Institutul Iris Murdoch i-a cerut prietenia lui Ilă Citilă, Liiceanu, nu!

Nu contează că lui Ilă Citilă, agentul nostru de influenţă, i s-a cerut prietenia de către un institut care poartă numele de Iris Murdoch, probabil cea mai influentă scriitoare a secolului trecut, nici că scriitori celebri ai lumii sunt interesaţi de postările sale pe fb sau twitter, nici că literaţi influenţi ai planetei ştiu să-l folosească pe 🙂 în conversaţii pe net, trist e că scriitori din canonul românesc nici nu au habar ce-i ălă tuităr. Pe Badea Gheorghe îl înţeleg, dar pe un autor de talia lui Cărtărescu, adversar declarat al internetului, nu. Oare Nicolae Manolescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu se tem că Necuratu’  poate intra în pacea de la Păltiniş prin fibra optică? Oh, nu! Aceştia sunt doar schelete vii ce mai bântuie prin cultura română. Ei şi-au construit propriul Pantheon de unde nu coboară nici morţi. Stau, precum stalactitele din Peştera lui Platon, şi nu mişcă, nu răsuflă, nu au chip de frica umbrelor. Şed legaţi în spatele zidului pe care şi-şi ridică benevol, precum o centură de castitate, şi-şi proclamă în scris virginitatea, când „soarele” ştie ce viaţă uşuratică au dus, în pat cu fie ce stăpân. „dacă ei ar fi în stare să vorbească unii cu alţii, nu crezi ca oamenii noştri ar socoti că, numind aceste umbre, pe care le văd, ei numesc...

Premiile Tiuk!

Tiuk! (k-avem kef) este o revistă culturală de limbă română fondată şi condusă de scriitorii Mihail Vakulovski şi Alexandru Vakulovki. Apare din anul 2000 şl este destinată mai ales celor care au suferit cenzuri nedrepte în Basarabia sau în alte părţi. DebuTiuk: Chipurile de Stoian G. Bogdan (Ed. Cartea Românească) Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei,  de Moni Stănilă (Ed. Ninpress & Charmides) Grand Underground: O sută cincizeci de mii la peluze, de Diana Iepure (Stare de urgenţă) ExperimenTiuk: „Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot” de Mugur Grosu (Ed. Vinea) DramaTiuk: „Chişinău, 7 aprilie. Teatru-document” (Fundația Culturală „Camil Petrescu”) RevoluţioTiuk: Sex & Perestroika, de Constantin Cheianu (Ed. Cartier) EreTiuk: Ultimii eretici ai imperiului, de Vasile Ernu (Ed. Polirom)= Cea mai vie antologie: „Prima dată” de Laura Albulescu (Ed. Art) „Noua poezie basarabeană” de Dumitru Crudu (Ed. ICR) Cel mai (ne)aşteptat nou site: http://www.liviuioanstoiciu.ro/ nou blog: http://noraiuga.wordpress.com/ Cel mai tiuk roman on-line: Playlist de Mihnea Blidariu Cel mai fain blog de editor: http://erizanu.cartier.md/ Cel mai tiuk manuscris: Viseptol de George Vasilievici   Cea mai profi nouă editură: Ninpress nouă revistă: Revista la Plic (Chişinău) Muzon beton: Luna Amară – „Don’t Let Your Dreams Fall Asleep” Cel mai bun album de debut: „ARTillery’s Band” de Mauser Cea mai tare emisiune muzicală TV: „Bring the Noise” de Hefe Blog esenţial din lumea muzicală: http://tudorchirila.blogspot.com/ Cel mai bun film ro: „Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu Cel mai bun film străin: Antihristul, de Lars von Trier RespecTiuk: Tinerii basarabeni care au învins sistemul neo-comunist de la...

Oana Stoica Mujea: „Toţi vor Nobelul, nimeni nu vrea să înceapă de jos”

– interviu cu Oana Stoica Mujea, tânără scriitoare de fantasy, foarte activă în spaţiul virtual şi nu numai- -Cum e să creezi Elfi? – E bine să te detaşezi de lume. Te mai detaşezi de ce se întâmplă în ţara asta. – Cum lucrezi deobicei? – De obicei, am o canapea pe care stau. Îmi iau laptopul în braţe şi lucrez. Am câteva agende. Dacă scriu fantasy fac hărţi, scriu numele personajelor, caracteristicile lor. – Te aşezi direct la scris sau te gândeşti înainte? – Mă aşez direct la scris. La computer. Scot la imprimantă, tai şi corectez. – Elfii din politică nu-ţi plac. – Majoritatea elfilor mei sunt din politică, dar prea puţină lume se prinde. – Te ajută netul la promovarea cărţilor? – Da, dar trebuie să fii foarte, foarte activ. – Cât timp îţi ia pe net socializarea? – Cam 2-3 ore. – Ai simţit în vânzări influenţa netului? Cei din generaţia a doua sau a treia susţin că netul nu vinde. – Nu e adevărat. Am avut cititori care au venit la mine şi-mi spuneau că mă cunosc de pe net. Erau trecuţi de o anumită vârstă. De 60 de ani. Am rămas uimită. – În afară de facebook, twitter ce foloseşti? – Recunosc nu sunt o pasionată de twitter. Blogul….blogul meu personal. – Ce ai recomanda altor tineri ca să aibă succes? – Eu aş recomanda să scrie ce simt, dar să se muleze pe gustul publicului. Noi avem o foarte mare problemă. Vorbeam cu Bogdan Teodorescu… Toţi vor să ia Nobelul, nimeni nu vrea să pornească de jos. Nu ştim să ne mulăm pe gustul publicului. – Ce ai citit de mică? – Am început cu Pinochio şi apoi am continuat cu romane de dragoste, oarecum clasice. Mama mi le băga pe gât. – De plăcere? – Muşchetarii, bineinţeles, toată seria lui Dumas. – Când ai scris prima dată? –   În clasa a V-a. M-am oprit când am intrat la liceu. La 16 ani, am început din nou, dar cu poezie. Mi-a fost furată agenda cu poezii, aşa cum mi-a fost furată şi inspiraţia, pentru totdeauna am impresia, pentru că de atunci nu mai pot scrie poezie. În anul trei de facultate m-am pus pe scris… – Şi ai publicat vreo patru…...

Posibilitatea intelectualului public anti-global în România

„Intelectualul public global“ este un produs ideologic. În linii generale, el întruchipează „monstruoasa coaliţie“ dintre globalism şi stângism care s-a cimentat în ultimele decenii în vederea construirii Vajnicei Lumi Noi. Astăzi „intelectualul global“ este chemat să legitimeze în ochii opiniei publice o inginerie (în sensul termenului englezesc engineering) economică, socială, culturală şi religioasă de proporţii planetare nemaiîntâlnită în istoria umanităţii. Pentru oamenii lucizi care înţeleg mecanismele de funcţionare ale globalismului şi resorturile lui ideologice, se pune întrebarea următoare: cum ar putea un „intelectual public” dintr-o ţară oarecare să-şi facă auzită vocea pe plan internaţional atunci când el se opune celor cinci ipostaze ale „globalului“: corporatismul economic (ipostaza economic-financiară), statul managerial (ipostaza socială), multiculturalism (culturală), ecumenism (religioasă) şi utopism (utopia statului mondial în chip de ipostază „ocult“-politică)? O altă întrebare, la fel de importantă: Cum s-ar putea dezbate public, atât la nivel local cât şi internaţional, problemele reale ale societăţilor umane, în locul problematicii ideologice, deseori diversionistă impusă pe toate canalele media de corifeii planetarizării? Precum comunismul – pe care autorul acestui articol îl numeşte „globalism primitiv“ – globalismul este construcţia artificială a unor elite economice şi financiare . Globalismul a reuşit să se impună la nivel planetar prin manipularea noilor tehnici de comunicare în masă şi o retorică stângist umanitaristă. Fiind anti-democratic şi anti-naţional, globalismul are mereu nevoie de justificări, vrea în permanenţă să apară „legitim“ în ochii opiniei publice. Şi-ar dori să fie perceput drept „ natural“, „în firea lucrurilor“, nicidecum echivalentul unei ideologii. România nu duce lipsă de „intelectuali publici globali“. De la căderea comunismului şi până în prezent, auto-intitulata noastră „elită intelectuală“ s-a erijat în goarna spartă a globalismului. Cei foarte puţini care s-au opus acestei tendinţe au fost marginalizaţi şi etichetaţi drept „ultranaţionalişti“, „legionari“, „antioccidentali“ etc. Intelectualilor români „globali“ li s-au acordat burse de studiu în străinătate, au fost plimbaţi, deseori pe banii „statului naţional şi unitar“ , prin tot felul de workshop-uri mondialiste, li s-au oferit funcţii în universităţi şi instituţii de cercetare din ţară şi străinătate ; presa românească le-a deschis larg porţile. În vreme ce un intelectual „anti-globalist“ îşi face cunoscute opiniile pe bloguri, „intelectualul public global“ scrie editoriale gras plătite în presa centrală, apare la televizor, are „un cuvânt greu“ de spus în dezbaterile publice. În vreme ce „anti-globalistul“ este portretizat...

Najat el Hachmi:”Televiziunea îţi poate fura sufletul”

– interviu cu Najat el Hachmi, scriitoarea barceloneză de origine marocană, care a publicat recent la Curtea veche Ultimul patriarh – Ce sfaturi ai putea da unui emigrant pentru a ajunge scriitor? – Să nu se lase mai prejos decât ceilalţi. Eu când eram mică şi spuneam că vreau să ajung scriitoare existau persoane care izbucneau în râs. – Când ai câştigat gloria? – Gloria… Ştiu că atunci când voi muri, voi ajunge în Iad. – Care este relaţia ta cu criticii? – Încerc să nu am nicio relaţie. Evident, ei au relaţii cu cărţile mele. Nu mă pot plânge de criticile de până acum, au fost în general bune. – Un scriitor pentru a ajunge celebru trebuie să ajungă la toate emisiunile de televiziune? – Eu cred că acesta trebuie să fie prezent doar pentru a-şi promova cartea. Să se ducă, în consecinţă, la acele emisiuni pentru a vorbi despre ea. E foarte periculos să  te apuci să faci lucruri care nu au nicio legătură cu cartea şi să apari aşa la televizor pur şi simplu. Televiziunea îţi poate fura sufletul. – Cum poate un scriitor să intre în universalitate? – Dacă scrie dintr-o perspectivă...

Vuvuzela se chema la noi limba vacii

De pe blogul Doi băieţi talentaţi aflu şi eu că vuvuzela nu e inventată prin Africa. Cică există prin lumea veşniciei româneşti un bătrân despre care „lumea zice că ar fi de la înfiinţarea satului printre noi şi nimeni nu i-a tăiat o mână sau picior să îi numere inele”. Moş Bală are în centrul comunei un fel de Poaiana lui Iocan, unde, sub numele de Bală’s Memories, se spun poveşti. Cică Vuvuzela e de pe la ei din sat. Numai că purta numele de limba vacii, pentru că scotea mai mult „mu” decât „vu”. „Primul om care a confecţionat-o a fost tatăl lui Bală: Mitruţ. A fost făcută dintr-un corn de vacă golit şi cu o gaură în vârf şi era folosit pentru a ţine legătura cu vecinii aflaţi la distanţe foarte mari. Astfel aproape că a fost inventat şi codul Morse, doar că la cuvintele mai complicate unui vecin i-a plesnit un obraz în timp ce sufla în corn. Bală a fost cel care a perfecţionat vuvuzela şi a făcut-o dintr-o bucată de lemn lungă. Nu a durat mult şi i-a şi găsit mai multe întrebuinţări. Prima dat a fost folosită pentru a alunga lupii noaptea de la stână, apoi când vroiai să ştie lumea că îţi „bucuri” nevasta sunai o dată înainte şi o dată când terminai astfel să ştie lumea cât de viril eşti. Ulterior s-a demonstrat că unii trişau. Din una în alta s-a ajuns ca atunci când un bărbat cerea pe o fată de soţie să vină la casa părinţilor ei cu cea mai are vuvuzela făcută de el şi să sufle în ea până reuşeşte să spargă un ou de găină, aflat deja în găină.” Merită citit blogul băieţilor...

cu Gelu Vlaşin, de la „Idolii forului”, la „Reţeaua literară”

– interviu cu Gelu Vlaşin, coordonator „Reţeaua literară” – Marius Ghilezan: Recent, noua carte apărută la editura  Corint Idolii Forului a stârnit o dezbatere aprinsă, aceast volum de eseuri spune ca e timpul să existe o clasă de mijloc a spiritului, adică fiecare om, fiecare intelectual să aibă dreptul să se exprime acolo unde ştie el mai bine.  Tu care coordonezi Reţeaua Literară ce părere ai? Noua generaţie ia din tárele celei vechi? Gelu Vlaşin: Nu. Cred că defapt tânăra generaţie îşi îndreaptă atenţia înspre ceea ce înseamnă intelectualitatea în ansamblul ei şi nu direcţionată înspre hai să spunem elitism. Ba chiar aş putea spune că mare parte din generaţia tânără este anti elitism.  Nu vorbim despre elita în sensul  pur şi adevărat al cuvântului. Numai că astăzi elita tinde, aşa cum am citit de altfel în tot ce s-a scris până acum, să monopolizeze cumva inclusiv definirea în conceptul ei de elită şi să monopolizeze aşa cum am spus înspre o  anumită direcţie. M.G. : Care e motivul pentru care ai facut Reţeaua Literară? G.V. : Reţeaua Literară a fost un proiect experimental; am început cu un experiment acum doi ani de zile, în ideea de a se constitui, ca un fel de platformă virtuală, alternativa pentru promovarea scriitorilor români în străinătate. În timp, am realizat că experimentul funcţionează, acum,  am ajuns la aproape 6000 de membri, sunt foarte mulţi scriitori consacraţi acolo dar nu numai scriitori, vorbim despre oameni de cultură în general, sunt pictori, sculptori, muzicieni, graficieni, librari, editori, şi nu numai din România sunt din Spania, Italia, Franţa, Germania, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, sunt din foarte multe ţări, de altfel vizitatorii noştri sunt din 166 de ţări. Avem în jur de 2000 de vizitatori pe zi. M.G.: O furtună s-a iscat pe Reţeaua Literară când Stoian G. Bogdan a scris un poem cu invective, injurios şi aşa mai departe. Mulţi au invocat nevoia de cenzură… a provocat poate cele mai mari dezbateri pe Reţeaua Literară. De ce i-ai dat drumul aşa liber? G.V.: Pentru că eu cred în libertate. Sunt un om care a reuşit să iasă în afară, să vadă ce înseamnă libertatea şi să aibă posibilitatea să compare, nu? Dacă nu ai ieşit, dacă nu ai termen de comparaţie, nu poţi...