. Deşi s-ar spune că e vorba mai curând de o campanie de fund raising. Va fi o surpriză pentru Dragoş să constate că singurul exemplu adecvat, cartea de interviuri a lui Cristian Pătrăşconiu, (“Repere intelectuale ale dreptei româneşti”) este, în realitate, cel mai bun contra-exemplu. După ce-l va citi, va remarca cu siguranţă că acest volum...

Normalitatea rămâne o necunoscută şi pentru Manolescu şi pentru Tudoran

După cele două conferinţe de succes de la Ateneul Român, în care Herta Müller şi Adam Michnick au entuziasmat publicul, ultima întâlnire dintre Dorin Tudoran şi Nicolae Manolescu, de la sfârşitul lunii mai,  a părut una prăfuită. Două personalităţi ale culturii româneşti s-au temut să abordeze tema atât de cucernică a normalităţii. Nu s-au prea chinuit să găsească “idealul pierdut,” de pe afişul acţiunii. Nicolae Manolescu, nici nu se putea altfel, a deschis reuniunea cu referire la Apelul către normalitate al lui Andrei Pleşu, publicat nu demult în “Dilema veche.” Apoi,  a făcut trimiteri subtile la polemicile cordiale din anii ’90, pe care le-a avut cu regretatul Octavian Paler. Când el cerea intelectualilor să se retragă la unelte, directorul ziarului “România liberă” era de părere că e prea devreme. În timp, Nicolae Manolescu a intrat în politică, iar Octavian Paler s-a retras la “unealta” scrisului. După o introducere destul de lungă, preşedintele Uniunii Scriitorilor l-a întrebat pe Dorin Tudoran cum vede el, ca om urmărit de Securitate, normalitatea. Scriitorul român, stabilit la Washington, a răspuns direct:  “dizidenţii sunt oameni normali, în locuri anormale, pe timpuri anormale”, pledând pentru depersonalizarea instituţiilor. El crede că pentru a se ajunge la normalitate, ar trebui ca cetăţenii să aibă o mai mare încredere în instituţii. Citându-l pe Havel, Nicolae Manolescu a fost de părere că normalitatea poate fi obţinută atunci când “berarul îşi face treaba”, adică dacă “avem omul potrivit la locul potrivit.” Pentru a rupe monotonia, Tudoran a reamintit o declaraţie de a lui Andrei Pleşu care, cam strâns de uşă de un reporter american, ar fi spus prin ‘90: “tot ce avem de făcut este să facem pe dos ce au făcut ceilalţi.” La a treia tentativă a lui Manolescu de a afla cum se poate obţine normalitatea, dizidentul român – spre dezamăgirea celor prezenţi în sală – a spus că el nu este o instanţă, după care a povestit despre o dispută pe care a avut-o prin 1990 cu Radu Câmpeanu, liderul liberal care nu prea suporta ca intelectualii să se bage în politică. La afirmaţia lui Nicolae Manolescu, potrivit căreia, “Ion Iliescu a făcut un gest normal împărţind Parlamentul în 50 la sută FSN şi restul  partidelor, 50 la sută”, am fost nelămuriţi dacă era o întrebare sau o...

Boofest 2011 – Top vânzări

EDITURA TREI/PANDORA M Moartea unui dansator de tango de StelianTănase Alte camere, alte glasuri de ieri de Alex Leo Şerban Predicatorul de Camilla Lackberg CORINT/CORINT JUNIOR/LEDA/RUNA Statele lumii contemporane de Şerban Dragomirescu şi Radu Săgeată Dicţionar de mitologie greco-romană coordonată de Zoe Petre Hrană pentru sănătate de Jethro Kloss Impecabil. Micuţele mincinoase 2 de Sara Shepard Flashforward de Robert Sawyer Război şi pace de Lev Tolstoi Cercul secret 1. Ritualul de Smith L.J. RAO Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România de Larry Wats N-am venit să ţin un discurs de Gabriel Garcia Marquez Theodore Boone. Puştiul avocat de John Grisham CURTEA VECHE Cartea regală de bucate de Principesa Margareta a României Lebăda neagră. Imapctul foarte puţin probabilului de Nassim Nicholas Taleb Manual de NLP. Ghid practic pentru a obţine rezultatele pe care le doreşti de Joseph O’Connor POLIROM/CARTEA ROMÂNEASCĂ Viaţa nu-i croită după calapod de Aurora Liiceanu 1Q84 (I) şi 1Q84 (II) de Haruki Murakami Harta şi teritoriul de Michel Houellebecq Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor de Adam Burakowski Teme de Nicolae Manolescu Medgidia, oraşul de apoi de Cristian Teodorscu Viaţa lui Kostas Venetis de Octavian Soviany Berlinul meu e un monolog de Nora Iuga Sursa AER  ...

Emil Boc a cumpărat de la Bookfest „Cartea băieţilor invincibili” şi „Deceniul pierdut al României”

Cărţi semnate de Mircea Cărtărescu, Mihaela Rădulescu şi Aurora Liiceanu, alături de mulţi alţi autori români, dar şi străini, s-au numărat printre cel mai bine vândute volume în topurile editurilor participante la ediţia din 2011 a Salonului de carte Bookfest din Bucureşti, potrivit Mediafax. Dacă preşedintele Traian Băsescu nu este un fan al cărţilor, Emil Boc, el însuşi autor, a cumpărat din standul editurii All, cartea Deceniul pierdut al României, conform datelor oferite de editori. De la standul editurii Corint, premierul şi- a luat pentru bibliotecă Cartea băieţilor invincibili şi Cartea prietenelor.  La Humanitas, cel mai bine vândute volume au fost Zen. Jurnal 2004-2010 de Mircea Cărtărescu, Despre frumuseţea uitată a vieţii de Andrei Pleşu, Călătorie în România de Sir Sacheverrell Sitwell. Pe primul loc în topul vânzărilor la Polirom se află cartea Mihaelei Rădulescu Întreabă-mă orice, urmată de Viaţa nu-i croită după calapod de Aurora Liiceanu, „1984” de Haruki Murakami (2 volume). Preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, Grigore Arsene, care se ocupă cu organizarea Salonului internaţional de carte Bookfest, a spus că anul acesta au fost „probabil” mai mulţi vizitatori decât la ediţia precedentă a evenimentului, care au şi cumpărat mai multe volume. Reprezentanţii Polirom au precizat că au avut încasări totale de 370.000 de lei, cei de la Humanitas au estimat vânzările la circa 300.000 de lei, iar Nemira, peste 163.000 de lei. Cea de-a şasea ediţie a Târgului de Carte Bookfest a avut loc în perioada 25-29 mai, la complexul Romexpo din...

Top 5 Humanitas Fiction

1. Ultima ispită a lui Hristos de Nikos Kazantzakis 2. Omul este un mare fazan pe lume de Herta Muller 3. Scene de viaţă campestră de Amos Oz 4. Accidentul de Ismail Kadare 5. Opera poetică de Fernando Pessoa Top 5 Humanitas 1. Zen. Jurnal 2004-2010 de Mircea Cărtărescu 2. Despre frumuseţea uitată a vieţii de Andrei Pleşu 3. Călătorie în România de Sir Sacheverrell Sitwell 4. Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale de Ioana Pârvulescu 5. Itinerariile unei vieţi: E.M. Cioran. Apocalipsa după Cioran de Gabriel...