Surse de cărţi online, în limba română

www.romaniaeuropa.com  – Puteti citi în sectiunea “Cãrti online” opere si lucrãri din domenii diverse. www.carti.x6.ro – Pe acest site aveti de ales din peste 10.000 de cãrti. www.e-scoala.ro/biblioteca/index.html – Aici gãsiti câteva dintre cãrtile necesare elevilor. www.editura.liternet.ro – Puteti citi opere ale unor autori români, atât prozã, cât si poezie. www.biblioteca-online.ro – Gãsiti câteva lucrãri ale unor scriitori români. www.polirom.ro – În sectiunea “Bibliotecã online” de pe acest site puteti descãrca zeci de cãrti. www.bmb-on-line.ro – La aceastã paginã puteti lectura operele câtorva autori clasici români. www.e-librarie.ro – Pe acest site puteti gãsi cãrti scrise în românã si în englezã din multe domenii. • www.biblior.net – Bibliotecã virtualã cu opere românesti. • ro.wikisource.org – Gãsiti documente istorice, poezii si cãrti românesti. • www.cartiaz.ro – Pe aceastã paginã de internet aveti ocazia sã cititi cãrti din domenii diferite. • www.scribd.com – Pentru a citi cãrti în românã, accesati sectiunea “Explore” (în partea de sus a ecranului) si apoi tineti cursorul mouse-ului pe “English” (în centrul ecranului) si alegeti...

Neagu Djuvara la 95 de ani. Surâsul ultimului aristocrat

Liberalul pur sânge Neagu Djuvara a ajuns la venerabila vârstă de 95 de ani. A declarat recent că „preferă să fie celebru după moarte, decât prea celebrat în timpul vieţii” A trecut prin două dictaturi, un război, o aventură africană, o viaţă boemă la Paris. S-a reîntors la Bucureşti de parcă nu ar fi plecat niciodată. Rapid după Revoluţia din 1989. După o acoladă de timp, de peste  45 de ani, şi-a reluat cu o tenacitate juvenilă rolul de gardian al libertăţii. Nu a cunoscut niciodată complexul lui „a nu avea” sau a fi disperat. La înmormântarea prietenului său Cicreone Poghirc de la Paris nu a spus nimănui că înainte de a intra în biserică i s-a furat portofelul. Luându-şi doctoratul în capitala franceză cu Raymond Aron a început să scrie târziu. Doar la patruzeci de ani i-a apărut prima carte. Nu a fost niciodată un om grăbit. Celebră este prin viaţa editorială a Bucureştiului sfioşenia apariţiei sale la o editură celebră cu un manuscris  care să apară postum. La insistenţele staff-ului tehnic, l-a publicat în timpul vieţii. De atunci au mai apărut cinci cărţi. Neamurile Grădiştenilor sunt de viţă lungă. Să ne trăieşti,...

Adio, Costi Stan!

L-am cunoscut recent pe Costi Stan, în urma unei altercaţii cu Doru Braia. Oameni maturi. Săreau unul la celălalt ca nişte cocoşi. „Nu sunteţi zdraveni la cap!” Le-am zis atunci. O seară întreagă am asistat la ciorovăiala celor doi. Personalităţi puternice. Mi-am dat seama. Nu ceda nicicunul. L-am sunat pe Doru Braia să-i spun că nu mai are cum să se revanşeze faţă de Costi Stan pe care l-a făcut scriitor de duzină. Oamenii trec, în urma lor rămân amintiri. Am primit Gde Bucharest fără autograf. De la Costi Stan am învăţat că volumele tot la anticariat ajung cu sau fără semnătură. E păcat să se rupă o pagină, zicea el....

Autoarele cărţilor „Totul despre sex” şi „Diavolul se îmbracă de la Prada” revin cu noi romane

Autoarele cărţilor „Totul despre sex” şi „Diavolul se îmbracă de la Prada” revin cu noi romane, Candace Bushnell lansând „Jurnalele lui Carrie”, în timp ce Lauren Weisberger se întoarce cu „Noaptea trecută la Chateau Marmont”, informează editura Polirom. Ambele volume au aparut în traducere in colecţia Chic a editurii Polirom. Candace Bushnell: Jurnalele lui Carrie Traducere din limba engleză semnată de Alina Popescu Jurnalele lui Carrie urmăresc adolescenţa plină de peri­peţii a lui Carrie Bradshaw, indragita eroina din serialul Totul despre sex, intorcându-se în timp până la ultimii ani de liceu. Carrie este cea mai mare dintre cele trei fete neastâmpărate ale unui văduv şi locuieşte în orăşelul Castlebury din Connecticut, unde visează să ajungă scriitoare şi să trăiască într-o bună zi la New York. Viaţa de liceu este extrem de palpitantă, fiind condimen­tată de rivalităţi între clici şi competiţii acerbe între adolescentele aflate în căutarea marii iubiri. Lucrurile se complică şi mai mult când fermecătorul Sebastian Kydd, la care râvnesc toate fetele din oraţ, se transferă la Liceul Castlebury. Nostimă, inteligentă şi mereu plină de surprize, Carrie reuşeşte să-l cucerească pe Sebastian, însă păstrarea cuceririi sale se dovedeşte cumplit de dificilă, mai ales când cea mai bună prietenă e dispusă s-o trădeze pentru a-i fura iubitul. Jurnalele lui Carrie este o carte despre maturizare, prietenie şi iubire, scrisă în maniera degajată şi ingenioasă cu care Candace Bushnell şi-a obişnuit cititorii. In aceeasi colectie a fost tradusa din limba engleza sub sematura Mihaelei Negrila cartea In jungla orasului de Candace Bushnell. In inalta societate newyorkeza, sub luminile reflectoa­relor de pe podiumul modei, de pe platourile de filmare sau dintr‑un studio foto profesionist, trei prietene isi impart pozitii‑cheie: Victory Ford este o recunoscuta creatoare de moda, care aspira sa intre in esalonul haute couture; Wendy Healy scoate din anonimat casa de productii Parador Pictures, a carei directoare este, obtinind suprema distinctie: nominalizari la Oscar; Nico O’Neilly este editorul unei importante reviste mon­dene, Bonfire. Dar dincolo de stralucirea pe care o confera intotdeauna puterea, cele trei prietene trec prin tipi­cele crize ale virstei a doua: Victory, inca nemaritata la aproape 40 de ani, incepe sa iasa cu miliardarul Lyne Bennett, dar stilurile lor de viata radical diferite ameninta sa ii desparta; Wendy isi neglijeaza sotul si cei trei copii muncind zi...

Andrei Pleşu: „Băsescu nu are niciun respect faţă de oamenii de cultură”

Andrei Pleşu a declarat, într-un interviu postat pe blogary.ro, că „pragmatismul notoriu” l-a făcut pe Traian Băsescu să simtă că „dă foarte bine să fie înconjurat de intelectuali”, subliniind că e important de ştiut că preşedintele nu a făcut aceasta fiindcă ar iubi cultura şi pe intelectuali. „Când a câştigat împotriva lui Năstase, intelectualii sunt cei care l-au votat şi, în general, micul procent de oameni care erau, în principiu, din categoria anti-Năstase, anti-Iliescu. Ăştia, în general, erau intelectuali. Atunci a apărut normal ca el să mizeze pe ăştia, deşi nu este sigur că e convingerea lui intimă că sunt utilizabili”, a declarat Andrei Pleşu, fost consilier prezidenţial, într-un interviu postat pe blogary.ro. El a adăugat că, în opinia sa, Adriana Săftoiu, care a fost alături de şeful statului mai mulţi ani, a jucat un rol în a-i sugera că ar fi bine să fie „anturat de câteva nume care să aibă o anumită greutate”. „Opţiunea lui şi criteriile lui au fost pragmatice, nu intelectuale, să nu ne facem iluzii. Deci cine îşi imaginează că el a spus: Mă, mie îmi trebuie nişte băieţi fini, oameni citiţi, iar atunci îi aleg pe cutare şi pe cutare… Nu! El a spus: Mie mi-ar trebui să ies pe scenă anturat de o echipă care să sune frumos la ureche, ceea ce a şi făcut, dar e important să ştim că n-a făcut-o fiindcă iubeşte cultura şi pe intelectuali. Experienţa mea personală cu el este că el nu are niciun fel de respect şi de simpatie umană pentru oamenii de carte. El, în sinea lui, are un hohot de râs când se gândeşte la băieţii ăştia”, a mai spus...

Pascal Bruckner consideră că asistăm la o sacralizare a iubirii şi o desacralizare a căsniciei

Pascal Bruckner a fost întâmpinat miercuri la Bucureşti de peste o sută de cititori, care s-au înghesuit în librăria Cărtureşti pentru a asista la lansarea cărţii sale Paradoxul iubirii şi a-i pune întrebări despre iubire şi infidelitate, dar şi despre romii din Franţa şi atentatele din Norvegia, scrie Mediafax. Pascal Bruckner a fost primit ca o adevărată vedetă internaţională, ceainăria Cărtureşti – unde era programat să aibă loc lansarea – dovedindu-se neîncăpătoare, coada de oameni întinzându-se până la intrarea în librărie. Cei mai mulţi dintre cititori aveau volumele lui Bruckner, pentru a primi autografe de la scriitorul francez. Stocul de volume „Paradoxul iubirii” s-a dovedit astfel insuficient, iar organizatorii a trebuit să-l suplimenteze. Lansarea a fost mutată la mansarda librăriei Cărtureşti şi mulţimea cititorilor a asistat cu stoicism, în căldură, la evenimentul care a început în jurul orei 18.30, cu o jumătate de oră întârziere. Pe lângă scriitor, la lansare au mai luat cuvântul regizoarea Chris Simion, cea care pune în scenă „Paradoxul iubirii”, criticul literar Dan-Silviu Boerescu şi directorul editorial al editurii Trei, Magdalena Mărculescu. În cadrul evenimentului, Pascal Bruckner a prezentat cea mai recentă carte a sa – „Paradoxul iubirii”, ce are ca temă evoluţia iubirii, şi a răspuns la întrebările cititorilor. Cele mai multe întrebări s-au axat de altfel pe tema cărţii, relaţia de cuplu, fidelitatea şi infidelitatea, viitorul căsniciei, dar au existat şi curiozităţi privind părerea autorului despre chestiuni ca romii din Franţa sau atentatele din Norvegia. Scriitorul a apreciat că în ziua de astăzi, în condiţiile emancipării din anii 60, occidentalii cunosc o sacralizare a iubirii şi o desacralizare a căsniciei. În cartea sa, Bruckner spune că analizează consecinţele revoluţiei sentimentale care a avut loc. „Am inversat priorităţile (referindu-se la iubire şi căsnicie, n.r.). Trăim astăzi consecinţele minunate şi îngrijorătoare ale acestui fapt. Această frumoasă nebunie a căsătoriilor din dragoste este pariul contemporanilor”, a spus Bruckner, precizând că dacă pariul anilor 60 a fost să se termine cu teatrul pasiunilor şi cu suferinţa, iar cei care se iubesc să se bucure doar de plăcere, s-a dovedit că gelozia şi patimile nu au dispărut. Audienţa la evenimentul de lansare a cărţii „Paradoxul iubirii” a fost în mare parte feminină. Unele dintre doamnele prezente la manifestare au fost preocupate ca Pascal Bruckner să vorbească în franceză...

Mopete. Un exerciţiu de admiraţie

Radu Vancu Prin primăvara lui ’97, l-am oprit în timp ce cobora scările Facultăţii de Litere din Sibiu. A acceptat să se uite peste poemele mele şi am stabilit să-l sun a doua zi. Îmi pusesem, fireşte, speranţe abstruse în verdictul lui, care a sunat liniştit şi ferm: „Domnule, îmi pare rău, poemele dumneavoastră nu sunt bune”. I-am mulţumit şi am închis, eram convins că se înşeală. Nu se înşela, erau într-adevăr proaste. Prin toamnă, l-am invitat pe Mircea Ivănescu la cenaclul nostru studenţesc. Făcusem o asociaţie, ICAR, şi desfăşuram prin ea tot soiul de activităţi, cum ar fi, de pildă, un concurs naţional de eseuri privitoare la opera lui Cioran; din juriu făceau parte Matei Călinescu, Irina Mavrodin şi Mircea Ivănescu. Printre activităţile ICAR-ului se regăsea şi acest cenaclu studenţesc, la care invitam din când şi scriitori consacraţi; Mircea Ivănescu a venit aici de două ori. În toamna lui ’97, când a venit prima dată, i-am dat alt caiet mâzgălit cu texte noi-nouţe. M-a privit curios. „Nu tot dumneavoastră mi-aţi dat poeme?” Am făcut pe niznaiul, mă temeam c-o să refuze să le citească şi pe acestea. O prietenie îndrăgostită Când am vorbit din nou la telefon, s-a arătat interesat. Am stabilit o întâlnire la Biblioteca Franceză, care pe vremea aceea se afla în parcul Astra, unde e astăzi librăria-cafenea „Erasmus”. Mi-a făcut un fel de fişă tipologică, m-a întrebat în ce limbi citesc, despre ce poet român aş vrea să scriu un eseu (i-am spus că despre Emil Botta – erau, ah, vremurile în care juram pe barochiştii fantaşti şi histrioni…), iar în final a condiţionat eventualele noastre întâlniri ulterioare de un eseu pe care trebuia să-l scriu pornind de la o comparaţie între două pasaje indicate de el din memorie (era practic primul meu contact cu fabuloasa, funesiana memorie ivănesciană), unul din „Ştiinţa voioasă” şi altul din „Patul lui Procust”. Norocul a făcut ca, la întâlnirea proximă, să aprecieze eseul, pe care s-a oferit să-l publice în revista sibiană „Saeculum”, însă am refuzat. Ne-am mai întâlnit de câteva ori la Biblioteca Franceză; primeam de fiecare dată o temă (un eseu despre memorie, altul despre minciună, altul despre prietenie…); iar apoi întâlnirile s-au mutat la el acasă, şi temele au încetat. Ajunsesem să vin aproape zilnic, petreceam...