Mircea Iorgulescu

Laszlo Alexandru Nu-mi iese din amintire activitatea lui Mircea Iorgulescu la România literară, în anii ‘70-‘80 ai secolului trecut. Revista era structurată în jurul compartimentului de critici, care la rîndul lor erau divers profilaţi. Avanscena era ocupată de cronica literară a lui Nicolae Manolescu, mereu prezentă în pagina 9, urmată de rubrica fixă a lui Eugen Simion, de cele mai multe ori în pagina 11. Manolescu era “ministrul de interne”, de o uimitoare performanţă analitică a discursului, dublată de subtilele mize strategice ale evaluărilor. Simion îl talona perseverent, cu o abordare mai senină şi ponderată, care includea, în factură sintetică, bogate referinţe literare şi reflecţii la fenomenul cultural european. Valeriu Cristea apărea adeseori în preajma lor, cu meditaţii şi consemnări poate ceva mai terne stilistic, dar mereu excelent documentate. Între aceştia, Mircea Iorgulescu era argintul viu, care îşi depăşea colegii în percutanţa analitică pe centimetru pătrat. Intervenţiile sale – foarte frecvente, dar nu permanente – denotau strategia omului care stă la pîndă spre a înhăţa momentul potrivit. Iar atunci izbea sarcastic, strălucea debordant, demonta în cuvinte bine cumpănite o ipoteză adversă, o judecată neconvingătoare, o argumentaţie incorectă. Manolescu stabilea etalonul valoric, dar Iorgulescu aducea sclipirea rece a bisturiului minţii. Tocmai acest polimorfism al spectacolului intelectual a asigurat prestigiul României literare, în acele vremuri altminteri suferind de penuria inteligenţelor. “Rămînerea” definitivă a lui Mircea Iorgulescu în Occident, în toamna lui 1989, am înregistrat-o cumva într-o periferie a conştiinţei mele. Alte evenimente ocupau de-acum avanscena: congresul final al Partidului Comunist, de la care toată lumea aştepta miracolul debarcării paşnice a lui Ceauşescu, tensiunea socială explozivă, adierea paranoică a măsurilor de forţă etc. (Eram deja profesor în vîrful unui munte, într-un sătuc pe unde treceau maşini de două-trei ori pe zi. Mă întorceam de la şcoală, într-o amiază călduroasă de octombrie 1989, cînd am remarcat uimit că geamurile afumate ale crîşmei din sat şi acelea ale magazinului de confecţii stăteau căscate la trecători. Fuseseră demontate perdeluţele îngălbenite de timp şi storurile maronii, prăfuite. L-am întrebat pe miliţianul comunei şi alţi trecători ce se întîmplă. Mi s-a răspuns, cu toată seriozitatea, că de la Bucureşti s-a primit ordinul să fie date jos toate perdelele de la ferestre, din toate instituţiile patriei, pe perioada Congresului al XIV-lea, pentru a se preîntîmpina conspiraţiile politice şi...

Rumänien auf Umwegen (România, într-un sens giratoriu), Herbert-Werner Mühlroth

Herbert-Werner Mühlroth s-a născut în 1963 la Jimbolia, a studiat germanistica, romanistica şi filosofie la Universitatea din Heidelberg şi la Freie Universität Berlin, obţinând titlul de Magister Artium şi activeaza ca autor liber-profesionist, traducător, publicist. Printre altele, a tradus în limba română romanul Die wunderbaren Jahre de Reiner Kunze şi a publicat primul Dicţionar român-aromân. În 2009 a apărut primul său volum de poezii, Nachtlaub, la Marien-Blatt Verlag, Lübeck. foto: Doina Uricariu şi Herbert-Werner Mühlroth „Was könnte die Gesellschaft erneut erschüttern, damit sie eine neue Chance zur Veränderung bekommt?“   I. Rumänien auf Umwegen Ich lande auf dem Flughafen in Bukarest. Nachdem ich das Flughafengebäude verlasse, sehe ich mich nach einem Taxi um. Ein Rumäne, den ich schnell als Roma identifiziere, hängt sich an mich und beschwört mich, sein Taxi zu benutzen. Wild gestikulierend vermittelt er mir, dass er eine Familie zu ernähren habe. Ich winke ab. Er lässt sich aber nicht abschütteln. Er verfolgt mich und redet pausenlos auf mich ein. Ich sage ihm, dass ich für die Fahrt bis zum Triumphbogen nicht mehr als  50 Lei (ca. 14 Euro) bezahlen werde. Er ereifert sich: „Die Benzinpreise sind schon wieder gestiegen, damit können wir nicht überleben (…).“ Ich sage ihm, dass er mit 50 Lei gut bedient wäre. Er schlägt die Hände vors Gesicht und lamentierte: „Mein Gott, dann müssen wir alle vor Hunger sterben.“ Der Flughafen von Bukarest ist bei den Taxifahrern sehr beliebt, denn da lässt sich gutes Geld machen. Grundlage dafür ist vor allem die Naivität der Neuankömmlinge. Hinzu kommt, dass die meisten einfach nur von hier weg und nicht belästigt werden wollen. Daher sind sie gerne bereit, überhöhte Preise zu bezahlen. Ich blicke um mich und kann auf die Schnelle keine bessere Möglichkeit ausfindig machen. Die Taxifahrer haben sich alle unter einander abgesprochen, sie gehören zu Cliquen, die sich möglichst autonom mit Fahrgästen versorgen. Manche zahlen Steuern, manche machen ganz einfach Schwarzfahrten. Mein Taxifahrer gestikuliert immer noch weiter und beschwört mich, sein Angebot anzunehmen. Er garniert dieses abermals mit einem ausführlichen Bericht über die Sorgen seiner Familie um das tägliche Überleben. Ich unterbreche ihn brüsk: Einverstanden! Ich ließ mich einfach erweichen. Es muss an der Nostalgie liegen, die ich für dieses Land verspüre, seit ich zu Ceauşescus Zeiten aus Rumänien geflüchtet bin. Es überraschte...

La Institutul Cervantes, sub ploaia de cuvinte

Cu ocazia celei de-a treia ediţii a Zilei E, sâmbătă, 18 iunie, cele 78 de centre ale Instituto Cervantes, din 44 de ţări de pe cele cinci continente au programat o zi de activităţi culturale – începând cu ora 11.00, când de pe faţada tuturor centrelor va porni „Ploaia de cuvinte“. La Bucureşti, cei care vor participa la Ziua E vor avea parte, printre altele, de Imagipinta, un concurs de desen pentru copii, o sesiune de bodypainting realizată de artista Magda Pelmus, si o piesă de teatru, La Ratita presumida, jucată de copiii coordonaţi de prof. Gabriela Banu. La Bucuresti, toată ziua va fi dedicata unui program complet de activităti culturale pentru toate...

Humanitas lansează colecţia „Vintage”

joi, 16 iunie, ora 18.30, la Clubul Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff nr. 3), Humanitas lansează colecţia Vintage cu două volume:  Călătorie în România şi Ce am auzit de la alţii....

Sacheverell Sitwell – Călătorie în România

În 1937, scriitorul britanic Sacheverell Sitwell a fost invitat de familia de vechi boieri Callimachi să ne viziteze ţara. Rod al unui aranjament privat, călătoria unui cetăţean britanic atât de cultivat şi de pătrunzător s-a dovedit mai fructuoasă decât orice acţiune de propagandă culturală pusă la cale de vreun minister de resort. Peste nici un an, Sitwell a publicat la Londra volumul Roumanian Journey, splendid tipărit şi legat, îmbogăţit cu fotografii în alb-negru de o frumuseţe extraordinară, pe care ediţia de faţă le recuperează în bună parte. Călătorie în România, cartea lui Sacheverell Sitwell,  este un document complex şi emoţionant despre România interbelică, aşa cum apare ea unui călător străin, şi nu cum suntem prea adesea tentaţi să o supraidealizăm dintr-o perspectivă prea românocentristă. Este o Românie aflată, la acea vreme, la cea mai mare întindere teritorială şi, în consecinţă, la cea mai diversă înfăţişare culturală şi etnografică, un regat prosper şi tolerant, deopotrivă modern şi tradiţional, în care toţi locuitorii săi trăiesc în linişte şi pace. Şi totuşi interesul documentar al acestei cărţi aproape că este pus în umbră de emoţia sfâşietoare de a descoperi, prin ochii unui călător străin, un paradis pierdut pentru totdeauna. Order Călătorie în România Preţ @ RON27,00 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Rosetti – Ce am auzit de la alţii. Amintiri

„În copilăria şi tinereţa mea fostu-mi-a dat să fiu încunjurat de părinţi, rude, oameni de casă, ţarani şi slugi cari trăise viaţa celor dintăi şăsăzeci de ani ai veacului şi cari, de la bătrânii lor, auzise multe despre o viaţă şi obiceiuri şi mai îndepărtate în negura timpurilor. Mulţi din ei, în primul rând tata şi mama, erau nişte povestitori neîntrecuţi: cu dor îmi aduc aminte de lungile lor povestiri în lungile sări de iarnă, la ţară. Partea ce mi-a rămas în minte din multele lor povestiri spus-o-am şi eu treptat copiilor şi cunoştinţilor mele. Cu toţii m-au îndemnat să pun aceste amănunte ale vieţii noastre de altădată pe hârtie, ca să nu dispară fără urmă, odată cu mine.“ RADU ROSETTI (1853–1926) s-a născut la Iaşi şi era coborâtor, pe linie paternă, din doi domni ai Moldovei, Antonie Ruset şi Manole Giani-Ruset, şi urmaşul unor înalţi dregători. Pe linie maternă, se trăgea din ramura moldovenească a Ghiculeştilor, fiind nepotul domnitorului Grigore Alexandru Ghica. Povestitor neîntrecut a fost şi Radu Rosetti, care a urmat îndemnul apropiaţilor şi a lăsat trei volume de amintiri. Cel dintâi, Ce am auzit de la alţii, este istoria Principatelor între veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea construită minuţios din întâmplări pline de tâlc petrecute în vremuri pline de dramatism şi de schimbări, cu eroi plini de savoare. „Cea mai preţioasă memorialistică din literatura română”. (E. LOVINESCU) Order Ce am auzit de la alţii Amintiri Preţ @ RON29,90 Qty: Adauga in cosul de...

„După WikiLeaks, puterea nu mai e putere,” crede Umberto Eco

După succesul pe care l-a înregistrat în rândul iubitorilor de ficţiune cu ediţia în limba română a celui mai recent roman al lui Umberto Eco – Cimitirul din Praga –, Editura Polirom le propune cititorilor o noua traducere din opera reputatului scriitor si semiotician italian, unul dintre cei mai importanti ginditori contemporani. Este vorba despre volumul Cum ne construim duşmanul, aparut de curând, în traducerea Ştefaniei Mincu, în cadrul colectiei „Plural” – o lucrare de interes pentru iubitorii de eseistică. Problema duşmanului colectiv a devenit un subiect predilect al lui Umberto Eco şi face obiectul primeia dintre scrierile reunite în acest volum. Angajate sau pline de umor, celelalte texte ne oferă subtile analize pe teme ca absolutul, astronomiile imaginare, tezaurele catedralelor, insulele pierdute, destinul literar al lui James Joyce în epoca fascistă sau chiar WikiLeaks. Umberto Eco – Reflectii despre WikiLeaks (fragment publicat cu acordul editurii Polirom) Odata, pe vremea lui Orwell, se putea concepe Puterea ca un Big Brother, un Frate Mare care monitorizează orice gest al fiecăruia dintre supuşii săi, mai ales atunci când nimeni nu-şi dă seama. Marele Frate televizual este o biată caricatură, pentru că acolo toţi pot monitoriza ce se întâmplă cu un mic grup de exhibiţionişti care se adună tocmai pentru a fi văzuţi – prin urmare, afacerea are o relevanţă pur teatrală sau psihiatrică. Dar ceea ce pe timpul lui Orwell era încă profeţie astăzi s-a adeverit pe deplin, deoarece Puterea poate controla orice mişcare a supuşilor cu ajutorul telefonului mobil al acestora, orice tranzacţie încheiată, orice hotel vizitat, orice autostradă parcursă cu ajutorul cărţilor de credit, orice vizită într-un supermarket cu ajutorul televiziunilor cu circuit închis – şi aşa mai departe –, şi, astfel, cetăţeanul a devenit victimă totală a ochiului unui Frate Foarte Mare. Cel puţin, aţa gândeam noi până mai ieri. Dar acum se demonstrează că nici măcar tainitele secretelor Puterii nu pot scăpa unui hacker, deci raportul de monitorizare încetează să mai fie unidirecţional ţi devine circular. Puterea îl controlează pe fiecare cetăţean, dar fiecare cetăţean sau, oricum, hackerul ales drept răzbunător al cetăţeanului poate cunoaşte toate secretele Puterii. Şi chiar dacă marea masă a cetăţenilor n-ar fi capabilă să examineze şi să evalueze cantitatea de material pe care hackerul o captează şi o răspândeşte, iată cum se...