Primul CHIC-event al Polirom

Miercuri, 6 octombrie, Editura Polirom si Redd’s organizează primul Chic-event în Cafeneaua Roc-a-fella din Afi Palace Cotroceni – Bucureşti, începând cu ora 19.00, cu ocazia lansării romanului Clubul de pe 5th Avenue de Candace Bushnell, tradus de curând în colecţia CHIC. Candace Bushnell est una dintre cele mai apreciate scriitoare de chick-lit ale momentului, autoarea cunoscută pretutindeni în lume datorită bestsellerului Sex and the City. Detalii despre carte, aici! Din colecţia chick-lit: Cineva ca tine, Diavolul se îmbracă la Prada, Vreau să fiu V.I.P., Fetele din Riad, Pentru totdeauna, Poemele secretarei, Gossip...

Dan Pătraşcu Baba: „Ce nu vrea să ştie Manolescu”

Ştim cu toţii că săptămâna trecută scriitoarea Hertha Müller s-a aflat în România, prilej cu care la Ateneul Român a avut loc un dialog între ea şi Gabriel Liiceanu, eveniment care s-a bucurat de o asistenţă numeroasă şi de o mediatizare pe măsură. Am citit astăzi un articol scris de Nicolae Manolescu referitor la prestaţa Hertei Muller care m-a lăsat năuc. Şi totuşi, la o analiză mai profundă a circumstanţelor, nu este nimic surprinzător. Dar să vedem ce spune Manolescu despre Hertha Muller: Un mesaj, nu doar răutăcios, ci şi incorect. Herta Müller îl transmisese şi cu alte ocazii, deşi nu cu audienţa din 27 septembrie. Mesajul consta în criticarea fără menajamente a comportamentului românilor în anii dictaturii comuniste şi a lipsei de atitudine civică a scriitorilor. „Majoritatea românilor au avut avantaje, s-au aranjat … Nu mă mir că aceşti oameni nu vor să spună că dictatura a fost o crimă, şi-ar pune în discuţie propriul trecut”, a afirmat ritos Herta Müller. Adevărul este că oamenii din toate dictaturile „s-au aranjat” mai mult sau mai puţin. Regimurile comuniste au durat decenii şi trei sau patru generaţii au fost nevoite să caute moduri de supravieţuire. Eventual să emigreze şi să critice dictatura de la distanţă, cum a procedat Herta Müller însăşi. Cât timp s-a aflat în România, a tăcut, chiar dacă, vorba ei, s-a „enervat”; de solidarizat, nu s-a solidarizat cu disidenţii, fatalmente minoritari în toate dictaturile (reproş pe care îl face acum majorităţii românilor), ba s-a „aranjat” şi ea cum a putut, nerefuzând de exemplu un premiu literar acordat de UTC. Nicolae Manolescu, plurivalentul critic literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Consiliului Naţional de Acreditare Titluri şi Diplome Universitare de pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării, membru de vază al Comisiei Tismăneanu, profesor doctor la Universitatea Bucureşti, director al revistei „România literară“, comentator sportiv la „Evenimentul Zilei“ şi editorialist la „Adevărul“ lui Patriciu şi, în acelaşi timp, simultan şi concomitent, ambasador la Paris al României, la instituţia internaţională însărcinată cu protejarea patrimoniului cultural şi natural mondial, UNESCO (înşiruire de funcţii preluată din Curentul), este ultimul om care ar avea dreptul moral de a judeca atitudinea extrem de tranşantă a scriitoarei germane de origine română! Manolescu a afirmat de mai multe ori că nu a scris niciodată...

Batista Herthei Müller

Bedros Horasangian Hertha Müller  este o scriitoare germană care a luat Premiul Nobel. Întâmplarea vieţii ei – nu a fost o opţiune anume, precum limba în care scriem sau pe cine iubim – a fost faptul că s-a născut în România. Acest detaliu i-a călăuzit destinul. Apoi totul a venit de la sine. Şi deportarea celor apropiaţi şi a conaţionalilor ei ( subiect practic necunoscut marelui public român, care ştie doar ce au făcut fasciştii nemţi, nu şi suferinţele îndurate după război de sute de mii de civili etnici germani nevinovaţi) copilăria ei din Banat (n.1952, Nichiţdorf) în anii dogmatismului stalinist, şcoala, anii plini de privaţiuni într-un univers familial minoritar, într-o Românie în plin proces de instaurarea a puterii populare. Acei ani ai lui G.G.Dej ( Ana, Luca şI cu Dej/bagă spaima în burghezi), în care o copilă se formează şi vede lumea cu proprii ei ochi. Deportările din Bărăgan, viaţa de zi cu zi, lipsuri, teroare, frică, foame, suspiciuni, apoi sudiile unversitare, copilul devine adolescent, vin alte gînduri, lecturi, emoţii şi sentimente. Eşti şi nu eşti singur. Tu şi ceilalţi. Cine e bun şi cine e cel rău? Descoperi asta pe propria piele. A fi exclus şi aruncat, centrifugat pe orbite marginale, asumarea ratării, dar şi revolta internă. Hertha Müller  declară în dialogul cu scriitorul – etichetarea, pe zi ce trece mai apăsată şi asumată, îi aparţine – Gabriel Liiceanu de la Ateneul Român că ea nu a vrut să devină scriitoare! A vrut să ducă o viaţă normală, într-o lume anormală. S-a simţit injosită şi umilită de tot ce i s-a întâmplat. De la şicanările securităţii – în anii în care nu era de joacă cu organele şi orice anchetă se lăsa, dacă nu cu cafteală sau arestări, măcar cu ceva ameninţări…- pînă la aroganţa funcţionarului public. Că era vânzător de Alimentară sau funcţionar cinovnic de Primărie din cine ştie ce comună. Toate aceste mizerii s-au adunat într-o absolventă de filologie care nu a apucat să predea la vreo catedră universitară sau liceu de prestigiu, ci a ajuns să lucreze într-o mizeră fabrică, Tehnometal, din Timişoara. Mai ţinem minte cum era şi cu repartiţiile? Şi cu criteriile de repartizare? Uităm repede. Şi cam mult. Experienţe dure, ba cu organele, ba cu colegii, ba cu lumea din jur....

Poţi să o vezi pe Angela Marinescu, acum şi live!

Într-un parteneriat strategic cu Happy Fish, Bookiseala.ro va transmite live, ora 17,00, pe site (în dreptul pătratului negru, din dreapta’) cea de a patra ediţie a Atelierelaţionale, cu Răzvan Ţupa. Dacă întâmplinaţi greutăţi, aveşi şi varianta: http://live.apostrof.ro După cum v-aţi obişnuit deja, Libraria Dalles, BoomLIT.com și Bookiseala.ro organizează sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 17.00 la Cafeneaua Dalles (Bd.Nicolae Bălcescu nr 18, Bucureşti ) a patra sesiune de altelierelationale Politica intimă a poeziei cu Angela Marinescu “Sunt o poetă comunistă” ar putea spune Angela Marinescu şi ar fi gata să explice în ce sens vede acest raport între forţa poeziei sale şi sistemul politic. Autoarea recent publicatului volum “Probleme personale” este posesoarea unui stil inconfundabil în poezia românească din ultimele decenii. Invitata întâlnirilor de la Cafeneaua Dalles va răspunde şi scrisorii vorbite pe care Nora Iuga i-a expediat-o de la Berlin prin intermediul Bibliotecii de Poezie susţinute de Un Cristian. A patra sesiune de atelierelaționale este dedicată influenţelor reciproce pe care intimitatea şi socialul le exercită conturând discursul personal al fiecărui poet. Ca de obicei, la Atelierelaţionale veţi putea vedea înregistrări video cu poezie, de această dată două material dedicate poetelor Sylvia Plath şi Ane Sexton, ca şi o declaraţie a primei femei care a fost numită Poet Laureat în Marea Britanie. Sâmbătă veţi putea să ascultaţi vocea lui Frank O’Hara, autorul personismului in poezie. Bursa de poezie şi microfonul deschis Cei care au primit caiete de poezie la primele trei ediţii sunt invitaţi să vină cu ele şi la această primă întâlnire din luna octombrie pentru a pregăti atelierele şi temele de lucru pentru luna octombrie. În plus reluăm invitaţia de a performa în faţa publicului de la Dalles poemele proprii sau cele care vă plac. La această ediţie vom relua bursa de poezie, iar publicul este invitat să aducă texte şi să facă propuneri de poeţi pe care ar plăti să îi vadă. De asemenea, vom continua dezbaterile privind antologia de poezie pentru sms şi veţi afla care sunt noile proiecte pe care atelierele le vor lansa luna viitoare. Veniţi cu 5 minute înainte de începutul evenimentului şi va puteţi înscrie pentru 5 minute în care microfonul este al dumneavoastră. 5 minute în care puteţi să îi faceţi pe ceilalţi să înţeleagă poezia voastră. contact: Răzvan Ţupa |...

Maşina de scris a Hertei Müller era înregistrată la Miliţie, a lui Liiceanu, nu

Pe marginea termenului „Mitläufer” (cel care merge cu ei: tace, încearcă să nu iasă în evidenţă, nu deranjează pe nimeni, se face gri) pe care Herta Müller l-a folosit de curând în legătură cu Cărtărescu: Liiceanu a încercat să o dojenească usor, spunând ca nu toţi cei care au fost curaţi şi care n-au aprobat prin scrisul lor dictatura pot fi acuzaţi. „Nu vi se pare că ei au fost, tocmai prin scriitura lor curată, contra dictaturii?” Herta Müller a răspuns simplu: „NU”, în aplauzele sălii. Apoi au ajuns cu discuţia la aprobările necesare scriitorilor şi tuturor celor care aveau maşina de scris. Scriitoarea a spus că nicăieri nu s-a ajuns atât de jos, încât să declari maşina de scris. Liiceanu a zis că el nu a declarat maşina de scris niciodată. „Deci sunteti un disident…”, a spus Herta. Filosoful: „Probabil” Herta Muller, ironic: „Eu am declarat-o. Poate ca eu nu am fost aşa disidentă”… Liiceanu: „Poate…” Mulţumim Herta Muller, mulţumim...

Coadă la Herta Müller

Ieri seară la la Librăria Humanitas-Kreţulescu, câteva sute de bucureşteni au aşteptat la coadă pentru a lua un autograf  Hertei Müller. În interiorul librăriei, Gabriel Liiceanu, Denisa Comănescu şi Andrei Pleşu au vorbit despre autorul celor aproape 20 de cărţi. Ultimul a fost apostrofat de către un bătrân, cerându-i să tacă. „N-am venit aici ca să te aud pe tine!”, a spus el. Timp de trei ore, laureata Premiului Nobel a dat autografe, fără să fumeze. Gabriel Liiceanu stătea afară. Simona Kessler era atentă ca nu care cumva cineva să aibă mai multe cărţi pentru autograf. Gabriel Liiceanu a plecat cu limuzina, iar invitata specială, cu o dubiţă a Institutului Goethe. Cele mai vândute cărţi, conform declaraţilor librarilor, au fost: Călătorie într-un picior şi Leagănul...

Cum l-a umilit Herta Müller pe Liiceanu în public

Reportaj  de pe frontul de cuvinte Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, a declarat luni seara, la Ateneul Român, la o lectură publică şi un dialog cu Gabriel Liiceanu, că nu şi-a dorit niciodată să devină scriitoare, ci a fost obligată să scrie pentru a înţelege ce se întâmplă cu viaţa sa. În aceeaşi seară de gală, scriitoarea germană de origine română i-a administrat lui Gabriel Liiceanu, probabil, cea mai usturătoare lecţie din viaţă. Poate că momentul de graţie va fi înregistrat în memoria colectivă ca începutul sfârşitului carierei unui intelectual ce se voia altceva decât este. Prin felul cum a încasat lovituri şi nu a ştiut să pareze demonstrează că inteligenţa sa nu e decât un element din registrul de propagandă. „Mie îm place mai mult să nu scriu” Ateneu, 27 septembrie 2010, ora 19.50 Gabriel Liiceanu îşi  scoate şcolăreşte notiţele. Tremurul din glas îi trădează emoţia. Pe scaunul ei, laureata Premiului Nobel pentru literatură are pumnii strânşi. Filosoful român propune o temă legată de patrie. Autoarea germană, cunoscută pentru obsesia ei legată de dezrădăcinare, ripostează, în arc: “Aş prefera cuvântul acasă. E cu mult mai mult şi puţin mai puţin”. Dar patria e limba, insistă amfitrionul de la Humanitas. “Sintagma a fost folosită prea des de emigranţii urmăriţi politic de naţional-socialişti”, precizează Herta Müller, întrebându-se, mai mult pentru sine: “Dacă limba-mi este duşmănoasă, la ce îmi foloseşte?” Tot ea îşi dă singură răspunsul, în aplauzele celor aproape o mie de participanţi: “’Patria este ceea ce nu poţi lăsa, dar nici nu poţi lua cu tine(…) Tâmpita asta de patrie vine cu tine. Nu scapi!” Gânditorul român incearcă să egaleze avansul, în partida de vorbe de pe ringul de la Ateneu: “Obsesiile dumneavoastră au fost şi ale altora.” Scriitoarea apreciază că aceia care afirmă că au fost ‘minoritari’ în timpul comunismului ar fi trebuit să-şi fi dat drumul pentru a se vedea că sunt ‘minoritari’. Aluzie fină la pretinsa dizidenţă a unora. După ce povesteşte despre bucuria tinerilor occidentali, pe care i-a văzut într-o seară la Barcelona dansând în piaţă publică, desculţ, fără obsesii, Gabriel Liiceanu nu poate ieşi din corzi.Insistă cu tema trecută pe curat: “A fost o generaţie care nu s-a simţit niciodată acasă în limba ei. Sunt oamenii şi acum...