Socializare, dar cu ce preţ?

Românii, se ştie din sondaje, sunt mari consumatori de televiziune. Mai ales de divertisment. Mai nou, peste două milioane sunt conectaţi pe reţeaua de socializare Facebook. “Nu eşti pe fb nu existi ”, îmi zicea  mai demult , Sorin Bogdan, un alt timişorean aciuiat la Bucureşti, asemenea mie. Nu voi discuta motivul pentru care concetăţenii noştri pierd aproape două ore pe zi uitându-se la tembeliziune, unde se provoacă cele mai gregare simţăminte umane. Nici de ce m-am prins greu cine e Guţă. ( Dan Negru, un alt timişorean devenit mare vedetă tv, îmi spunea că dacă ar accepta Guţă să vină la el în emisiune ar face rating de 6-7 puncte. În zadar vă mărturisesc că nu ştiam cine era acel personaj de mare audienţă) Într-un dialog recent cu Andrei Codrescu, intelectualul sibian, profesor în SUA, fiind supărat nevoie mare pe instrumentul de socializare al lui Mark Zuckerberg, facebook,  a comparat această reţea cu o prăvălie Madame Bovary: “te reflectează prin alţii cum vrei să fii, nu cum eşti. Fiindcă această fisură dintre ideal şi real e condiţia burgheză par excellence, situl e o prăvălie unde ţi se fură timpul real şi ţi se dă în schimb o iluzie. E kitsch toată chestia”. Din psihologie se ştie de nevoia confirmării. Orice fiinţă nesigură se simte mai puternică dacă ceea ce crede, simte şi vede este în acord cu dispoziţia nu numai de acceptare a celorlalţi, ci şi de susţinere a argumentelor, fiinţa devenind socială (Chiar dacă relaţia este virtuală.) Prin recunoaşterea personalităţii, satisfacţia impinge la acţiune în sensul eliminării disonanţei. Adică, pentru moment sugestia inhibă receptorii fricii şi dă avânt expresiilor libere, fără ca şi cugetul să aibă vreo influenţă. Socializarea de net e ca o beţie cu prietenii unde te simţi în formă doar dacă ceilalţi îţi susţin opiniile. După trecerea stării de beatitudine, realitatea pare şi mai dură. Merită preţul plimbărilor prin cyber-spaţiu? Cu ce preţ? Unul dintre amicii politici, outsider de net, mă întreba deunăzi se poate face sex pe net? Răspunsul meu a fost imediat: se întreţine...

Andrei Codrescu: “Facebook şi celelalte „social networks” sunt instrumente de scărpinat spinarea Diavolului”

– Cu ce v-a supărat reţeaua lui Mark Zuckerberg? – Mi-a irosit timpul, ceea ce am ştiut înainte de-a deschide un cont pe Facebook, dar pentru că-s ardelean nu cred în ce nu provine din experienţa mea directă. Când am văzut cu ochii mei pe ceas că trei ore treceau în fiecare zi după ce deschideam Facebook, m-am trezit. El îmi furase trei ore în care-aş fi putut să fac ceva mai util, să tai lemne, de exemplu. – Facebook nu e un instrument facil de socialializare a scriitorului cu proprii să-i cititori? – E un „echo-chamber,” o cameră-ecou; îţi auzi propriile opinii şi prejudecăţi reflectate de mii de oameni care îşi imaginează că reţeaua o să le redea perfecţiunea pe care au ratat-o în viaţa cea de toate zilele. Această reţea este un fel de prăvălie Madame Bovary: te reflectează prin alţii cum vrei să fii, nu cum eşti. Fiindcă această fisură dintre ideal şi real e condiţia burgheză par excellence, situl e o prăvălie unde ţi se fură timpul real şi ţi se dă în schimb o iluzie. E kitsch toată chestia. Continuare —–> – Roddy Doyle, câştigătorul Booker Prize, zicea recent că e recomandabil ca autor să pierzi câteva minute pe zi cu blogul. De ce nu folosiţi acest instrument de comunicare? – E-mailul pe care-l folosim noi este instrument bun de comunicare: Facebook şi celelalte „social networks” sunt instrumente de scărpinat spinarea Diavolului. Pe e-mail aştepţi răspuns nu ecou. Roddy Doyle nu ştie cât costă un minut? Pentru vânzătorii de reclame un minut cu un milion de oameni costă exact un bilion de dolari. – Internetul e bun doar pentru rostogolit trailerele noilor cărţi? – Internetul este un mediu larg, şi ar fii grozav dacă ar fi bun pentru ce zici, dar din păcate majoritatea canalelor lui nu-s bune nici pentru anunţuri personale nici pentru vânzări de cărţi; un autor îşi reduce drastic câştigul prin mediul internetic. Din păcate, viitorul e deja plin de autori săraci şi de kitschuri grase. – După ce am publicat recenzia cărţii GHID DADA PENTRU POSTUMANI, mi-a trimis cineva pe un grup de discuţii fotografia unei litografii cu Lenin jucând şah (partenerul era în penumbră). Aceasta v-a inspirat în scrierea c[rţii? – Am văzut-o prima oară când mi-ai trimis-o; m-a...

Cărţi la … şi despre beţie

Dacă astăzi scrierea ficţiunii este realizată de meşteşugari ai scrisului care creează după program zilnic, precum Richard Ford, laureat al Premiului Pulizer, ce spunea recent că o regulă de aur este să nu bei în timp ce te aşezi la masa de scris,   marea literatură, mai ales în secolele trecute, s-a năşit prin lupanare. Ar fi putut Jack London să creeze celebrele sale personaje dacă nu colinda cartierele rău famate de mic? Se ştie din biografia sa că prima oară s-a îmbătat la vârsta de şapte ani la nunta unui italian, prieten de familie. Încă de mic,  a lucrat la o fabrică de îmbuteliere. De aici „dragul de sticlă” care nu l-a părăsit până la moarte. Clienţii poveştilor sale au fost racolaţi din crâşme. Dacă nu i-ar fi fost alcoolul, „pavăză şi scut”, am mai fi avut noi povestea lui Martin Eden, und însuşi autorul rememorează escapada sa bahică, când ca pescuitor de stridii, beat fiind, a căzut în apă şi doar mintea de pe urmă şi frigul l-au mai condus spre liman. „Cât eram treaz, mă gândeam doar la băutură. Nici nu puteam să aştept să-mi termin porţia zilnică de scris de o mie de cuvinte. În prima fază, începeam să beau când ajungeam la 500. După aceea, mă puneam să beau înainte de a mă apuca de scris,” avea să amintească scriitorul. Marele romancier şi poet californian Charles Bukovski a debutat cu romanul: Băutura este un lucru sentimental. În Femei, autorul descrie cam aţa o scenă de romantism: „când eu eram beat şi Lydia era nebună, aveam parcă forţe egale”. Tot american, F. Scott Fitgerald, avea să afirme că „mai întâi tu simţi nevoia să bei, după aceea băutura mai cere băutură, iar în final alcoolul te cere pe tine.” „Un om inteligent trebuie din când în când să se îmbete pentru a se simţi bine în propria societate”, afirma Ernest Hamingway cunoscut consumator de trabuc şi alcool. Nici scriitorii români nu au scăpat de patima băuturii. Ajuns la Paris, Emil Cioran mărturisea că „nu mai avea verva „copleşitorului plictis de a bea cu oricine, dobândit din Transilvania,” dar şi că şi-a scris toate cărţile îndopându-se cu stimulente, cafea şi tutun. „De când îmi sunt interzise, “producţia” mea a căzut la pamânt”, recunoştea în perioada de abstinenţă....

Iulia Militaru a fost desemnată “Tânărul scriitor al anului 2010”

Iulia Militaru a fost desemnată “Tânărul scriitor al anului 2010” de un juriu format din academicianul Eugen Simion şi criticii literari Daniel Cristea Enache şi Paul Cernat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori Români, eveniment ce s-a desfăşurat, sâmbătă seara, în sala de festivitati a Primăriei sectorului 2 Bucureşti. La editura Brumar a publicat volumul de debut Marea pipeadă, un poem epic de senzaţie. Cezar Gheorghe scria  despre debutul său în Observator cultural: ”marchează naşterea unui nou limbaj în poezia recentă, jurnalul unei teribile deveniri a copilului, o transfuzie de sînge în poezia tînără tocmai pentru că nu apelează la nici una dintre formulele la modă în rîndul poeţilor din ultimul val.” Mai multe detalii despre Ziua culturii naţionale pe: Agenţia de...

Cum fac autorii celebri reclame la cărţi

Scriitorul Dan Lungu postează pe postul lui de pe facebook poza irlandezului Ian McEwan cu reclama la ultima lui carte. Autorul român, multitradus în străinătate, zice că e de un kitsch sublim.  Să fim în spiritul afirmaţiei sale: „la noi sunt codrii verzi de brad şi linişte în case şi atâta încremenire în proiect de se coboară tăcerea de mătase. ” McEwan vinde tiraje de milioane în zeci de limbi, iar Dan Lungu, ediţii subvenţionate de ICR. Iacă, diferenţa! de acelaşi autor: Amsterdam Grădina de ciment Inocentul Pe plaja...

Despre sciziunea vieţii publice româneşti. Cine este autorul?

„Dacã privim fierberea vieţii noastre publice, putem vedea lesne cã liniştea perpetuã din generaţia ce este azi la ordinea zilei, dar şi problemele ei, atât din viaţa politicã, cât şi din cea spiritualã, nu-şi au cauza în interese personale (precum o susţin unii), ci mai mult, în profunda sciziune dintre direcţiile pe care au apucat unii pe de o parte, alţii pe de alta. Adãugând pe lângã acestea un caracter cam vehement, precum e acel al rasei noastre, ne putem lesne explica de ce simple divergenţe în pãreri se schimbã în neîncredere şi în acuzãri de intenţii subversive. Rãul cel mare nu e cã o asemenea stare de lucruri existã, ci cã se perpetueazã şi se moşteneşte, şi dacã generaţia ce creşte azi ar aduce cu sine o moştenire atât de tristã, nu ne îndoim cã printr-o consecinţã neapãratã şi mereu în creştere, antitezele ar deveni mai mari şi mai neîmpãcate. Însã generaţia ce creşte are şi ea datorii de împlinit, precum le are fiecare generaţie ce se înţelege pe sine însãşi, şi e lesne de presupus cã membrii ei, îndatã ce au cunoscut rãul, au cugetat şi la remedii contra lui.” (fragment de...

Balandin R.K. – 100 de mari genii

Cum să alegi dintr-un număr imens de personalităţi remarcabile o sută de mari genii? Trebuie spus, de la bun început, că rezolvarea fără echivoc a acestei probleme este practic imposibilă. Cuvântul „geniu” s-a demonetizat din cauza utilizării frecvente, şi-a pierdut sensul clar. Cum ar putea fi el interpretat? Filosoful şi poetul Vladimir Soloviov dădea următoarea explicaţie: „Geniu – lat. «genius» (de la «genus» – gen, iniţial spiritul unui strămoş decedat, proslăvit din punct de vedere religios). Astăzi, este numit geniu un om: 1) care are o viaţă interioară deosebită, cu un bogat potenţial şi 2) un om a cărui activitate nu are doar o semnificaţie personală, ci şi una generală (pentru popor sau pentru întreaga omenire). Genialitatea, ca treaptă superioară a înzestrării, este comparabilă cu talentul, iar ca treaptă inferioară nu are o definiţie clară; chiar această distincţie este relativă, încercările de diferenţiere exactă sunt arbitrare, iar aplicarea lor controversată”. […] geniul este o noţiune cu un grad mare de mister, parţial subiectivă. În plus, este mult prea evazivă. Va fi mai uşor să ne facem o părere după citirea acestei cărţi. Order 100 de mari genii Preţ @ RON43,90 Qty: Adauga in cosul de...