Marius Chivu – Cartea cu bunici

Tomul lui Marius Chivu, Cartea cu bunici, este nu numai o instituţie a bunicităţii, cum ar vrea coordonatorul ediţiei să o încadreze, ci o lungă frescă de figuri calde, frumoase, bune.În peste 500 de pagini, diferite personalităţi povestesc despre fiinţele atât de dragi copilăriei şi nu numai. Bogdan Ghiu: „Fără bunici nu ai casă, n-ai curte, nu ştii să dormi şi să te ghiftuieşti cu plăceri, să înoţi pe ascuns. Fără bunici, mediatori între copii şi părinţi, între părinţi şi copii, cadru şi mediu al familiei propriu-zise, nu există nici părinţi, nici copii, n-ai părinţi, sau te cerţi toată vremea cu ei. N-ai ştiinţă. Bunicii sunt puntea cu taţii şi mamele… Bunicii îi invaţă, îi cresc şi pe părinţi, şi pe copii (se desăvârşesc pe ei înşişi): reglează, potrivesc neîncetat relaţia părinte-copil“. Lucian Mîndruţă a învăţat de la ei cel mai important lucru: libertatea, „aia adevărată, de a spune, de a avea“. Doina Ioanid scrie pentru bunicul ei drag: Poeme de trecere, din care a doua parte se numeşte chiar Scrisori pentru taia Dumitru. Dan Lungu: „Oricâte aş face şi aş adăuga în coada lui, tot nepotul bunicului...

Blogul nu e literatură? Cine validează?

Dacă Nicolae Manolescu era mai tranşant în primăvara anului trecut, spunând că blogurile nu sunt literatură, Andrei Pleşu este mai nuanţat: “Foarte mulţi (dintre n.a.)  scriitorii pe internet par animaţi de o nevoie aproape candidă de a fi inteligenţi. Mai inteligenţi decât ceilalţi internauţi, mai inteligenţi decât guvernanţii şi decât opoziţia, mai inteligenţi decât autorul articolului la care se referă.  Toţi visează să se califice într-o competiţie de umbre, ca „băieţi deştepţi”. Foarte deştepţi. Cei mai deştepţi, mai spirituali, mai şmecheri. Sigur că toată lumea care se manifestă public are, în adânc, orgoliul de a impresiona prin anvergură intelectuală şi haz subţire. Dar cei care o fac la lumina zilei, „în direct”, au, măcar, îndrăzneala (uneori paranoică) de a risca.“ Minim-moralistul se referă mai mult la anonimi. Şi câtă energie şi patos s-a mai pus pentru aflarea identiţăţii „teroristei”, care s-a săturat să mai comenteze pe blog, din cauza principialiştilor de condiţie… Dacă dogmaticii canonului literar românesc ar face o analiză obiectivă a spaţiului virtual românesc, ar înţelege şi ei că actul literar nu este numai acea acţiune validată lângă vreun şemineu – fie chiar de la Păltiniş – şi tipărită pe vreun instrument produs de Gutenberg, ci şi acela care se multiplică şi pe noile instrumente de comunicare. Cu ce e mai prejos e-reader-ul decât suportul de hârtie? De multe ori, tirajele cărţilor nu depăşesc câteva sute de exemplare, iar a post-urilor on-line câteva mii. Ce instanţă hotărăşte ce e literar şi ce nu e? În nici într-un caz şcoala românească încremenită în proiect. La aflarea nominalizării Hertei Müller pentru Nobelul literaturii am răsuflat uşuraţi. Convulsiile, spasmele şi trăirile literaţilor români, care se dădeau de ceasul morţii de grija dobândirii vreunui Nobel pentru scriitorii  de la noi, se suspendă, din fericire, o perioadă. Securitatea i-a dat Nobelul Hertei, cum bine zicea Mihail Gălăţeanu. S-a împlinit, oarecum, vrerea, chiar dacă nedorită în persoana creatorului „vulpii vânător.” Păcat că Terorista a închis hubloul. Chiar dacă ea nu a creat opere, critica ei făcea cât zece reviste culturale. Periscopul ei mai dăinuie pe net. White Noise face pentru noua literatură mai mult decât zece publicaţii finanţate din fondul cultural al Ministerului Culturii. Oana Stoica Mujea e mai prezentă pe facebook decât în bucătărie sau la maşina de scris. Promovează cu vână...

Lovitura de stat care putea schimba soarta României

Prietena mea Roxana Iordache mi-a răsucit cuţitul în inimă. 24 de ani de când Corneliu Coposu putea să dea lovitura de stat. Seniorul avea 300.000 de oameni pe străzi. Muşcam din buze şi priveam la televizor, din îndepărtatul loc al devenirii mele: Timişoara. Putea să o facă. Nu a făcut-o! De cel puţin cinci ori l-am întrebat. De ce nu aţi dat-o? Şi de fiecare dată m-a apostrofat. Mă enervez şi mă duc să caut primul meu interviu făcut cu el, în 2 februarie 1990. Eram un ţânc venit de la margine de Românie. I-am solicitat la sediu un interviu. Mi-a replicat că ar fi o onoare să cinăm împreună. Eu l-aş fi onorat? Eram imberb şi plin de prejudecăţi. Mie mi-a făcut onoarea. Aşa am ajuns prima oară în Mămulari. Mi-au fost prezentate surorile şi casa sa scăpată de furia demolărilor. Dialogul s-a purtat până la 5 dimineaţă. Pierdusem şi trenul. Mi se făcuse foame. Nu mai aveam nici ţigări. Am fumat din Kent-urile lui şi am mâncat o bucăţică din singura mâncare pe care o avea în casă. O bucată de salam. “Ştiţi, domnule Ghilezan, noi suntem o familie săracă”. Dar ce merite aveam eu să pătrund în intimitatea unui om mai înalt decât istoria? Am luat de jenă doar o felie, deşi eram mort de foame. În zece ore, Omul a reuşit să mă seducă pentru întreaga viaţă. Cum a putut să fie atât de convingător, nici după anii de Psihologie nu am înţeles. La venirea Regelui Mihai la Bucureşti în Dumnezeieştile zile de Paşti 1992, câţiva tineri de la organizaţia muncitorească a PNŢCD mă tot băteau la cap să plecăm să dăm asaltul total asupra Cotroceniului. Şi eram aproape un milion. Tot Corneliu Coposu ne-a oprit. Poate, dacă ne lăsa să ne facem nebunia, altfel priveam azi lucrurile. Noi, la fel ca el, nu aveam ce pierde. Însă, principiile sale democratice ne-au ţinut cu arma la picior. Şi ce chef de revoluţie aveam. Mai ales că veneam cu o primă licenţă o aveam de la Timişoara si voiam si eu doctoratul. Mai bine clipea şi ne lăsa să ne facem...

Nora Iuga polemizează cu Mircea Cărtărescu la Deutsche Welle

În emisiunea Rordicăi Binder de la Deutsche Welle, poeta Nora Iuga şi traducătoare a  Herta Müller, l-a atins la osânza non-poetică pe Mircea Cărtărescu. „Mie nu-mi place să amestecăm borcanele, politicul cu poezia. Poezia rămâne poezie”, a spus domnia sa. În replică, creatorul „Orbitorului” a eschivat, vorbindu-ne despre cum agonizează poezia de 2000 de ani, cum ne tragem cu toţii din trunchiul comun: Eminescu. Când poeta din Germania a elogiat lupta poetului din ţară, aici e vorba de Cărtărescu, cu „autonomia esteticului”, răspunsul a fost şocant: „fiorul poetic face ca Platon să fie viu de 2000 de ani, luptăm pentru...

Iubirea e pe 14 februarie

iubirea e pe 14 februarie (antologie, 50 de poezii de dragoste) editura Vinea, din ianuarie 2010 Lansare, joi 28 ianuarie 2010, club Other Side, str. Brezoianu 4 ce este iubirea? Aflăm de pe blogul lui Andrei Ruse. păi… iubirea e pe 14 februarie, răspunde un autist (am aflat astea chiar de la persoana care se îngrijea de copil şi i-a pus întrebarea, nu este o ficţiune). afirmaţia m-a fascinat şi înfricoşat în aceeaşi măsură. tot în perioada aceasta am avut multe discuţii şi chiar dezbateri legate de marketingul de carte. mi-am propus să creez nişte proiecte (produse mai degrabă, mă refer la cărţi), care să fie atât culturale cât şi comerciale, care să gâdile atât interesul cititorilor elitişti, dar să fie, prin abordarea oarecum spus de masă (aici mă refer la imagine în primul rând) şi pe placul unui ‘neiniţiat’. ei, şi de la răspunsul autistului până la o antologie de poezie, de nişă, creată special pentru Valentine’s Day, n-a durat foarte mult. o carte de buzunar care să conţină aproximativ 50 de poezii de dragoste compuse de scriitori tineri, mai mult la trup, dar şi la suflet (de altfel, o carte care va putea fi şi personalizată). există o reticenţă a publicului larg (de fapt întotdeauna a fost) faţă de poezie şi cred că astfel de proiecte pot schimba lucrurile. am dat câteva telefoane ca să obţin un preţ, apoi o editură, iar de azi am început să trimit mailuri în stânga şi-n dreapta poeţilor pentru texte – nu m-aşteptam să fie atât de încântaţi. voi deschide şi un blog pentru carte, vom face multe clipuri video (cu autori citindu-şi propriile versuri), şi foarte multe lansări în cluburi, licee şi alte instituţii unde găsim tineri interesaţi. dar toate detaliile-astea, vi le voi da din 2010. ce vă rog eu este că dacă vă place proiectul, să-l anunţaţi. să spuneţi două vorbe despre el, să lăsaţi un link şamd, ştiu ce înseamnă puterea...

Mishima se joacă la Bucureşti

Două dintre cele cinci piese  care i-au adus celebritatea lui Yukio Mishima, unul din autorii marcanţi ai teatrului japonez contemporan. „Hanjo” şi „Seijo” sunt grupate într-una singură: „Iubiri interzise”, care se joacă la Teatrul Naţional I.L. Caragiale. Aceasta investighează o lume exotică, un univers uman special, bântuit de angoase, frământări, speranţe deşarte şi patimi interzise, sentimente pe care omul nu reuşeşte să le domine. În distribuţie: Kana Hashimoto Monica Florescu Teodora Mareş Marius Bodochi Carmen Ungureanu Marius Manole Brânduşa...

Benjamin Fondane, un evreu de origine română, omagiat la Paris

Le Mémorial de la Shoah (Memorialul holocaustului) din Paris, în colaborare cu Institutul Cultural Român și Societatea de Studii Benjamin Fondane , consacră o amplă și tulburătoare expoziție operei necunoscute a lui B. Fundoianu – poet, eseist, cineast, critic literar și filozof evreu născut în România în 1898, stabilit la Paris în 1923. La 65 de ani de la deportarea sa la Auschwitz, intelectuali și literați francezi și români îl omagiază la Paris printr-un ciclu de conferințe care vorbesc despre fecunditatea unei opere proteiforme, adesea ignorată. Legăturile lui Benjamin Fondane (B. Fundoianu) cu mișcările avangardei române și franceze au fost evocate în cadrul unor conferințe la care au participat literații Mircea Martin,Ion Pop, Petre Răileanu, Irina Carabaș, Magda Cârneci. Deși simpatizant al avangardei, B. Fundoianu n-a aderat la spiritul contestatar și estetizant al acestui curent ci s-a investit într-o operă personală, cu ambiția de a exersa poezia ca artă de a trăi. Expoziția Benjamin Fondane – poète, essayiste, cinéaste et philosophe.Roumanie-Paris-Auschwitz, 1898-1944 , deschisă pînă pe 31 ianuarie 2010 la Memorialul Holocaustului din Paris, prezintă portrete ale scriitorului realizate de Brauner, Man Ray sau Brîncuși, corespondența cu Tzara, Artaud, Sernet, Cioran, fotografii, poeme și alte documente menite să contureaze opera revoltată și destinul tragic ale unui spirit subtil, obsedat de libertate. În urma unui denunț, Benjamin Fondane a fost deportat la Auschwitz unde a fost asasinat în octombrie...