Lavinia Bârlogeanu – Nodurile lunii

Că Necuratul s-a făcut nevăzut, împreună cu acoliţii lui, şi n-a mai apărut în nici un alt oraş decît Moscova, să-mi fie cu iertare c-o spun, dar este o minciună sfruntată. 70 şi ceva de ani mai tîrziu – dacă măsurăm timpul după calendar, deşi nu am siguranţa că e cea mai bună unitate de măsură – Dracu, să-i spunem pe numele lui adevărat, face un popas în capitala B. Aici însă prezenţa lui nu e contestată, aşa cum am văzut că s-a întîmplat prin alte locuri unde trăiesc atei de la care te poţi aştepta la absolut orice. Inclusiv să închidă ochii în faţa evidenţei. În B. chiar şi oamenii cu un psihic foarte robust recunosc că s-au întîmplat evenimente cu adevărat neobişnuite: o bătrînă a cărei moarte a fost prevestită de un individ dubios, apărut de nicăieri, este victima unui accident în faţa Teatrului Naţional; nişte fundamentalişti creştini îl omoară pe Demonolog în faţa clădirii Universităţii şi acesta învie chiar în seara destinată, prin tradiţie, Învierii altcuiva; unei femei din Dămăroaia îi cresc coarne în urma căsătoriei cu un soţ divin, şi încă altele, mult mai radicale… În B. s-a ştiut, vizita a fost anticipată şi anunţată pe toate posturile de televiziune. Ochii întregului glob s-au aţintit asupra oraşului mai ceva ca la Revoluţie. Angelologul şi Fenomenologul, cei mai culţi şi mai evoluaţi intelectuali din capitală, îşi pun competenţele culturale în slujba populaţiei încercate: ei nu neagă realitatea aşa cum fac colegii lor de breaslă de pe alte meleaguri, situaţi, evident, mult mai jos spiritual şi caracterial. Lumea academică este, de această dată, de partea celor doi mari înţelepţi şi securea războaielor culturale este îngropată: faptele cu adevărat mari din acea Săptămînă Mare cer mobilizări şi intervenţii pe măsură. Nici preşedintele nu mai poate sta deoparte: într-o parcare din nordul oraşului este somat să-şi asume funcţiuni transcendentale… (Lavinia Bârlogeanu) fragment Observatorul cultural Order Nodurile lunii Preţ @ RON20,00 Qty: Adauga in cosul de...

Heidegger sau… Cantemir?

Ovidiu Pecican Aş mai adăuga ceva cu privire la bolovănoasa – şi, altminteri, nedumeritoarea – metaforă împrumutată şi comentată căznit de Gabriel Liiceanu de la Heidegger. Un plus de atenţie faţă de cultura în care s-a format şi se exprimă l-ar fi scutit pe autor de peripluri îndepărtate şi nu tocmai izbutite. Poate tocmai de aceea se obişnuieşte în şcoli să se recomande lectura susţinută şi buna cunoaştere a lucrurilor în cât mai multe privinţe; spre a se scuti redundanţele şi preţiozităşile inutile. În 1722, Dimitrie Cantemir îşi făcea portretul, în „Cuvânt de închinăciune lui Petru cel Mare“ din Cartea sistemei sau a stării religiei mahomedane, recurgând la o construcţie metaforică în multe privinţe asemănătoare cu – însă mai izbutită decât – a lui Heidegger. „Am în mine trei lipsuri de aceeaşi fire şi (de)odată născute: cea dintâi arată uscăciunea unui lemn uscat; cea de-a doua poartă greutatea celui mai tare fier; cea de-a treia, uşurinţa şi zborul lesnicios al penei. ş…ţ Cele trei materii, adică lemnul, fierul şi pana, de vor fi asociate în chip meşteşugit de mâna unui artist priceput şi dacă din combinarea acestor trei materii opuse între ele va fi făcută o săgeată, va rezulta un lucru frumos şi vrednic de mirare cu însuşiri foarte deosebite. în el vedem nemişcarea, greutatea şi uşurinţa; căci lemnul se mişcă foarte repede, fierul zboară în înălţime, iar fulgul înalţă în aer şi în nori corpurile mai grele decât el“. Lancea lui Heidegger ia, la principele cărturar, aspectul unei săgeţi; evident, ca şi la filosoful german, tot una evocată în ordine spirituală, menită să configureze imaginativ inteligenţa şi forţa de penetrare cognitivă. E un pic altceva, şi, totuşi, cam acelaşi lucru. Să fi stăruit mai puţin pe la alţii şi mai mult pe acasă cu puterea gândului domniei sale, Gabriel Liiceanu nu ar fi ignorat, poate, această frumoasă paginăcantemiriană care îi putea sluji intenţiile de prefaţator mult mai bine decât opinteala filologică împiedicată în erörtern, Ort şi alte preţiozităţi de inspiraţie teutonică. Dar, la drept vorbind, nimeni – în afara lui Gabriel Liiceanu însuşi – nu are de unde şti dacă ar fi fost într-adevăr astfel. Uneori iubim lucruri, persoane, idei şi, de ce nu, retorici dincolo de evidenţe, printr-o misterioasă dialectică a empatizării. Datorită acestei eventualităţi, readuc în...

Cum îşi făceau reclamă marii scriitori

Într-un articol mai mult decât amuzant din The New York Times, scriitorul şi istoricul Tony Perrottet, care a abordat cât se poate de dezinhibat istoria în volume cu titluri sugestive ca „Părţile intime ale lui Napoleon” sau „Jocurile Olimpice în pielea goală”, trece în revistă campaniile de PR ale „colegilor săi de breaslă” intraţi de mult în manuale, de la Herodot la Hemingway. Pornind de la propriile sale experienţe, Perrottet recunoaşte că pentru un autor din secolul XXI, a scrie o carte este „partea cea mai uşoară” şi că adevăratele chinuri ale facerii apar de-abia când vine vorba de promovarea volumului cu pricina. Încercând să-şi liniştească conştiinţa care-l mustră pentru modul deşănţat în care îşi bombardează la fiecare nouă lansare a unei cărţi familia, prietenii şi cunoştinţele cele mai îndepărtate cu mailuri, mesaje pe facebook şi pe twitter promiţându-le tot soiul de minuni „fix ca un un comis voiajor care vinde Viagra”, Perrottet a căutat precedente celebre în istoria literaturii care să-l facă să se simtă puţin mai bine în ceea ce priveşte propria „campanie nesimţită”. „În momentele mele de maximă îndoială, mă uit încrezător în urmă în căutare de întăriri. Pentru mine este întotdeauna liniştitor să văd că prostituţia literară (scuze, am vrut să spun self-marketingul) a fost practicată cu voioşie de cei mai iluştri înaintaşi.” Hemingway şi berea Ballantine Ştiind că te poţi baza oricând pe autorii francezi pentru a găsi o maximă sau o cugetare legată de absolut orice problemă de pe lumea asta, Perrottet a găsit imediat două aforisme pe care le-a pus la baza eseului său. Astfel, de la „nemuritorul” Balzac a aflat că „pentru un artist cea mai dificilă problemă rămâne aceea de a se face remarcat”, iar de la Stendhal că „succesul nu este posibil fără o anumită doză de neruşinare dusă uneori până la şarlatanism” cuvinte care, este de părere autorul asutraliano-american, ar trebui scrise pe blazonul Breslei Scriitorilor. Unul dintre promotorii self-brandingului a fost Ernest Hemingway. El s-a lăsat pozat pe când mergea în expediţiile sale vânătoreşti, pe când pescuia şi, profitând de imaginea de macho, pe când bea bere şi fuma havane. Mai mult chiar, în 1951 Hemingway a făcut reclamă la berea Ballantine pe două pagini în revista Life. Probabil că imaginea sa a vândut multă bere pentru...

Topul vânzărilor la Gaudeamus 2011

Top vânzări Humanitas – Gaudeamus 2011 : Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă. Tochomerius-Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti, de Neagu Djuvara Capcanele istoriei, de Lucian Boia Faţă către faţă, de Andrei Pleşu Despre Franţa, de Emil Cioran Jurnalul Annei Franck Top vanzari  Humanitas Fiction – Gaudeamus 2011 : Aleph, de Paulo Coelho Pe când eram o operă de artă, de Erich-Emmanuel Schmitt Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică, de Herta Muller Templul zorilor, de Yukio Mishima Rhadopis din Nubia, de Naghib Mahfuz Top vânzări Editorial Trei : Înainte să adorm de S.J. Watson Evanghelia după Iuda de Adam Blake Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastra și a dispărut de Jonas Jonasson Totul contează! de Ron Currie Jr. Căsătorie din dragoste. Oare mai contează? de Pascal Bruckner Pamuk domină la Polirom În topul vânzărilor de la Polirom, care au totalizat  530.000 de lei, se situează „autori-brand” dupa cum ii numeşte editura, precum Aurora Liiceanu, Daniela Zeca, Orhan Pamuk sau Salman Rushdie cu cele mai recente volume ale lor. „Ne bucură să constatăm că, pe un fond descendent al pieţei de carte în ceea ce priveşte vânzările, situaţia încasărilor Editurii Polirom la Gaudeamus 2010 este comparabilă cu cea de la ediţia de anul trecut, uşor mai bună chiar”, spune Oana Boca, director de imagine Polirom. În topul editurii se află pe locul cinci, la egalitate, „Luka şi focul vieţii” de Salman Rushdie şi „ Istoria Imperiului ­Bizantin” de A. Vasiliev, cu 417 exemplare vândute. Editura Cartea Românească 1. Cristian Teodorescu,  „ Medgidia, oraşul de apoi“ – 238 2. Eugen Negrici, „Literatura română sub comunism. 1948-1964“, vol. I – 203 3. Radu Aldulescu, „Ana Maria şi îngerii“ -170 4. Dan Perjovschi, „20/22. Douăzeci de ani de texte“ – 96 5. Radu Cernătescu, „Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române“ –...

Cum a fost inventată cartea?

Ioana Costa, Papirus, pergament, hîrtie. Începuturile cărţii, Editura Humanitas, 2011. De un deceniu încoace se vorbeşte în toată lumea despre iminenta dispariţie a cărţii pe hîrtie, iar editurile româneşti au început şi ele să scoată, de vreo doi ani, cărţi în format electronic. E destul de greu de anticipat ce amploare va lua fenomenul de transferare a cărţii pe acest al patrulea suport din istoria ei, dar putem afla aproape totul, inclusiv prin contribuţia filologului clasic Ioana Costa, despre începuturile cărţii şi evoluţia primelor sale formate. Eseul de faţă, avînd la bază probabil un curs universitar, spune, de fapt, povestea cu totul fascinantă, plină de mister şi de hazard, a apariţiei cărţii şi a literaturii antice, în trei capitole care se ocupă, rînd pe rînd, de constituirea şi transmiterea textelor prin ruloul de papirus şi codexul de pergament, apoi şi de păstrarea lor în bibliotecile antice şi în universităţile medievale. Papirusul era o plantă palustră cultivată în Delta Nilului, din a cărei măduvă tăiată felii se obţine, prin lipirea între ele, o textură care, presată şi uscată la soare, apoi frecată cu piatră ponce şi unsă cu ulei de cedru, devenea suplă şi aptă pentru a fi scrisă. Apariţia papirusului şi comercializarea lui din Egipt în Grecia în secolul al VII-lea î.Hr. au înlocuit imediat vechile materiale de scris, tăbliţele de lemn şi de plumb pe care Hesiod şi Archiloch, spre exemplu, şi-au scris versurile. Ca trivia filologic, cel mai vechi papirus grecesc păstrat din anul 311 î.Hr., neliterar şi incomplet, reprezintă un contract matrimonial care stabileşte condiţiile de încheiere a căsătoriei dintre Heracleides şi Demetria din Cos. Dintre papirusurile literare păstrate se disting piesa Dyscolo a lui Menandru, Constituţia atenienilor a lui Aristotel, Mimii lui Herondas şi o epodă de 80 de versuri a lui Archiloch. Se pare că pergamentul a apărut ca urmare a unei invidii bibliofile. Pentru a-l împiedica pe regele Eumenes II (197-159 î.Hr.) să construiască o bibliotecă care tindea să rivalizeze cu cea din Alexandria, ptolemeii au interzis exportul de papirus spre Pergam. Soluţia cu care au venit cei din Pergam s-a dovedit superioară: preparat din piele de oaie, de capră, de viţel sau chiar din antilopă, pergamentul putea fi utilizat pe ambele feţe şi, fiind mult mai rezistent, căci cerneala neagră putea fi...

Gaudeamus 2011, puţini autori străini

Simon Toyne, scriitor britanic de romane thriller, invitat de Editura ALL să participe la lansarea traducerii după bestsellerul său, „Sanctus„.  Autorul romanului tradus în peste 50 de ţări va acorda autografe cititorilor români sâmbătă, 26 noiembrie, la standul Editurii ALL, între orele 11.00 şi 15.00. Britanicul Simon Toyne (42 de ani) este unul dintre puţinii autori străini invitaţi la Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, ediţia a 18-a, care se va desfăşura în perioada 23 – 27 noiembrie la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Informaţii utile vizitatorilor găsiţi aici! Preţul biletului de intrare va fi de 4 Lei. Catalogul participanţilor .pdf Programul evenimentelor .pdf Cel mai important eveniment cultural de tip expoziţional din România Organizat de Radio România, Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte, cu un concept unic în peisajul evenimentelor de profil, fiind singurul târg de carte din lume iniţiat şi organizat de un post public de radio. La cea de-a XVIII-a ediţie a celui mai mare târg românesc de carte, Editura Adevărul lansează trei volume despre evenimentele din 1989. „Teroriştii printre noi„, de Grigore Cartianu, Cristian Delcea, Mihai Voinea şi Andrei Crăciun, şi cele două volume intitulate „Revoluţia de ghips” şi „După execuţie a nins”, de Viorel Domenico, vor fi lansate începând de miercuri, 23 noiembrie, prima zi a târgului. Târgul Internaţional Gau­deamus – Carte de învăţătură este cel mai important eveniment editorial al anului şi se desfăşoară până duminică, 27 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Pe lângă volumele despre Revoluţie, la standul Editurii Adevărul vor mai fi disponibile încă nouă cărţi noi: „În căutarea României pierdute”, de George Rădulescu, „Adevărata moarte a lui Carol al II-lea„, de Ion Cristoiu, „Imperialism în postcomunism”, de Cozmin Guşă, „Patericul sau apoftegmele părinţilor din pustiu”, de Cristian Bădiliţă, „Epistolar”, de George Stanca, „Cum se distrau românii odinioară”, de Adrian Majuru, şi titlurile din colecţia „Istorii subiective”: „Leapşa pe murite”, de Virgil Tănase, „Securitatea contra Europa Liberă”, de Richard E. Cummings, şi „Kiseleff 10. Fabrica de scriitori”, de Marin Ioniţă....

Cum a fost inventată cartea

Marius Chivu De un deceniu încoace se vorbeşte în toată lumea despre iminenta dispariţie a cărţii pe hîrtie, iar editurile româneşti au început şi ele să scoată, de vreo doi ani, cărţi în format electronic. E destul de greu de anticipat ce amploare va lua fenomenul de transferare a cărţii pe acest al patrulea suport din istoria ei, dar putem afla aproape totul, inclusiv prin contribuţia filologului clasic Ioana Costa, despre începuturile cărţii şi evoluţia primelor sale formate. ● Ioana Costa, Papirus, pergament, hîrtie. Începuturile cărţii, Editura Humanitas, 2011. Eseul de faţă, avînd la bază probabil un curs universitar, spune, de fapt, povestea cu totul fascinantă, plină de mister şi de hazard, a apariţiei cărţii şi a literaturii antice, în trei capitole care se ocupă, rînd pe rînd, de constituirea şi transmiterea textelor prin ruloul de papirus şi codexul de pergament, apoi şi de păstrarea lor în bibliotecile antice şi în universităţile medievale. Papirusul era o plantă palustră cultivată în Delta Nilului, din a cărei măduvă tăiată felii se obţine, prin lipirea între ele, o textură care, presată şi uscată la soare, apoi frecată cu piatră ponce şi unsă cu ulei de cedru, devenea suplă şi aptă pentru a fi scrisă. Apariţia papirusului şi comercializarea lui din Egipt în Grecia în secolul al VII-lea î.Hr. au înlocuit imediat vechile materiale de scris, tăbliţele de lemn şi de plumb pe care Hesiod şi Archiloch, spre exemplu, şi-au scris versurile. Ca trivia filologic, cel mai vechi papirus grecesc păstrat din anul 311 î.Hr., neliterar şi incomplet, reprezintă un contract matrimonial care stabileşte condiţiile de încheiere a căsătoriei dintre Heracleides şi Demetria din Cos. Dintre papirusurile literare păstrate se disting piesa Dyscolo a lui Menandru, Constituţia atenienilor a lui Aristotel, Mimii lui Herondas şi o epodă de 80 de versuri a lui Archiloch. Se pare că pergamentul a apărut ca urmare a unei invidii bibliofile. Pentru a-l împiedica pe regele Eumenes II (197-159 î.Hr.) să construiască o bibliotecă care tindea să rivalizeze cu cea din Alexandria, ptolemeii au interzis exportul de papirus spre Pergam. Soluţia cu care au venit cei din Pergam s-a dovedit superioară: preparat din piele de oaie, de capră, de viţel sau chiar din antilopă, pergamentul putea fi utilizat pe ambele feţe şi, fiind mult mai rezistent, căci cerneala...