Cartea străzii Eugeniu de Savoya

Editura Brumar a scos de sub tipar Cartea străzii de Savoya, coordonată de scriitorul timişorean Daniel Vighi. În ziua de 10 mai, în Aula BCU a Universităţii de Vest din Timişoara a fost lansată cartea, împreună cu un film despre istoria caselor, trecutul trecătorilor într-o documentare excepţională realizată de Ion Haţegan.  Urmăriţi aici. Apariţia editorială a fost posibilă datorită proiectului Asociaţiei Culturale Ariergarda. Proiectul este bine venit. mai ales că mulţi trec şi se miră de porţile vreunui imobil mai vechi fără să ştie cine a trecut pe acolo. Strada se află în cartierul timişorean Cetate şi constituie axa est–vest a acestuia. Se întinde de la Bastionul Theresia la Spitalul militar. S-a construit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după aplicarea Regulamentului pentru construcţii în oraşul şi cetatea Timişoara, impus de guvernatorul Banatului, contele Claude Florimond de Mercy. Potrivit acestui regulament, toate clădirile vechi urmau a fi dărâmate eşalonat pe ani, iar în locul lor să se ridice clădiri noi numai din cărămidă, pe o nouă ţesătură urbană, de tip rectangular. Aşa s-a şi procedat, iar actuala stradă se află pe o tangentă faţă de strada medievală ce era pe o axă nord-est pe sud-vest. După ce Ludovic al XlV-lea a refuzat să-i încredinţeze comanda unui escadron de cavalerie, Eugeniu de Savoya părăseşte Franţa şi se stabileşte la Viena (mai 1683), intrând ca voluntar în armata habsburgică. După lungi războaie victorioase ajunge să cucerească şi cetatea Timişoarei. La 18 octombrie, ziua sa de naştere (10 octombrie 1663, Paris), pe poarta numită „Poarta Prinţului Eugen”. Drept amintire, Prinţul Eugen dă paşei un ceas de aur, iar paşa oferă învingătorului un cal arab de rasă. Construieşte Palatul care îi poartă numele, iar la Viena, Palatul...

Un nou premiu pentru SGB

Stoian G. Bogdan a câştigat Premiul pentru Debut al revistei România literară, cu volumul Chipurile, Editura Cartea Românească. Ceremonia a avut loc la Clubul Prometheus din Bucureşti, joi  7 mai. Îi place să i se spună SGB. A debutat în urma câştigării concursului de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din România & Cartea Românească (2008). A câştigat de asemenea Premiul Iustin Panţa – Sibiu (2009), Premiul Opera Prima al Concursului Mihai Eminescu de la Botoșani (2010) şi a fost nominalizat la premiile Observator Cultural – 2010. Cartea s-a bucurat de recunoaşterea unanimă a criticii româneşti – peste 40 de cronici au apărut purtând semnătura unor importanţi citici literari: Al. Cistelecan, Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Alex Matei, Irina Georgescu, Felix Nicolau, Dan Cristea, Gellu Dorian, Octavian Soviany, Oana Cătălina Ninu, Mihai Vakulovski, Doris Mironescu, Iulia Iarca, Alex Goldiş, etc. Ceilalţi câştigători au fost: Andrei Terian – G. Călinescu. A cincea esenţă, Editura Cartea Românească şi Alice Popescu – O sociopsihanaliză a realismului socialist, Editura Trei. Din volumul Chipurile: Vând BMW 318     Prima mea maşină, cumetre! Mi-am luat-o la douăşpatru de la un ţigănoi hodorogit,  cu banii pe care-i strângea bunică-mea pentru înmormântare. Doi ani am condus-o pe drumurile vieţii, doi ani buchiţi, prin râpi şi gropi adânci. În ea au intrat jumate din scriitorii români ai ultimilor douăj de ani, iar cealaltă jumate mi-au zgâriat-o şi mi-au scuipat-o. Nu mai spun de gagicile mele, care i-au îndoit volanul, toate una şi una, toate icoane cu picioare lungi, sau de prietenul meu Cichi, care a împroşcat luneta cu creierii lui, nici de pisica mea Moni, pe care-am strivit-o ca prostu’ sub roţi.   Maşina asta-i, cumetre, o treaptă!   Aripa e îndoită, da! Coboram într-o noapte pantele de la mănastirea Nicula, beat mort, împreună cu câteva tinere poete. Mergeam să ne întâlnim cu Mureşan şi Komartin la o crâşmă din vale, când m-am trezit într-un şanţ. Nu prea m-am mai avut la inimă după aceea… Bara din faţă… o iei de la dezmembrări. Aia originală a rămas într-un word.doc pe care i l-am trimis editorului meu fovorit: maestrul Recycle Bin. Cât despre oglinda retrovizoare, nu pot să spun decât că era prea tulburată de secreţiile mele bahice, când am cotit spre o străduţă,...

Securitatea nu i-a scris cărţile lui Marino

Ne tot întreabă lumea de ce nu comentăm articolul din Evz care încearcă printr-o manipulare dolosivă să ni-l prezinte pe Adrian Marino, colaborator al Securităţii. La iniţiativa lui Ovidiu Şimonca ne-am dat mai mulţi cu părerea în Observatorul cultural. S-a scos din arhive un dosar. Şi? Dar câţi dintre intelectualii publici de acum pot jura cu mâna pe Biblie că nu au fost colaboratori ai poliţiei politice? Nu citim documente din arhive despre tinereţea lor deloc revoluţionară, pentru că probabil mai sunt agenţi de influenţă şi acum. Adrian Marino a reuşit să-şi desăvârşească „Opera“, fără a beneficia de vreun ajutor. Că a fost plecat în străinătate, fiind un intelectual agreat, se poate înţelege. Dar dosarul scos atât de rapid de la naftalină pare suspect.  Plus că nu există nici un angajament. Faptul că acesta a ieşit la suprafaţă din tenebrele trecutului demonstrează că autorul şi după moarte deranjează. Acum, nu se mai poate apăra. Acuzatorii săi pot spune orice. Trăim vremuri aprinse. Oamenii sînt judecaţi până şi după moarte, cînd există un singur judecător suprem. Mi se pare o mârşăvie, mai ales că nu există nici o dovadă în pseudo-investigaţia din Evz că şi-ar fi turnat colegii. Că a povestit, e o altă poveste. În logica strâmbă a faptelor, Corneliu Coposu, cel care trebuia să scrie şi ce a mâncat de dimineaţă, la prânz şi seara, a fost un turnător. E clar că Marino, pentru a putea pleca în străinătate, a trebuit să fie gentil. Dar gentileţea nu ajută la scrisul unei opere. Faptul că cineva nu l-a împiedicat să plece, nu înseamnă implicit că l-a ajutat. Cărţile lui nu au fost influenţate de Securitate.   Fac o confidenţă, pentru prima oară în public. Tatăl meu, pe vremea comunismului, era medic al unei renumite echipe de fotbal din România. Pentru a primi viză de Occident, nu trebuia să refuze dialogul cu „Omul negru“, cum îl porecleam eu pe individul care venea des, la el în cabinet, mereu într-o haină lungă de Gestapo. După revoluţie, tatăl meu mi-a mărturisit, pentru a şti să mă feresc de eventualele atacuri îndreptate împotriva lui, deci şi asupra mea, că „a trebuit să spună despre ce s-a întâmplat şi în afara vestiarelor“. M-a asigurat, totuşi, că nu a semnat nici un angajament. Câţi dintre...

„Nuntă în Basarabia”, astăzi, la Bucureşti

Nuntă în Basarabia, de Napoleon Hermis, poate fi urmărit în premieră la Bucureşti, astăzi, 7 mai, ora 19.00, la Muzeul Ţăranului Român, în cadrul festivalului de Film European, organizat de ICR. Fiind al doilea lungmetraj al regizorului Napoleon Helmis, după “Italiencele” (2004), este o coproducţie România-Moldova-Luxemburg. Producătorul român, este timişoreanul Dan Raţiu, de la Mediana Communication.Filmul va putea fi văzut şi vineri 7 mai, la Muzeul Ţăranului Român cu prilejul Festivalului de Film European, organizat de ICR: Sinopsis: Un tânăr dirijor român tocmai ce s-a căsătorit cu o balerină basarabeancă. Realizând că banii strânşi la nuntă nu le vor ajunge pentru a-şi cumpăra o casă, cei doi decid să facă o a doua nuntă, de data aceasta în Basarabia, pentru a-şi lua „darul” şi de la rudele miresei. Cea de-a doua ceremonie devine prilej de competiţie între rudele tinerilor însurăţei. Obiceiurile şi tradiţiile diferite sunt prilej de scandal. În spatele discuţiilor despre ritualuri se ascund animozităţi mai vechi, de ordin istoric şi politic. Mirele şi mireasa sunt prinşi în mijlocul acestei lupte de orgolii. Deşi încearcă să se distanţeze de meciul româno-moldovenesc, cei doi realizează curând că diferenţele de educaţie, de cultură şi de ataşament politic le pun serios în pericol iubirea. Din distribuţie fac parte actorii Vlad Logigan, Victoria Bobu, Constantin Florescu, Igor Chistol. Napoleon Hermis e optimist că filmul său va fi bine primit de publicul român. CNC a finanţat o parte din producţie. „Este o comedie romantică, uneori cu accente mai dramatice, cu background politic,” ne spune regizorul. Constantin Florescu, actorul, spune că joacă rolul negativ. S-a însurat în Basarabia? A fost ]ntrebarea noastră. A răspuns că a descoperit acest minunat loc de Românie prea târziu. Era deja căsătorit. Filmul a obţinut Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Tallinn...

Horia-Roman Patapievici – Despre idei & blocaje

O modesta propunere de a regandi cultura romana pornind de la ceea ce ii lipseste, fara a renunta la ceea ce, in aparenta, ii prisoseste Dacă un călător ideal ar poposi în România culturală a ultimelor decenii, ar fi frapat de faptul că aici ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiecţiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate în balon, iar sunetul calm al discuţiei se aude numai când autorii au murit ori când numele lor a primit confirmarea canonică a Occidentului. Călătorul nostru ar observa că la noi cărţile originale nu suscită discuţii, şcolile de gândire sunt mode de împrumut ori grupuri sudate prin forţa convingerilor profitabile, teoriile noi trezesc apatii durabile şi stârnesc antipatii ireversibile, în timp ce, sub raport uman, competenţele cedează întotdeauna invidiilor, invidiile corup ireversibil onestitatea, adevărul cedează totul bârfei, bârfa nu cedează nici celei mai solide reputaţii, iar mersul ideilor este un povârniş al elanurilor avortate. de acelaşi autor: Ultimul Culianu   Order Despre idei blocaje Preţ @ RON26,00 Qty: Adauga in cosul de...

Arthur Koestler – Întuneric la amiază

Încăput pe mâna anchetatorilor stalinişti, Rubasov descoperă alt chip al revoluţiei pe care a slujit-o cu devotament, nepăsător faţă de crimele pe care aceasta le-a comis în numele unor idealuri fără acoperire. Aidoma atator militanţi bolşevici, intrat în diabolicul mecanism al anchetelor din temniţele comuniste, Rubasov acceptă să recunoască public crimele imaginare ce i se pun în seamă. Logica de gheaţă a acţiunii revoluţionare care l-a călăuzit mereu se topeşte în singurătatea celulei, lăsând loc frământărilor… O carte cu memorie, o carte gravă, o carte care impresionează. Obligatorie pentru cei care vor să...

Jason Brink – Dac-aş fi o muscă

Martor tăcut la detaliile tuturor momentelor tale secrete, la toate faptele tale rele, la conversaţiile private şi la răsfăţuri, musca este neutră. Nu reprezintă o ameninţare. Nu-i pasă că înşeli la impozitul pe venit, nu te-ar împiedica să sari de la balcon şi n-ar chema poliţia dacă omori pisica vecinului. Dar a fost de faţă. Nici n-o bagi în seamă, şi nici n-ar trebui, dar ea a fost, este şi va fi întotdeauna martoră la tot ce e de nemărturisit. Order Dac-aş fi o muscă Preţ @ RON26,00 Qty: Adauga in cosul de...