Trilogia balcanică a Oliviei Manning a ajuns în The New York Review of Books

Trilogia balcanică a Oliviei Manning a ajuns subiect de comentariu în The New York Review of Books. Cunoscuta profesoară de creative writting de la Universitatea Kingston din Londra, Rachel Cusk, notează în prestigioasa publicaţie: „Trilogia balcanică este povestea mariajului a doi străini în perioada de război şi o capodoperă complexă plină de întâmplări, în care Olivia Manning cuprinde, atât incertitudinea, cât şi aventura existenţei civililor sub presiunea politică şi militară într-o viaţă vibrantă.  Manning nu se concentrează pe câmpul bătăliei, ci spre cafenea şi bucătărie, dormitor şi stradă, la lumea de zi cu zi, schimbată irevocabil de război. În inima Trilogiei, tinerii căsătoriţi Guy şi Harriet Pringle ajung în Bucureşti, aşa numitul Parisul Estului, la sfârşitul anului 1939, după câteva săptămâni de la invadarea Poloniei de către germani. Guy, un profesor de engleză de la universitate, care se simte ca un rătăcit în turmă are o nevastă introvertită, Harriet, şocată să descopere că trebuie să-şi împartă intimitatea ei şi a bărbatului săi cu un cerc larg de prieteni şi de cunoştinţe. Urmează o altă supriză: România se alătură Axei, după care coloane de germani ocupă capitala. Familia britanică fuge în sudul Greciei, făcând parte dintr-un grup de refugiaţi din care fac parte ruşii albi, jurnalişti, artişti şi demnitari. În Atena, oricum,  cuplul se confruntă cu o nouă provocare, prin extinderea teatrului de război” „Una dintre primele cinci cărţi de ficţiune despre cel de-al doilea război mondial” — Antony Beevor, The Wall Street Journal „Trilogia rămâne o provocare vie; amuzantă, te distrează, te informează, şi a face asta cu eleganţă nu e un lucru simplu” — Frederic Raphael „Dramatic, comic şi în întregime absorbant”. — Carmen Callil „O combinaţie între telenovelă şi literatură, care este atât de rară, te pune să gândeşti la condiţia a două lumi de cititori: una care spune „text bun” şi alta care vrea mai mult. ” — Howard Moss „Cu siguranţă este o surprinzătoare recreaţie” — The New York Times În Trilogia balcanică, Olivia Manning a povestit lumii mult despre frumuseţea româncelor, dar şi foarte mult despre obiceiurile de pe la noi. A rămas celebră prin descrierile exacte ale locurilor, oamenilor întâmplărilor din viaţa Căii Victoria de la sfârşitul anilor de pace şi începutul celor de război; când croitorul îţi lua triplu pentru că erai...

Daniel Barbu le explică nemţilor cum stăm la „republică”

  Profesorul român Daniel Barbu va lansa pe 9 februarie 2010 la Berlin traducerea studiului său Republica absentă / Die abwesende Republik (2009), tradus de Larisa Schippel şi editat în cadrul seriei Forum Rumänien a editurii Frank&Timme din Germania. Manifestarea este parte a unui proiect de durată, prin care ICR Berlin continuă relaţiile cu editurile germane ce traduc şi publică studii de specialitate şi din literatura românească. Volumul propune o analiză de detaliu a mecanismelor sociale şi politice prin care re-europenizarea accelerată a României se desfăşoară astăzi. Pornind de la constatarea autorului că în spaţiul public românesc al tranziţiei lipseşte tocmai “republica”, autorul investighează mecanismele democratice şi condiţionările lor istorice prin care re-europenizarea României poate fi un veritabil proces de modernizare. Daniel Barbu este director al Institutului de Studii  Politice al Universităţii Bucureşti şi unul dintre cei mai apreciaţi politologi români în străinătate. Manifestarea este organizată în colaborare cu Societatea Româno-Germană şi cu Editura...

Dan Brown: “Există undeva în România o aventură extraordinară a lui Robert Langdon care merită povestită”

Editura RAO a trimis în comunitatea de lângă Boston, locul reşedinţei lui Dan Brown, două ziariste:Ioana Grindean şi Mihaela Rădulescu.Una deşteaptă, alta cu sex-appeal.Toată vizibilitatea debordantă de azi a autorului în România nu ar fi fost posibilă fără ideea genială de PR a Valentinei Pricopie, demnă de orice OSCAR în domeniul comunicării din România. A reuşit singură ce n-ar fi fost în stare  zece agenţii de specialitate. Prin această tânără talentată, Ovidiu  Enculescu, patronul editurii, a dat lovitura. Cu nici cinci mii de euro, a reuşit să acopere spaţii de sute de mii. Acţiunea se califică pentru PR Awards, negreşit. Continuare interviu: Ioana Grindean: Cea mai recenta carte a dumneavoastră, Simbolul Pierdut a apărut la 6 ani după Codul lui Da Vinci. De ce atâta aşteptare? Dan Brown: Ha, ha… parcă aţi fi editorul meu. Au existat mai multe motive pentru care scrierea acestui volum a necesitat atât de mult timp. Informaţia din această carte este atât de complexă, mai ales partea ştiinţifică, încît am avut nevoie de ceva mai multă vreme să ajung  înţelegerea profundă a lucrurilor  pentru a putea scrie despre ele. I.G.: Cum aţi descrie în câteva cuvinte cărţile dumneavoastră ca un argument pentru cei care nu le-au citit? D.B: În esenţă, aceste cărţi sunt despre căutarea unei comori şi sunt cărţi pe tema unor idei filosofice. Aşa că există două planuri ale acestor cărţi. Avem pe de-o parte povestea foarte alertă a căutării comorilor – destul de plăcută ca lectură – şi pe de altă parte, o multitudine de informaţii istorice sau despre religie care, practic, îţi hrănesc apetitul pentru cunoaştere, de-a lungul lecturii.  Simbolul Pierdut este în fond arhetipul luptei dintre bine si rău. I.G.: Scrierile dumneavoastră abundă în informaţii despre societăţi secrete, ale căror mecanisme sunt de cele mai multe ori dezvăluite doar iniţiaţilor, acestea fiind necunoscute, aproape inaccesibile marelui public. Cum explicaţi faptul că ştiţi atât de multe lucruri despre Masonerie, deşi nu sunteţi membru al acestei organizaţii? D.B.: Da, pot explica asta. Eu am fost întotdeauna fascinat de aşa numitele ‚societăţi secrete’, încă din copilărie.  Există o lojă masonică şi în Exeter, New Hampshire, oraşul în care m-am născut şi în care locuiesc. Îmi aduc aminte că atunci când eram copil, văzând mereu draperiile trase la ferestrele clădirii unde obişnuiau să...

Herta Müller sare în apărarea lui Marius Oprea

Scriitoarea Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, susţine printr-o scrisoare publică numirea istoricului Marius Oprea ca preşedinte al  Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). „Înlăturarea sa de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc nu o pot considera decât încă o bătălie câştigată de aceste structuri ale vechiului regim. De aceea m-am decis să îl susţin public, pentru că el să poată continua, alături de echipa sa, acţiunea de deconspirare a crimelor comunismului. Adresez acest apel de a ne alătura lui Marius Oprea, pentru a sprijini demersul lui, public şi instituţional, de a arăta ce s-a întâmplat cu noi, de a ne aminti cum am trăit în acei ani trişti şi tragici, şi de a ne putea elibera astfel de frica trecutului„, se arată în scrisoarea dechisă. „Cu ani în urmă am participat alături de Marius Oprea la o lectură publică la Casa Literaturii de la Berlin. Fiecare dintre noi a reuşit performanţa de a atrage atenţia publicului german asupra suferinţelor la care au fost supuşi cetăţenii României de către represiunea comunistă. Pe Marius Oprea îl cunosc ca scriitor, unul dintre cei mai tineri ai Generaţiei ’80, ca istoric, din intervenţiile şi acţiunile sale îndreptate împotriva rămăşiţelor totalitare din România, care, din păcate, continuă, cum afirmă el şi cum cred şi eu, să exercite o puternică influenţă. În presa germană acţiunile institutului pe care îl conduce sunt privite cu respect şi chiar cu admiraţie„, scrie Herta Müller. Marius Oprea a fost numit în aprilie 2006 în funcţia de preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Oprea, conduce în virtutea inerţiei noul Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), el nefiind reconfirmat în funcţie de primul ministru Emil Boc, aşa cum prevede legea....

„Iubirea…” din taverna mohorâtă

Evenimentul de lansare a ineditului volum de poezie  „Iubirea e pe 14 februarie” s-a desfăşurat, unde altundeva decât în Expirat, la fel ca-n Împărat şi proletar: „pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,/Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,/Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu feţe-ntunecoase,/ o ceată pribegită,/Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.” Bine ar fi ca tinerii care se pronunţă în slovă şi fumează mai rău ca turcii să apuce barem o parte din gloria eminesciană. L-am auzit printre zgomote pe Gelu Diaconu cum îi spune iubitei că „grija sa dintâi va fi capacul veceului”. Ceaţa n-a fost inspirantă, ci expectorată de către mulţi doritori să particpe. Ce păcat că organizatorii n-au prevăzut puhoiul de mulţime şi nu s-a văzut, nu s-a auzit. Păcat. Andrei Ruse e un tânăr inimos, dar stă mai bine cu scrierea decât cu organizarea. Eh, deh, nu te poţi pricepe la toate. Păcat că în loc de inspiraţia poetică, spectatorii veniţi buluc au inspirat mult fum de ţigară. Păi,nah, şi Eminescu fuma 100 de ţigări pe zi. Şi vedeţi unde a ajuns:) În fotografie: Gelu Diaconu (citind), Nicolae Ţone (director Vinea),Andrei Ruse (iniţiatorul...

În Bucureşti, revin lecturile urbane

Se reiau lecturile urbane. Momentan, doar în Bucureşti. Pe 2 februarie, iniţiatorii campaniei coboară în adâncurile metroului. Câţiva din provincie vor să extindă proiectul. Se mişcă ţara! Cei care ştiu să dăruiască, la rândul lor o carte, sunt aşteaptaţi marţi, pe 2 februarie, pe peronul staţiei Unirea 1, la ora 19:00. Volumele vor fi dăruite călătorilor care apreciază lectura, cu rugămintea ca după ce termină de citit să  ofere produsul mai departe unui alt călător cu...

J.D. Salinger va veghea din cer lanul de secară

La vârsta de 91 de ani, J.D. Salinger a încheiat capitolul vieţii. Cunoscut pentru opera sa „De veghe în lanul de secară,” publicată prima oară în 1951 şi care s-a tipărit în peste 60 de milioane de exemplare, s-a retras din viaţa publică de mai bine de 30 de ani. Eroul său, Holden Caulfield, tânărul rebel care fuge de lumea adulţilor, a fost de multe considerat  ca un continuator modern al Huckleberry Finn. După succesul imediat al cărţii, Salinger a dispărut din viaţa publică, refuzând chiar şi orice fotografie cu volumul său. În 1972, s-a cuplat cu o tânără de 18 ani. Lucrul acesta s-a aflat doar dintr-o singură corespondenţă de a sa. Ulterior,  Joyce Maynard, tânăra care a pus capăt realţiei, va publica o carte de succes „A muri pentru”, în care mărturiseşte viaţa sa amoroasă cu celebrul autor. De veghe în lanul de...