Mătuşa Julia s-a mutat la cer, condeierul mai scrie

Julia Urquidi Illanes, femeia care a inspirat unul dintre cele mai frumoase romane ale secolului trecut, „Mătuşa Julia şi condeierul”, s-a prăpădit departe de poveste, la vârsta de 84 de ani. Mario Vargas Llosa avea 18 ani şi locuia împreună cu bunicii săi în Miraflores. Scria povestiri pentru sine pentru că redacţiile puternicelor cotidiane peruane le aruncau la coş. S-a îndrăgostit de mătuşa sa, Julia, în vârstă de 32 de ani, boliviancă de origine, divorţată de soţul ei. Amândoi se căsătoresc, în urma unui scandal odios în familie. Dragostea lor durează zece ani după care se despart. Din frumoasa iubire imposibilă, omenirea câştigă una dintre cele mai frumoase povestiri. Personajul principal nu este Mario, tânărul reporter la un post de radio, nici mătuşa sa, ci doar fanatica iubire dintre un puşti ce se vede mare şi o damă ce se vede nemuritoare. Ritmul cărţii pare inspirat din piesele de teatru radiofonic. Tonul  este plin de umor, cu portrete pline de savoare şi un stil narativ inspirat parcă din voluptatea vieţii sud-americane. Pentru a ne suprinde, Vargas Llosa construieşte o arătare caricaturală, un fanatic maniac, obişnuit să scrie la comandă, Pedro Camacho. Oricât de interesante ar fi etapele iubirii dintre nepotul scriitor aspirant la glorie publicistică si frumoasa lui mătuşă, sarea si piperul cărţii apar atunci când postul de radio unde lucra tânărul Mario a renunţat să-i mai cumpere seriale radiofonice la kilogram şi a decis să angajeze un scenarist bolivian, pe numele lui Pedro Camacho. Acest Camacho, personajul de forţă al romanului, credem că a apărut tocmai pentru a pune o tuşe aparte pe tabloul unei iubiri ce s-ar fi bagatelizat la un moment dat.  Sfârşitul este magistral. Mult timp cartea transmite fiori şi după ce o aşezi pe noptieră. „Să umbli cu un flăcăiandru lihnit de foame şi doar să te ţină de mână, să te ducă la film şi să te sărute cu atâta delicateţe, te face să te simţi ca la cincisprezece ani”, erau vorbele puse în carte de Vargass Llosa. În replică, Julia Urquidi Illanes a scris propria  variantă a iubirii dintre ea şi nepotul ei povestaş:  Lo que Varguitas no Dijo (Ce n-a spus micul Vargas) care a avut la vremea publicării un succes enorm, chiar dacă editorii americani au încercat să o prezinte...

DEZBATERE: „Despre Adrian Marino: de la teoria literaturii la memorialistica ideologică”

Cafeneaua critică organizează azi, miercuri, 24 martie, la ora 18.30, la Club Control din Capitală, prima dezbatere: „Despre Adrian Marino: de la teoria literaturii la memorialistica ideologică.” Vor participa Monica Spiridon, Costi Rogozanu, Nicolae Marinescu şi Xenia Karo. Rolul de amfitrion îi va reveni lui Ion Bogdan Lefter. Ultimul interviu acordat în 2002 poetului Ion Mureşan pentru ediţia de Ardeal a cotidianului „Evenimentul zilei” Am mai buchisit: Viaţa unui om singur Paul Lăzărescu: “Cu Adrian Marino am fost prieten mai bine de 60 de ani” “Adrian Marino nu vrea funcţii, nu e antiBăsescu, nu umblă după sinecure, nu are dubii faţă de condamnarea comunismului, nu poate fi agăţat cu nimic şi totuşi...

Andrei Terian îi „fură” startul lui Stoian G. Bogdan

Andrei Terian, laureatul premiului de debut al Editurii” Cartea românească” de anul acesta (obţinut la ediţia precedentă de Stoian G. Bogdan pentru volumul ‘Chipurile”), i-a furat startul, cum se zice în atletism, principalului său competitor luni, 22 martie, la Teatrul Odeon, când s-au acordat Premiile Revistei Observator cultural. Lista premiilor de anul acesta: Debut Andrei Terian, G. Călinescu. A cincea esenţă, Editura Cartea Românească Poezie Alexandru Muşina, Regele dimineţii, Editura Tracus Arte Critică/ Istorie literară/ Teorie literară George Ardeleanu, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Editura Humanitas Proză Matei Vişniec, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor, Editura Cartea Românească Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor, Editura Polirom Eseu/ Memorialistică/ Publicistică Marius Oprea, Şase feluri de a muri, Editura Polirom Pe baza voturilor exprimate pe site, în Gală a fost oferit şi Premiul Cititorilor, acordat lui Varujan Vosganian pentru volumul Cartea şoaptelor, Editura Polirom În cadrul Galei, scriitorului Radu Cosaşu i s-a acordat Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia Fiecare premiu pentru cele cinci categorii, Debut, Poezie, Critică/ Istorie literară/ Teorie literară, Proză, Eseu/ Memorialistică/ Publicistică, a avut valoarea de 1.000 de roni. Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia a fost recompensat cu 4.000 de roni. Juriul: Paul Cernat, Caius Dobrescu, Antonio Patraş şi Carmen Muşat Invitaţi: Irina Sârbu (voce), Puiu Pascu (pian) A prezentat Tania Popa, actriţă la Teatrul Naţional Bucureşti. Trofeele au fost realizate de Elena Dumitrescu –...

Artur Balder: “Tolkien a apărut într-un moment special al vieţii mele”

Artur Badler este cunoscut românilor doar prin excelenta traducere de la RAO a cărţii sale  Curdy şi Camera Lorzilor. Scriitorul spaniol a mai publicat: El ultimo Querusco şi Tretralogia de Teotoburgo, iar acum are în pregătire o ficţiune istorică, care va apărea atât în limba sa maternă, cât şi în engleză, despre războiul dintre Charlemagne şi saxoni în secolul Vlll. “Un fel de “În numele trandafirului” în aspectele sale esenţiale”, ne declară autorul. – Cartea Cardy şi Camera Lorzilor, apărută anul trecut la RAO, s-a bucurat de aprecierea cititorilor români. Când ai început să studiezi misterele templierilor? – Prima mea confruntare cu misterele Templierilor, să-i zicem aşa, a fost intermediată de opera Parsifal a lui Riichard Wagner, unde nu au fost astfel de cavaleri, dar ritmul sonor, dramatic, m-a pus în contact virtual cu misterul legat de Sfântul Graal şi de aspectul metafizic legat de existenţa sângelui pe vasele sfinte. Aceste gânduri , apărute pe la 13-14 ani, m-au făcut să investighez  mai târziu documente şi să citesc cărţi despre subiect, mai ales din Evul Mediu. – Ţi-a luat mult timp documentarea? – Un scriitor se documentează o viaţă. Îmi amintesc cum, acum 20 de ani, adolescent fiind, luam notiţe pe cărţi poştale nu numai despre poveşti mitologice. – Este a treia ta carte? – Nu.  Curdy şi Camera Lorzilor a fost a patra. – Poţi să ne descrii procesul de scriere? – A fost dificil să le dau viaţă personajelor după secole de la primele lor aventuri, mai ales că au făcut parte dintr-o carte diferită, The Stone of Monarch (Piatra Monarhului), refuzată ani de zile de Random House. – Cine te-a influenţat? – Tolkien a apărut într-un moment special al vieţii mele. Ai avut şi tu mulţi profesori care te-au învăţat diferite lucruri, dar de o amprentă specială se bucură doar primul. Nu ai simţit asta? Tolkien a fost punctul de plecare al călătoriei mele. Sigur că au urmat şi alte lecturi, dar am rămas fidel celui dintâi. – Când scrii ai o idee clară despre desfăşurarea evenimentelor sau personajele îţi conduc imaginaţia? –  Este ceva personal. Întotdeauna ţin distanţă faţă de alţii. Munca mea e diferită. În ceea ce priveşte romanul istoric, pot spune că marea inspiraţie mi-o dă povestea în sine, fără alte modele literare...

Buchisind presa culturală

> Robert Şerban povesteşte în „Orizont” cum a stat la coadă pentru a-şi reînoi paşaportul. Cu banii rămaşi a mai dat o tură şi pe la „Joc secund” (mulţi timişoreni încă nu ştiu de unde vine numele librăriei n.a.) şi a căutat în zadar cărţile sale în cutiile cu reduceri. Erau încremenite, în acelaşi raft, cu acelaşi preţ. Voia să facă nişte provizii de daruri pentru prieteni. Rar ca un autor să-şi dorească  ieftinirea cărţilor. >  Mircea Ghiţulescu ne anunţă în „Luceafărul de dimineaţă” că roland-barthistul (al câtelea n.a.?) Virgil Tănase, care era mai mult călinescian decât semiotician, până de curând, va scoate la Gallimard (colecţia Folio-Biographies), o viaţă a unui scriitor, jenându-se sau pierzându-se printre complementarităţi să ne spună cine e autorul Caligulei. Daţi un search… > Excelenta revistă culturală „Banat”, finanţată de Consiliul Local Lugoj, publică în ultimul număr al anului trecut un inedit interviu realizat de Sorin Antohi şi Luca Piţu cu Emil Cioran, prin anii ’90. Semioticianul de origine română rememorează cum l-a cunoscut pe Petre Ţuţea: „L-am cunoscut astfel: eram afară, el cumpăra un ziar…îl întinde aşa…A, nu, nu, nu, e foarte important…era un ziar sovietic… Era un comunist fanatic când l-am cunoscut. Fantastic.” Şi azi extrema dreaptă şi-l revendică. > Ioana Pârvulescu, o respectabilă scriitoare din generaţia tânără, realizează într-un număr din ianuarie al „României literare” un interviu cu Mircea Cărtărescu de un servilism dus la paroxism. Cu întrebări de genul „Unde aţi scris Orbitorul, un roman total, un arhi roman…?”, cu ridicări de mingi la fileu, culminând cu întrebări de grădiniţă: „Ce-ţi doreşti de la anul ce vine?”, profesorul în devenire Ioana Pârvulescu dă un exemplu despre cum nu se face un interviu. Mai învaţă şi ea dacă părăseşte umbra Marelui Stejar păltinişean. > Oana Boca, şefa de PR a Poliromului, susţine că nu s-au putut publica fragmente din „Viaţa unui om singur” în „România literară” din cauza lui Gabriel Liiceanu care a ameninţat că-şi retrage colaboratorii dacă revista va publica ceva. Cenzura există şi după 20 de ani. > În revista „Orizont„, un comentator se plânge că Alex Ştefănescu, în cartea sa: „Cum să te ratezi ca scriitor,” apărută la Humanitas (2009), dă doar exemple de cărţi proaste apărute doar la edituri mici. Oare cele mari nu dau rateuri şi nu...

Noul paşoptism, fără Marino?

Marius Ghilezan Lăudabila iniţiativă a Sandrei Pralong de organizare a tinerilor şcoliţi în Occident într-un grup numit „Noii paşoptişti“, prin lipsa unui program coerent şi a unei misiuni clare de grup, riscă să rămînă în cadrul facil şi avitaminos al şuşanelelor dîmboviţene. Românii se  înfierbîntă repede, dar se răcesc de grabă, atunci cînd trebuie să purceadă pe drumul anevoios al acţiunilor riguroase. Urmărind site-ul www.noiipaşoptisti.ro, nu am găsit nici un reper, nici o vorbă despre cum ar arăta grupul pe cale de constituire. Ce vor Noii Paşoptişti? Mici referinţe istorice, care nu ţin nici măcar locul unei arcade în timp, ocupă un spaţiu modest.   Nu aş dori să critic nici donquijotismul unei doamne obişnuite să lanseze teme vizionare, dar neaplicabile stabilimentului cultural românesc, nici dezinteresul majorităţii tinerilor şcoliţi pe afară, pentru implicare în proiecte vizionare în ţara lor de baştină. Nu urmăresc să fac un studiu antropologic al predispoziţiei acestora pentru angajarea în „multinaţionale“, nici să amintesc eşecul politic al Uniunii pentru Reconstrucţia României, partid condus de Cosmin Alexandru, orientat şi pregătit de NDI după regulile stricte ale multi-level-marketingului. Ce urmăresc Noii Paşoptişti? Nu mi-e clar. Să reinterpreteze istoria naţională, să se lupte cu vampirologii occidentali pentru drepturile lui Vlad Ţepeş sau să ia – ca temă de inspiraţie – predispoziţia tinerilor de acum un secol şi jumătate pentru cultivarea valorilor europene? Momentan, nu avem certitudini. Nici un participant la sindrofia culturală de la Palatul Ghika, de zilele trecute, nu m-a lămurit ce-i mînă pe ei în luptă. Iniţiativa ar putea fi interesantă şi coagulantă pentru mulţi dispersaţi (puteţi citi şi disperaţi) care îşi caută o identitate de grup la întoarcerea în România. Să nu uităm că paşoptiştii veritabili au fost primii care au promovat dezbaterea de idei. Iluminismul şi Realismul incipiente, Romantismul, Clasicismul au avut prilej de expunere şi de luptă ideologică. Dar, dacă paşoptismul l-a avut ca mentor ideologic pe Mihail Kogălniceanu, cel care a făcut posibilă afirmarea mişcării în Dacia literară, actuala generaţie nu se revendică de la nimeni. Într-un pustiu de inspiraţie programatică şi în lipsa unei ideologii clare (nu ştiu de ce românii fug de ideologie), tinerii interesaţi pot da o fugă prin librării să caute scrierile „paşoptistului întîrziat“ din ultimele două decenii: Adrian Marino. În Viaţa unui om singur, recent apărută la...

Cătălin Dorian Florescu – De la Maseurul orb la Zaira

Cătălin Dorian Florescu colindă România cu noul său personaj „Zaira„, din cartea cu acelaşi nume, deja vândută în peste 26.000 de exemplare în ediţiile germane. Scriitorul german de origine română, emigrat pe timpul comunismului în Elveţia, trăieşte absolut din operele sale literare. Zilele acestea se află în turneu de promovare, prin diferite oraşe ale ţării, cu ultimul său roman. S-a inspirat din viaţa unor fiinţe din Banat care au avut ceva excepţional de zis în comunitatea lor şi care au ştiut să-şi spună povestea. Dacă penultimul personaj care a făcut un rol de excepţie în Maseurul orb, Ioan Timiş Palatinuş, a plecat de curând la ceruri, avea doar 57 de ani,  fiind un filosof cu tarabă de cărţii la Moneasa, Zaira Manta, din stea de teatru a ajuns stea de literatură. Ea a povestit reporterului „Evenimentului zilei”:  „Dacă era să fie biografie, nu mi-ar fi convenit. Deşi cartea e foarte scandaloasă. Ai să citeşti şi ai să te îngrozeşti. Sunt o aventurieră şi cam trăsnită”, spune cu un zâmbet cochet personajul trecut de o anumită vârstă. „A fost în soarta mea să inspir o carte şi nu a fost nimic programat”, îşi continuă firul poveştii Zaira. „Sunt un căutător de comori de poveşti, sunt mereu conştient de ceea ce aud.“ CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU, scriitor În 2005, scriitorul Robert Şerban voia să-l ajute pe Cătălin Dorian Florescu să găsească subiect pentru un roman, motiv pentru care a aranjat o întâlnire cu poetul Traian Dorgoşan. „Am ajuns, s-au făcut prezentările, Cătălin, foarte gentil, a întrebat ce consumăm. Eu am cerut un suc de portocale, dar rebelul meu poet a cerut o votcă. Şi probabil Cătălin, care voia să îl cunoască, avea teamă că votca aia o să-i împrăştie gândurile, a zis că nu se poate. Rebelul parcă a fost înţepat cu o sabie, s-a ridicat de pe scaun şi a şters-o. Rămăseserăm doar noi doi. Eu foarte jenată şi disperată, întrebându-mă „şi acum ce te faci Zaira, cum o repari?”, îşi aminteşte femeia. Zaira s-a născută într-o familie de moşieri din Gorj. Numele i l-a ales o mătuşă, după ce, într- o călătorie cu Orient Expresul, a cunoscut o familie de iranieni. „Când m-am născut, la şapte luni, ea mi-a pus numele, pentru că, zicea, aveam ochii două linii de supărare...