Andrei Pleşu ne explică ce este un forum

Andrei Pleşu nu e la prima persiflare a internetului. El a mai criticat nevoia românului de a se da mai inteligent. Citeşte aici. În ultimum număr din Dilema veche explică: „A interveni pe „forum“ a devenit, de cîţiva ani buni, un hobby la îndemînă. La sfîrşitul fiecărui articol publicat în presa curentă, o sumedenie de cititori (care, de regulă, nu-şi semnează mesajul cu numele lor adevărat) se pronunţă, fiecare cu inteligenţa şi gramatica lui, asupra articolului cu pricina. Nimic rău, în principiu. Am făcut însă experienţa de a citi, în mai multe rînduri, felurite reacţii la articolele mele. A rezultat o rapidă reflexie asupra acestui nou „gen“ literar şi mi se pare util să o împărtăşesc forumiştilor înşişi.” (Dilema veche, 15-21 aprilie...

O Bufniţă umblă cu jalba prin popor contra Hertei Müller

Alăturându-mă şi eu întrebării lui Mihai Iovănel, formulată în SFera review, publicaţie a lumii SF, „cine dracu mai e şi Ovidiu Bufniţă ăsta? ” – dacă  nici cei din lumea asimovilor şi a bogdan-ficecilor nu-l cunosc ce să zică marele public? Respectând regulile de aur ale colectivităţii, clar definite în Ferma animalelor (George Orwell), unde sunt înscrise cu litere uriaşe pe un hambar: „toate animalele sunt egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, nu-şi va ucide semenii” ar trebui să le dăm dreptul la liberă exprimare.  Dar când în final  porcii iau în stâpânire ferma, în virtutea dreptului unor animale „de-a fi mai egale decât altele”, atunci se trezeşte şi unul ca Ovidiu   Bufinţă petiţionar din neantul impozantelor scrieri ale unui Nimeni. Din respect pentru limba română, pe care Herta o consideră de-o varietate lingvistică fără egal, nu voi publica întreaga scrisoare, intitulată: Scrisoare Deschisă despre Poporul Român unei scriitoare care a primit Premiul Nobel în anul 2009 şi care contestă României dreptul natural de a fi o Naţiune Liberă în Lume. Poate dacă avea mai multă evlavie la topica limbii române, chiar şi vorbite în lumea SF, îi făceam hachiţa. Dar merită totuşi citită proba siluitorului limbii: „Un Scriitor Adevărat îşi asumă în totalitate Fiinţa Poporului său. Asta înseamnă că are puterea de a înţelege ceea ce este rău, întunecos, rătăcit dar să se şi bucure de frumosul, stenicul, înălţătorul care sălăsluieşte deopotrivă în Fiinţa Poporului său. Când îţi asumi în totalitate Fiinţa Poporului tău vei avea puterea să înţelegi fiinţa altor popoare şi să nu le refuzi dreptul natural de a fi libere în lume. Să refuzi dreptul natural al României de a fi parte a Europei pentru că, vremelnic, în zbaterea lui, Poporul Român îşi caută în chip tragic dar şi înălţător drumul către propria lui înălţare, înseamnă să uiţi că rătăcirile popoarelor sunt de fapt o parte a fiinţei lor aşa cum sunt şi tradiţiile,victoriile, bucuria.” E destu! Săraca limbă chinuită, sărac vocabular: „Fiinţă, înălţător, înălţare, Popor”.Un astfel de text trebuie ignorat, deobicei. Cine va semna această petiţie de Gâgă? Trei degete sus şi un pas înapoi la Securiştii lui Vadim. Astfel de reacţii umorale ale unui individ care, vorba lui Crin, nu-i ştiu gradul,...

Smintitului sistem de pradă

Din Niţchidorf s-a ridicat o flamă. Pierduta-i vigilenţa, tu, cotoi, urcat în foişor. Azi ploaia-ţi bate-n alamă, cât eşti de mic, hulit strigoi, căzut pe rotisor. Smintit bătrân cu grade multe, te crezi pe veci o vulpe vânător Oh, bun fitil ţi-a înjectat în coadă O Doamnă ce-ţi spune acuzator că eşti tare doar în hoardă, bicisnic clănţănitor. Ţi-a arătat cu degetu-i arător cât praf ai pe cocardă, Te doare că te-a jumulit, de brice şi carice de paradă. Acolo unde doar fard ai azvârlit Şi ţi-ai tocmit o mimă de faţadă, Eşti gol, bătrâne torţionar, te-ai prins în propria-ţi ambuscadă, se strânge laţul şi eşti pe amnar, te doare,  că(l)catule pe coadă. (scrisă pe vremea când Acuzatul era acuzator, iar Hertei Müller nu i se recunoşteau pledoariile  împotriva sistemului de...

Herta Müller: “În România, dictatura trăieşte a doua viaţă”

Prezentă la Bruxelles pentru a-şi promova noul volum Atemschaukel (Leagănul respiraţiei),  Herta Müller a criticat naivitatea occidentalilor de a integra nişte ţări incapabile să se purifice, oferind exemplul României, unde “o mulţime de oameni care au lucrat pentru Securitate se află acum în poziţii înalte, fără ca acest lucru să deranjeze pe cineva. Nu e un lucru important pentru societate”. “Aceşti oameni au câştigat atâta influență încât au reuşit să repună în funcţiune vechea reţea de putere, în care toţi se cunosc şi se servesc între ei. În România, dictatura trăieşte a doua viaţă. Fără ideologie. Fără socialism”, a declarat Muller, citată de EUobserver. „Radu Tinu, în Decembrie ne-a asigurat moartea, acum ne asigură viaţa” Scriitoarea nu s-a limitat la simpla semnalare a cancerului clientelar produs de metastazele comunismului. A mers mai departe, oferind exemplul lui Radu Tinu, ofiţerul de Securitate care planta microfoane în casa sa, în perioada în care aceasta nu evadase încă din purgatoriul României ceauşiste. Mai mult, omul care declara anul trecut că laureata Nobelului suferă de psihoză, că exagerează în descrierea trecutului sau şi că, de fapt, Securitatea ar fi urmărit-o doar pentru că “avea legături cu spioni”. Prezenţa lui Radu Tinu în fruntea sucursalei Asirom din Timişoara (n.r. deţinută de o firmă austriacă) a fost exemplul oferit ieri de  Herta Müller la Bruxelles pentru a acuza incapacitatea României de a a-și regla conturile cu trecutul. “M-a iritat enorm. Nu faptul că Radu Tinu există, ci faptul că el deţine acest post, că cea mai mare companie de asigurări din Austria angajează astfel de oameni. Mai mult, faptul că o persoană ca Tinu are o asemenea vizibilitate în România, acolo unde se poate exprima liber în toate ziarele. Acest lucru n-ar fi fost posibil în Germania”, şi-a încheiat acuzaţia Herta Müller. Cunoscutul disident Doru Braia, care a trăit mult timp în Germania, fiind ţinta atacurilor Securităţii, la fel ca şi Herta şi după căderea comunismului, avea să spună despre fostul şef al Securităţii Timiş care s-a privatizat: „Ieri ne-a asigurat moartea, acum ne asigură viaţa.” Editura Humanitas, cea care a reuşit să obţină dreptul de publicare a ultimelor cărţi în limba română de la Polirom şi care în ziua desemnării sale ca laureat Nobel, n-a catadiscit în comunicatul din dimineaţă să o prezinte printre...

Romancierul pentru care talentul nu înseamnă nimic fără muncă

Emile Zola (n. 2 aprilie 1840, d.29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al şcolii naturaliste şi o figură majoră a eliberării politice a Franţei. Născut la Paris, fiu al unui inginer italian, Émile Zola şi-a petrecut copilăria în Aix-en-Provence şi a învăţat la Collège Burbon. La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la Lycée Saint-Louis. După ce a lucrat în diverse posturi de funcţionar mărunt a început să scrie pentru coloana literară a unui ziar. Controversat de la bun început, el nu şi-a ascuns dispreţul faţă de Napoleon al III-lea al Franţei, care s-a folosit de a doua revoluţie franceză ca de un vehicul pentru a deveni împărat. Mai mult de jumătate dintre romanele sale sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele de Les Rougon-Macquar. Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, urmăreşte influenţa eredităţii asupra violenţei, alcoolismului şi prostituţiei în două ramuri ale unei familii, respectabilii Rougon şi infamii Macquart, timp de cinci generaţii. După propria mărturie „Doream să ilustrez, la începutul unui secol de libertate şi adevăr, o familie care nu se poate abţine în goana de a poseda toate bunurile pe care progresul le pune la dispoziţie şi care deraiază din cauza propriului avânt; convulsia fatală ce însoţeşte naşterea unei noi lumi.” Zola şi pictorul Paul Cézanne au fost prieteni în copilărie şi în tinereţe, dar relaţia s-a răcit mai târziu din pricina descrierii fictive de către Zola a lui Cézanne şi a vieţii boeme a pictorilor în romanul L’Oeuvre (Opera, 1886). Zola şi-a riscat cariera şi chiar viaţă pe 13 ianuarie 1898 când manifestul său J’acusse a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian L’Aurore. Ziarul era condus de Ernest Vaughan şi Georges Clemenceau, care au decis că acel controversat articol va avea forma unei scrisor deschise către preşedinte, Félix Faure. J’accuse acuza guvernul francez de antisemitism şi de încarcerarea incorectă a lui Alfred Dreyfus. Zola a fost judecat pentru calomnie pentru publicarea manifestului J’accuse pe 7 februarie 1898 şi a fost condamnat pe 23 februarie. Zola a declarat că osândirea şi deportarea pe Insula Diavolului a căpitanului evreu Alfred Dreyfus a venit după o falsă acuzaţie de spionaj şi a fost o eroare judiciară. Cazul, cunoscut şi ca afacerea Dreyfus a...

Vasilievici, in memoriam! (video)

Ediţia a lV-a Ringului de vorbe, o iniţiativă a generaţiei tinere din literatura română, se va desăşura vineri 16 aprilie, ora 20.00, în Old School Pub (totul se englezizează:P), din clădirea Casei de Cultură a Studenţilor Grigore Preoteasa. Reuniunea îl va comemora pe poetul George Vasilievici (1978-2010), recent trectul în lumea umbrelor. El a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa, la fel ca Virgil Bănescu, anul trecut. Doi tineri, în plină ascensiune, cu un ritm autentic – vorba unui mucalit „nişte particulari ai scrisului”, au pus penele în cui şi nu numai. La reuniunea de vineri se va citi din romanul YOYO al lui Vasilievici, publicat integral şi pe net. Citiţi aici. A scris șase cărți: Gabi78 (poezie, ed. Vinea, 2001) Featuring (poezie, ed. Vinea, 2004) Cerneală (poezie, ed. Pontica, 2004) O cameră cu două camere (poezie, ed. Tomis, 2006) W.C-rul (poezie, ed. Vinea, 2007) YoYo (roman, ed. Tomis, 2007) Viseptol (fragment din roman, încă nepublicat), ultima carte la care lucra. Conform Agenţiei de carte, Viseptol ar fi avut  şi adagio-ul „Roman tânăr caut editură”. Început: „Sunt dependent de creier. Am realizat această stare când a devenit imposibil de găsit. Şi nu sunt dependent de creier în general ci de creier uman. Această dependenţă este criminală, sevrajul va ţine cât voi trăi. Am ajuns într-un aşa hal de disperare încât sunt gata să investesc tot în construirea unei fabrici de creiere. Să iasă creierele pe bandă rulantă. Creiere goale, fără om, altfel nu  sunt bune de nimic. Vreau creiere chimice şi mai ales nefolosite.  Creierul folosit este ca pâinea veche de o lună. Numai bun de dat la porci. Dar nici lor nu le foloseşte la nimic. El nu foloseşte nimănui. Neprodus în laborator, pe căi artificiale el, creierul, învaţă ce înseamă să fie creier de la alte creiere. Nu, merci. Mă pot tăvăli pe jos de disperare dar nu m-aş atinge de un creier educat nici în ruptul capului. O altă diferenţă între creierul educat şi cel proaspăt obţinut în laboratoarele noastre este însă cea mai mportantă. Creierul educat educă următoarele creiere urmând tradiţia istorică. Creierul proaspăt, fie el şi chimic nu are nici o tradiţie de continuat. El este fix punctul zero înainte de care ne situăm noi cu valorile dictate de iminenta moarte şi după care...

Stand-up comedy pe cărţi

Aristocraţii, trupa de stand-up comedy formată din Toma, Sergiu şi Radu, s-au gândit să dea o mână de ajutor campaniei organizată de Civika Donează o carte şi au chemat publicul lor fidel să aducă un volum, în loc să plătească biletul la spectacolul de sâmbătă din club Prometheus. Astfel, artiştii Bucureşteni au iniţiat conceptul de spectacol: râzi şi dai o...