Pământuri însângerate: Stalin, Hitler şi problema genocidului

Vladimir Tismăneanu Nu vom obosi să reflectăm asupra secolului lagărelor de concentrare şi al crimelor genocidare născute din proiecte ideologice radicale.  A fost secolul a ceea ce gânditorul politic german Sigmund Neumann, forţat să emigreze după venirea lui Hitler la putere, definea, într-o carte apărută în 1942, drept “era războiului civil internaţional”.  Hannah Arendt a numit lagărele de concentrare întruchipări ale infernului, iar istoricul Istvan Deak le-a descris drept ruşinea absolută a unui veac al delirului.  Un veac în care omenirea s-a confruntat cu încarnările extreme ale Răului.  Doi dictatori şi-au urmărit cu maniacală fervoare proiectele de pseudo-purificare a umanităţii prin crime fără precedent. Originală ca perspectivă şi proaspătă ca analiză, cartea lui Timothy Snyder, „Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin”, apărută la Basic Books, va provoca multe discuţii. În recenzia sa din „New York Review of Books” (11 noiembrie 2010), Anne Applebaum, editorialistă la „Washington Post” şi autoarea unei magistrale istorii a Gulagului urmând  să apară în traducere românească la Humanitas, are dreptate să numeasca volumul lui Snyder “a brave and original history of mass killing in the twentieth century”. Profesorul de istorie de la Universitatea Yale propune, cum nota recenzia din „The Economist”, o regândire (chiar o revizuire) a cadrelor interpretative a marilor crime în masă comise în zona pe care el o numeşte a pamânturilor însângerate, teritoriile situate între Poznan la vest şi Smolensk la est, acel imens teritoriu multietnic în care cele două imperii totalitare, un timp aliate (august 1939-iunie 1941) au ajuns să se ciocnească pe viaţă şi pe moarte.  Neconvenţional şi deschizător de drumuri, demersul din Bloodlands este opusul revizionismului minimalizator ori negaţionist.  Timothy Snyder demolează sistematic tezele bagatelizante.  Oroarea a fost absolută, răul a fost radical.  Viziunile paranoic-conspiratoriale, obsesia inamicului infiltrat, a “perfidului cosmopolit”, s-a aflat în inima celor două totalitarisme. Amândoi dictatorii au execrat tot ce ţine de diversitate, de alteritate, de demnitatea fiinţei umane.  Ambele sisteme au urmărit, cum scria Hannah Arendt, distrugerea fiinţei morale şi anihilarea persoanei juridice.  Ambii dictatori au fost maniaci antisemiţi. Un capitol remarcabil din carte se ocupă de antisemitismul stalinist.  Snyder explodează miturile comuniste privind istoria rezistenţei din Polonia şi arată că a existat o puternică susţinere a insurecţiei Ghettoului din Varşovia din partea Armatei Patriotice (AK) legată de guvernul de la Londra. Cât priveşte relaţia comunism-evrei-antisemitism în Europa de Est si Centrală, iată un fragment semnificativ: “Antisemitismul stalinist a continuat sa bântuie Europa Răsăriteană şi după moartea lui Stalin. A fost arareori un instrument major de guvernare,...

Cartea anului 2010

Ion Vianu a câştigat Premiul Cartea anului 2010, în valoare de 10.000 de lei, acordat de România literară şi Fundaţia Anonimul, pentru volumul apărut recent: Amor intellectualis -Romanul unei educaţii, o carte comparată cu marile opere ale umanităţii: Muntele vrăjit al lui Thomas Mann, Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister de Goethe, Educaţia sentimentală al lui Flaubert, un bildungsroman, în care personajele sunt de-a dreptul pictate pe un şevalet, crâmpei din real. Autorul povesteşte anii de formare ai unui tânăr, experienţele sale fundamentale până în pragul maturităţii. Aceste experienţe sunt ale educaţiei în comunism, dar, în aceeaşi măsură, şi ale iubirii, experienţa sinelui, dar şi a celuilalt. Este o carte despre oamenii care nu s-au predat. Edgar Papu, în plină teroare, nu s-a dezis de prietenia cu Eugen Ionesco, un Negoiţescu, consecvent principiilor sale, o carte dedicată prietenului său Matei...

Carte interzisă în China, lansată la Timişoara

Cartea „Nouă Comentarii despre Partidul Comunist”, cu autor anonim, o colecţie de nouă editoriale apărute în luna noiembrie 2004 în ziarul DaiJiYuan, ediţia în limba chineză a ziarului The Epoch Times, a fost lansată recent la sediul Societăţii Timişoara.î Cartea poate fi achiziţionată doar prin precomandă: carteaprinposta@bookiseala.ro „Comentariile” au avut un efect extraordinar asupra cititorilor din întreaga lume şi în special în China, unde au declanşat un val uriaş de demisii din Partidul Comunist Chinez. În câteva săptămâni de la publicare, chinezii au început să îşi posteze demisiile pe un site special, numărul demisiilor crescând în fiecare an: în prezent, potrivit website-urilor care urmăresc fenomenul, numărul total al celor care şi-au dat demisia din PCC a ajuns la peste 50 de milioane. Datorită unor motive lesne de înţeles, identitatea autorului cărţii nu a fost făcută cunoscută publicului. Serviciile de securitate chineză au blocat prin firewalls-uri speciale accesul la pagina de internet cu cele nouă comentarii. Cu toate aceste oprelişti, în întreaga lume se vinde ca pâinea caldă. Cele nouă teme: 1. Ce este Partidul comunist? Acest articol discută despre impactul mişcării comuniste şi al Partidului Comunist asupra civilizaţiei naţionale. Privind istoria Chinei din ultimii 160 de ani, aproape 100 de milioane de oameni au fost omorâţi şi aproape toată cultura şi civilizaţia tradiţională a fost distrusă. A fost Partidul Comunist o alegere a cetăţenilor, sau a fost impus din afară? 2. Despre începuturile Partidului Chinez Cum a putut Partidul Comunist să apară, să crească şi în final să obţină puterea? Au ales într-adevăr oamenii Partidul Comunist? Sau Partidul Comunist a fost cel care s-a organizat şi i-a forţat pe oameni să-l accepte? PCC s-a aşezat deasupra tuturor, a cucerit totul în calea sa, aducând nenumărate catastrofe ţării. 3. Tirania Partidului Comunist Chinez Astăzi, violenţa şi abuzurile PCC sunt chiar mai sălbatice decât cele ale dinastiei Qin din trecut. Filozofia PCC este una a luptei, iar regimul PCC este construit pe o serie de lupte de clasă, lupte pentru orientare, lupte ideologice, atât în China cât şi în cazul altor state comuniste sau fost comuniste. 4. De ce este Partidul Comunist Chinez o forţă împotriva universului În ultimii 100 de ani, invazia neaşteptată a spectrului comunismului a creat o forţă împotriva naturii şi umanităţii, cauzând agonie şi o tragedie nelimitată....

De ce nu fac românii cărţi cadouri de sărbători?

Din două una. Ori copiii nu cer Moşului cărţi să pună în gheată, ori Moşul nu e bine orientat. Recentul sondaj GFK arată că 2/3 dintre români preferă să cumpere haine, mâncare şi băutură ca şi cadouri de Sărbători, în timp ce 1/3 nu oferă nimic, nimănui fie din lipsă de bani, fie din obişnuinţă. Mirărilor noastre subiective legate de falşii eroi din societate, li se opun de data asta rezultate obiective. O instituţie de talia GFK nu se înşală.  Românii nu iubesc cărţile, decât într-o proporţie redusă. Altfel, ar face cadouri persoanelor dragi şi astfel de produse care nu se învechesc şi nu ies din garanţie. Ca unul care s-a săturat de zecile de sticle de whisky primite cadou de ziua mea, niciodată golite, pot spune că de multe ori o carte m-ar fi bucurat mai mult. Dar cum să le spui celor apropiaţi că nu ai bani să dai pe Operele complete ale lui Dalli, că nu-ţi permiţi să-ţi cumperi tot ce ai dori, că multă publicistică de calitate are preţuri prohibitive? Adevărul Holding se laudă cu peste 30 de milioane de volume vândute în trei ani. Asta înseamnă că românii au prins drag de carte? Nu. E cel mai ieftin bibelou. Orice coafeză din ciubucul ei îşi permite să ia cărţi din colecţia vândută cu ziarul. E trandy să ai sub LCD şiruri de titluri bine rânduite. În multe case, au chiar ţipla pe ele. Să fie acolo, pentru copii, când vor ajunge mari. Dar dacă părinţii nu-i educă în spiritul valorilor promovate din cărţi, degeaba. Veriete-ul va umple viaţa generaţiilor viitoare  cu personaje goale de conţinut. Un librar îmi povestea recent că a vândut unei distinse cucoane din Pipera cărţi în valoare de 60.000 de lei, adică 15.000 de euro. Întâmplarea a făcut ca peste un an să ajungă în aceiaşi casă cu alte produse înfoliate şi frumos colorate. A descoperit că niciuna dintre cele de anul trecut nu au fost nici măcar frunzărite. Cei care ar dori să citească nu au bani, iar cei care au bani nu citesc. Ingenioasă găselniţă cu volumele la metru. Vine unul ca Becali şi cere cărţi la metru. Afacere, da, cultură,...

Warren Buffett şi prietenia sa cu o mare campioană de Bridge

Cu douăzeci de ani în urmă, Warren Buffett a chemat-o pe Sharon Osberg, una dintre  campioanele mondiale la Bridge, să joace cărţi la el birou în Omaha. „Ei s-au plăcut din prima”, notează reporterul de la Wall Street Journal care a publicat recent povestea prieteniei lor care „durează precum o căsătorie.” La început, uşor stângaci, el s-a gândit cum să intre în graţiile doamnei, încă din prima. Au jucat zaruri. La un moment dat a scăpat o piesă pe rochia sa. Amândoi au zâmbit. Apoi au mers să ia masa împreună pentru a se retrage ulterior la o partidă de Bridge. După mai mult timp, ea a declarat că a fost umilită de el. Au păstrat legătura. Ea fiind la mare depărtare, l-a convins să-şi ia un computer şi să joace online.  Avea deja o serie de partide cu Bill Gates. S-a adaptat rapid noilor tehnologii. Warren Buffett a convinsă-o să se ocupe de fundaţia finanţată de cei doi miliardari americani pentru promovarea Bridge-ului în şcoli. Acum, după 20 de ani, amândoi vorbesc de trei, patru ori la telefon pe săptămână. Sunt amici foarte buni. Joacă online. Uneori câteva ore pe zi. Sora lui Buffett a fost prinsă şi ea în competiţie. A reuşit de câteva ori performanţa să „o bată” pe campioana mondială. „Bridge-ul e un joc diferit. Spre deosebire de şah, sau spre deosebire de o mulţime de jocuri, la Bridge dacă eşti un partener slab, tulburi şi pe ceilalţi. Am învăţat multe de la ea,” a mai spus Buffett. despre Buffett Iscusinţa şi înţelepciunea celui mai mare investitor al...

Herta Müller continuă să denunţe crimele Securităţii. Roland Kirsch o altă victimă?

Sâmbătă, 4 decembrie la ora 23:35 pe TVR1 În ziua de 1 decembrie, la orele prânzului,  TVR a programat într-un anonimat total reluarea interviului Eugeniei Vodă luat Hertei Müller din cadrul emisunii „Profesioniştii”. Laureata Premiului Nobel a declarat că ea nu crede că prietenul lor, Roland Kirsch, (Kirsch =cireaşă în limba germană), s-a sinucis aşa cum autorităţile au parafat actele de deces înmânate suspect de rapid familiei sale în mai 1989, refuzând autopsia. În dosarul ei de urmărire de la CNSAS, a mai precizat cu această ocazie, nu apare deloc personajul de parcă nici nu ar fi existat pe pământ. Deşi era un inginer la un abator, frecventa casa în care locuia Herta Müller, împreună cu Richard Wagner, care ulterior i-a devenit soţ. Mai mult la insistenţele postrevoluţionare ale celor din AktionsGruppe Banat de care s-a apropiat deşi mai mică decât majoritatea membrilor, Radu Tinu, adjunctul Securităţii, a declarat că nu ştie despre existenţa acestui om. Vezi, aici! Deşi au trecut două decenii de la moartea sa, familia caută în zadar să elucideze crima. La aceiaşi emisiune, Herta Müller a mai spus că există mărturii ale vecinilor cum că în seara evenimentului s-au auzit voci din apartamentul unde locuia tânărul de atunci. Nu numai cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi a Memoriei Exilului ar trebui să ia act de acuzaţia formulată de laureata Premiului Nobel, ci şi procurorii. Crimele parcă nu se prescriu atât de repede. Probabil criminalii sunt azi mari oameni de afaceri. Măcar de le-am şti numele. Sâmbătă, 4 decembrie la ora 23:35 pe TVR1 se reia emisiunea. Oare se va găsi cineva, dintre cei obişnuiţi cu petiţiile către preşedinte, să sesizeze public autorităţile asupra acestei grave acuzaţii? În finalul cărţii „Regele se închină şi ucide„, autoarea afirmă că individul care era pus să o ucidă înainte de 1989, fiind arestat de autorităţile germane, a devenit un investitor de sucuri în Timişoara după revoluţie. „Aud că sucul timişorean e bun la gust. Dar nu voi bea din el, căci altfel aş bea odată cu el o frică pe care nici nu o mai simt,” astfel se încheie cartea. În articolul de astăzi 2 decembrie din Evenimentul zilei, intitulat Legenda Secu’ pentru Herta Müller: prostituţie cu arabi sunt prezentate şi alte probe la un...

„Vremea” pariului pe autorii români

Interviu cu Silvia Colfescu, director Editura Vremea. Marius Ghilezan: Care au fost cele mai vândute cărţi ale editurii Vremea la Bookfest 2010? Silvia Colfescu: Victoria Dragu Dumitriu,  Poveşti despre statui şi fântâni din Bucureşti,  Miruna Lepuş, cartea ei despre Nae Ionescu, de asemenea Culiniarada – Restaurante, cârciumi vorbe, o carte care confirmă aşteptările pe care le aveam de la ea. M.G.: Crâznic? S.C.: Crâznic s-a vândut foarte bine. Am încercat să facem tot ce e posibil pentru e l (.…şi la sfârşit a rămas coşmarul” este cartea recent apărută sub semnătura lui Oliviu Crâznic n.a.) M.G.: Ce aţi învăţăt de la Bookfest 2010? S.C.: Să te adaptezi. M.G.: Să reduci preţurile? S.C.: Am redus acolo unde a fost posibil. Am navigat între reperele pragmatismului. M.G.: V-a ieşit pe plus? S.C.: Da. Nu pot să mă plâng ca toată lumea, dar nici nu pot să mă bucur pentru că nu e ca acum doi ani. O voce: Criza e bună pentru că ne aduce cu picioarele pe pământ. S.C.: Da.Ne dă o lecţie foarte violentă despre realitate. M.G.: Autorii români s-au vândut mai bine decât cei străini? S.C.: N-aş putea să vă fac o ierarhizare pentru că la noi, în principiu, majoritatea o constituie autorii români. Facem mai puţine traduceri şi mai multe cărţi ale autorilor români. M.G.: În criză supravieţuiesc cei puternici, nu că vine sfârşitul lumii cu dinozaurii… S.C.: Cine va trece de această criză va da dovada viabilităţii. Cine va trece? Vor trece mulţi. Actul editorial de la noi a intrat în calitatea actului editorial internaţional european. Se lucrează frumos. În edituri se lucrează bine.  La noi e o problemă difuzarea. M.G.: Şi cum se poate rezolva această problemă? S.C.: Mai mult profesionalism din partea celor care îşi arogă această profesie. M.G.: Spaniolii prezenţi la Târg ne-au învăţat ceva? S.C: Ne-au învăţat că există o comunitate de gândire, chiar aş spune etnică, de idei şi că toată lumea este de egală valoare pe teritoriul...