Cum au venit strămoşii Hertei Müller în Banat?

Nici în ziua de azi nu se ştie de ce coloniştii germani, strămoşii Hertei Müller, proveniţi în majoritate de pe malul stâng al Rinului sau din actuala Austrie, poartă numele de şvabi.  Poate doar datorită numelui regiunii burgului Ulm, de unde au fost îmbarcaţi pe Dunăre pe aşa numitele Ulmer Schachteln. După cucerirea Banatului de către austrieci, în urma războiului din 1716, Eugeniu de Savoia, unul dintre cei mai străluciţi feldmareşali ai Sfântului Imperiu Roman, devenit guvernator al regiunii timişene, a propus Împăratului ca zona să se organizeze conform standardelor occidentale. În consecinţă, în vara anului 1827, au venit în Banat doi reprezentanţi ai potenţialilor colonişti, Martin Drexler şi Michael Kangel, pentru a cerceta condiţiile existente, conform relatărilor din volumul monografic al lui Valeriu F. Fabian, care vorbeşte despre venirea pemilor. Dar ce sunt pemii? Locuitori ai Boemiei, care prin prescurtare au devenit “pemi”. În primăvara anului 1828 au hotărât să plece 506 familii de pemi, formând şase grupuri care s-au îndreptat către Banat. Ei proveneau din regiunile Klattau, Boemia şi Bavaria, în special din localităţile: Wassersuppen, Heidt, Bernstein, Sankt Katarina, Linz, Bärenhof, Branbusch, Uchlin, Steinhof, Bucksberg, Halpach, Friedrichshof etc. S-au aşezat mai ales în zona montană şi pentru a servi în cele patru regimente de grăniceri existente în regiune. Un prim popas în drumul lor a fost la Viena, unde s-au îmbarcat pe vapoare cu care au călătorit pe Dunăre până la Orşova. De acolo au fost transportaţi cu căruţele până la Slatina Timiş, fiind instalaţi în perioada iernii în casele localnicilor, deoarece încă nu erau terminate cele care le fuseseră destinate lor. Aceasta se va întâmpla abia în cursul primăverii următoare.  Ele erau scutite de serviciul militar pentru o perioadă de 10 ani pentru a avea timp să defrişeze pădurile şi să pregătească terenurile necesare locuirii şi de plata impozitelor pentru 5 ani, primind în mod gratuit materialul lemnos pentru construirea locuinţelor şi seminţele necesare culturilor. Forţele din conducerea regiunii au oferit noilor veniţi câte o vacă, un fierăstrău şi alte unelte din metal pentru fiecare familie, iar câte două gospodării primeau în folosinţă comună o pereche de boi, un plug şi o căruţă, conform relatărilor din monografii. Casele au fost terminate în 1829, costând câte 81 florini fiecare (suportaţi de comanda regimentului de grăniceri din Caransebeş)....

Jos autonomia universitară!

Ovidiu Pecican Este lăudabilă, în principiu, căutarea de soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii universitare din România, chiar dacă, în încercarea de a ameliora calitatea în acest sector, tot mai înverşunat se aruncă, o dată cu apa murdară din cadă, şi copilul. Din acest punct de vedere, actualul proiect de lege a educaţiei duce mai departe decât până acum intruziunea politică în domeniul academic, creând condiţiile – în cazul adoptării ei ca atare – pentru o limitare pe termen lung a posibilităţilor nestingherite de autoorganizare şi atingere a performanţei în învăţământul superior. Sunt destule lucruri atât de discutabile în textul proiectului, încât rămâi surprins că el s-a putut naşte în mintea unor oameni cu calificare probabilă de experţi, dintre care, cel puţin unii, au rang de cadre didactice în universităţi. Fiecare dintre acestea ar trebui discutat punctual şi la obiect, dar toate trebuie să înceapă cu începutul: problema autonomiei universitare. Se dă astăzi acestui concept o interpretare neinocentă şi manipulativă, menită să justifice intruziunile din afara campusului universitar, socotindu-se că autonomia din universităţi a ajuns doar ţara nimănui în care câte un rector, un senat, un decan sau un birou de conducere al cutărei universităţi îşi aplică discreţionar politicile de cadre, propria agendă de gestionare a resurselor şi fanteziile manageriale proprii. Există, fireşte, întotdeauna şi în absolut orice domeniu posibilităţi de derapaj, practici incorecte, glisări ilicite ce profită de un cadru legal existent sau deformează în mod regretabil o tradiţie procedurală prestigioasă şi de o oarecare vechime. Astfel de cazuri rămân însă, să ne înţelegem, excepţii de la regulă, neajungând să fie regula însăşi. A le lua deci ca pretext pentru a diminua autonomia universitară – şi aşa stingherită în destule feluri, la noi în ţară – înseamnă să ai intenţii suspecte cu privire la organizarea şi gestionarea sistemului de formare a elitelor intelectuale care, de ce nu aş spune-o, fac în general mândria şi gloria unei ţări (paradoxal, chiar şi atunci când ele părăsesc ţara, sătule de prea înţeleapta administrare a politicienilor care le lasă să moară de foame şi, în plus, le dispreţuieşte). Niciodată, în ultima sută de ani, autonomia universitară nu a durat în România şi nici nu a fost garantată sau respectată politic la un nivel care să ne facă mândri de faptul că politica românească ar...

Şi Milan Kundera a turnat în tinereţe

Când  în 1968, tancurile sovietice spulberau Primăvara de la Praga, dezgheţul comunismului stalinist, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut întrucât publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fusesera tipărite în ultimul an în peste 150.000 de exemplare. Kundera, împreună cu alţi artişti şi scriitori cehi, printre care şi Václav Havel, a fost implicat în 1968 în mişcarea de emancipare politică cunoscută ca Primăvara de la Praga, o perioadă în care un regim democratic a fost în cele din urmă strivit de intervenţia brutală a armatei sovietice şi aliaţilor ei care au participat la invadarea Cehoslovaciei, dintre care au lipsit doar România şi Albania. În primul său roman, Gluma, parcă presimţind viitoarea invazie sovietică, Kundera scrisese o satiră la adresa totalitarismului din era comunistă. Din acest motiv i-a fost ridicat dreptul de semnatură şi au urmat represaliile. Noile autorităţi cehe pro-sovietice l-au exclus de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi i-au eliminat cărţile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. Cum ar fi putut Kundera să accepte un regim împietrit în stalinismul deceniului al şaselea al secolului 20, când el însuşi fusese nu doar un participant activ la efervescenţa mişcării pragheze, dar mai şi declarase – şi ilustrase această declaraţie prin înseşi cărţile sale – că tocmai stalinismul l-a învăţat virtutea izbăvitoare a râsului? Totuşi, existând o limită a rezistenţei, în 1975, Kundera a fugit în Franţa. Următorul roman, Viaţa e în altă parte, i-a apărut în 1979 în Franţa, iar doi ani mai târziu autorul însuşi se stabilea aici, devenind, în scurt timp un scriitor de faimă internaţională, tradus în toate limbile importante ale lumii. Viaţa e în altă parte este un soi de struţo-camilă, fiind şi un roman, şi o colecţie de povestiri şi conţinând şi visele autorului. In 2010 a fost gasit ca a fost un agent de politia comunista (StB) cind i-a turnat pe un agent CIA in anii 50. Agentul CIA a fost capturat de organele securitatii cehe (VB) si Kundera a fost apreciat de comunistii. Este suspect deasemeni cu colaborarea sa cu NKVD (KGB) dar din pacate aceasta nu poate fi verificat – neavind inca acces la arhivele KGB. În 1984, a publicat Insuportabila uşurătate a fiinţei, pe care...

Ioana Maria Vlas câştigă un concurs de poezie

Ioana Maria Vlas, după ce a pierdut lupta cu Sorin Ovidiu Vântu în dosarul FNI, a câştigăt Concurusului Naţional de Creaţie Literară al persoanelor private de libertate, intitulat „Poezie de puşcărie,”conform  unei ştiri apărute recent. Ioan Bâlă, directorul ANP, este „recidivist’ la acţiunea cultura în puşcării. El a mai comis fapte, mai ales pe scenă, unde deţinuţii au participat la un mare festival al Penitenciarelor. Cititţi aici. Iată poeziile care au impresionat juriul: Aş  fi… Pentru tine, ţărmul mângâiat de un val lung de mare Sau, boltă înaltă de peşteră cântătoare, Fereastră despletită de curgerea vântului Şi-ntre mâinile tale, lut ne-nceput pe roata olarului… Aş fi, pentru tine, Prima şi ultima notă a cântului… Iarna la Târgşor Gerul bate solzi de gheaţă Pe cupole imaginare Vântul şuieră şerpeşte Prin nămeţi croind cărare. Tupilată-n patru colţuri Aruncată-n câmp deschis Zace comatos „pârnaia” Între trezire şi vis Pe clopotniţa-i modestă Năpădită de ninsori Cruci cernite-n bezna albă S-a lăsat un stol de ciori. Zgribulite şi flămânde Dumicând în pliscuri norii Croncăne, cohe pocite Spre zăbrelele închisorii. Şi-n tăcerea viscolită Sub al serii rece dom În blestem se-ngemănează Glas de cioară, plâns de om. Închisoare Închisoarea e un urlet A pustiu, a jale, lung Pe sordidele culoare Note acute te împung. Chiar tăcerea nopţii sună Când a plâns, şi când a rugă Orga vocilor asprite Împletind stranie fugă. Închisoarea e un urlet Visceral, vibrând profund În hohotele-i icnite Suferinţe se ascund. Se preling, ţâşnesc şi sapă Cale liberă durerii Surogat de libertate Interzis lumii...

Radu Aldulescu citind din Ana Maria şi îngerii

La o ediţie recentă a clubului de lectură de la Institutul Blecher, Radu Aldulescu a citit din Ana Maria şi îngerii, ultimul său volum care va apărea la Editura Cartea Românească.“Este vorba despre un roman care urmăreşte istoria personală a unei femei care fuge din România, în 1987, împreună cu fiica ei care va muri la vârsta de 20 de ani, din cauza medicilor vienezi,” mărturiseşte autorul care s-a documentat strict şi a lucar aproape un an la proiect.  Iniţial trebuia -aşa cum mărturiseşte autorul – să fie un scenariu, dar ‘pedofilia a speriat şi a rămas cartea.” Capitolul “Vremuri în schimbare – băieţi buni şi de treabă” a fost îndelung comentat de cei prezenţi. Urmând sfatul lui Claudiu Komartin, amfitrionul reuniunii,  “fiţi direcţi şi critici”, Bogdan Perdivară a acuzat un abuz de personaje şi o stilistică nearanjată.  „De regulă, e complicat să ne facem o părere dintr-un singur fragment al unui roman, dar cred că deja avem experienţă în a comenta capitole de proză”, a afirmat Komartin care s-a referit la Amantul colivăresei, cartea lui Aldulescu care “a făcut istorie în literatura română recentă”, scuzând  autorul. Cătălinei George i-a plăcut “stilul relaxat al prozei” şi “ironia caldă în care sunt ţinute personajele.” C.K. a sesizat că „proza curge pe alocuri în aglomerări de detalii, bolovănoasă ca, uneori, Sufocare de Palahniuc”. Ionel Ciupureanu, “un poet despre care nu foarte multă lume ştie, chiar dacă a publicat până acum cinci volume de versuri”, a citit noile sale creaţii literare, „sub lumina unde mă aflu”. Venit pentru prima dată la Institutul Blecher, Constantin Abăluţă a spus că “fragmentul de proză citit astăzi nu l-a servit pe Radu Aldulescu. „Aş fi vrut acţiune, personaje dezlănţuite, dar din acest capitol nu se vede forţa romanului care, nu ma îndoiesc că există. Ca poet, n-am avut ce să degust.” De poezia lui Ciupureanu, Abăluţă s-a arătat extrem de încântat, mai ales că îl cunoaşte pe autorul ei de mult timp, a şi scris despre volumul Fălci. Îl consideră “teribil de consecvent, deşi volumele lui descoperă altă faţetă” şi subliniază “un cinism dublat de un existenţialism epurat din Samuel...

De dragul mătuşii răposate

Florin Puşcaş A murit una dintre mătuşile mele preferate şi eu nici nu ştiam. Norocul meu că urmăresc câteva site-uri întreţinute de oameni informaţi. Nu era mătuşa mea, dar asta nu înseamnă că nu putea fi una dintre preferate. Nici nu prea avea cum să fie altfel din moment ce mătuşa asta, Julia Urquidi Illanes pe numele ei întreg, s-a iubit cu unul dintre condeierii mei preferaţi. Condeier care, culmea tupeului, îi era un fel de nepot, mai tânăr cu 14 ani. Iar iubirea asta a dat naştere unui roman aflat la loc de cinste în lista mea. Credeaţi că aţi scăpat de recomandările literare săptămânale? Ei bine, nu. Chiar dacă am sărit peste vreo două miercuri, nu am dispărut de tot. Literatura, în ciuda popularităţii scăzute de care se bucură p’acilea pe platformă, rămâne una dintre cele mai importante preocupări lumeşti. Plănuisem demult să vă vorbesc despre stimabilul Mario Vargas Llosa, însă nu mă puteam hotărî asupra unui titlu. Acum, când condeierul şi mătuşa Julia nu mai joacă în aceeaşi ligă, titlul s-a propus singur. Ce v-aş putea spune despre “Mătuşa Julia şi condeierul” de Mario Vargas Llosa? Recenzii se găsesc peste tot şi, slavă Domnului, sunt mai bune decât orice v-aş putea spune eu despre romanul scriitorului peruan. Pot în schimb să vă garantez că romanul e şi fascinant şi enervant. Cam aşa cum sunt toate lucrurile prin partea asta de univers. Îţi ia ceva timp să te obişnuieşti cu noul, să îţi dai seama că nu e chiar atât de urât şi plicitisitor şi, exact când începe să-ţi placă mai mult, se termină lăsând locul altui “nou”. Stilul lui Llosa, de a amesteca povestea tânărului condeier amorezat de o mătuşă cu piese de teatru radiofonic, mi s-a părut la început neinspirat. Partea bună e că doar rezistând tentaţiei de a sări peste capitolele în plus, ajungi să fii răsplătit cu un roman de excepţie, nu doar cu o poveste de dragoste excentrică. Mătuşa Julia s-a mutat la cer, condeierul mai scrie, spune un prieten. Să-i trăiască năravul, adaug eu. Iar voi, dacă v-aţi săturat de lecturi sterile cu alde Cătălin Voicu & co., nu trebuie decât să faceţi o vizită la o librărie. Fie că vă opriţi asupra amintirilor condeierului cu răposata mătuşă Julia, fie că...

Pentru Herta Müller se pregăteşte doar Ateneul?

Editura Humanitas vrea să-şi serbeze cele două decenii de existenţă prin lansarea unei colecţii de autor Hertei Müller. Noua serie va fi lansată la Ateneul Roman, cu trei noi volume: „Leagănul respiraţiei”, „Călătorie într-un picior” şi „Omul e un mare fazan pe lume” (titlu de lucru). Polirom avea drepturile de autor până la câştigarea Nobelului, dar Humanitas a oferit, în premieră, 5.000 de euro în avans pentru titlul Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, a cărui prim tiraj s-a epuizat în mai puţin de trei luni de la apariţie. William Totok, prezent la Bucureşti pentru o cercetare în arhivele CNSAS, ne-a mărturisit că Helmuth Fraundorfer, unul dintre membri fondatori ai Aktion Banat, lucrează la un film de lung metraj, care va prezenta întreaga activitate a grupului şi va fi difuzat de marile televiziuni germane tot în toamnă. În orice ţară din lume, membrii grupului ar fi primiţi cu...