Zoltán Rostás – Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori

Eveniment jubiliar, a zecea carte editată de profesorul Zoltán Rostás și colaboratorii lui la Curtea Veche Publishing este una cu bătaie lungă. Apărută într-un moment semnificativ pentru România, dacă nu cumva momentul este cel care a generat-o, școala de investigații „la firul ierbii” a sociologului, alcătuită din foștii lui studenți, doctoranzi, unii dintre ei colegi, „gașca gustiștilor”, cum au fost numiți, a adunat cu har, inteligență și profesionalism mărturii care se vor citi cu siguranță peste decenii ca documente inestimabile de viață și istorie autentică, nedeformată, neobnubilată politic sau ideologic și ca inepuizabilă materie primă pentru studierea istoriei mari, a epocii. Istoria se ocupă, în genere, cu destinul unor „eroi” (pozitivi sau negativi, în funcție de conjuncturi) sau cu „traseele” unor colectivități (popoare, națiuni, categorii sociale), fără a lua în seamă „întâmplările” membrilor anonimi ai acestora. Cartea celor doi apreciați cercetători vrea să depășească tocmai această viziune polară, încercând să surprindă istoria trăită din perspectiva actorilor ei secundari, a celor ale căror nume nu vor fi menționate niciodată în tratate savante sau manuale școlare. Deși, fără aceste personaje în aparență neglijabile, nicio fixare pe o direcție sau alta a comunităților din care fac parte, niciun traseu personalizat nu ar fi fost...

Zoltán Rostás – Dialog neterminat

Convorbirile cunoscutului profesor de istorie orală de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, sociologul Zoltán Rostás, cu Ioan Mihăilescu, sociolog, rector al Universităţii Bucureşti constituie un dublu eveniment editorial. O dată prin caracterul lor surprinzător. Puţină lume ştie, din afara lumii academice şi chiar in interiorul ei, că cei doi sociologi purtau această convorbire în condiţiile în care profesorul Mihăilescu era grav bolnav şi îşi trăia ultimele luni de viaţă. Testament uman şi profesional pe de o parte, nici o clipă însă coborât la nivelul indiscreţiei sau al confesiunii prea personale, cartea de faţă este în acelaşi timp o analiză cu mijloacele specialistului, întreprinsă de cei doi asupra societăţii româneşti, învăţământului universitar, mediului academic şi cel politic al anilor comunismului şi ai tranziţiei. În intenţia celor doi autori, exprimată în prefaţă de Zoltán Rostás, singurul care mai poate face mărturisiri azi, la câteva săptămâni după dispariţia unuia dintre interlocutori, cartea urma să fie „un tablou al societăţii româneşti bazându-ne pe experienţa şi percepţia personală a doi sociologi din aceeaşi generaţie, dar cu background-uri foarte diferite.” Apoi „când, la începutul acestui an, am demarat convorbirile cuprinse în volumul de faţă, ne-am dat seama din primele momente că este mai firesc să punem în centrul discuţiilor nu societatea, ci sociologia românească, şi prin aceasta să vorbim de lumea noastră. (…) Ne-am întâlnit de fiecare dată dimineaţa devreme, în clădirea Institutului Social Român din strada Transilvania, în perioada februarie–mai 2007.(…) Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost solicitudinea şi în acelaşi timp reţinerea în relatări şi comentarii. Nici în discuţiile cu reportofonul închis nu a fost violent în aprecierea oamenilor, îi trata cel mult cu ironie dublată de compasiune. S-a ferit de confesiuni foarte personale şi niciodată nu a vorbit de boala gravă care îl măcina de ani de zile. Astfel am reuşit ca până în luna mai să...

Zoltán Rostás – Tânăr student caut revoluţionar. Voiam altceva, dar nu aveam în gând ceva anume. Vol 2

În fine, când am văzut că era luat CC-ul, zbura şi elicopterul, am zis: fuga la Televiziune! Noi nu ştiam ce se petrece acolo. Şi toată lumea se îndrepta acolo. Ajungem la Televiziune… Şi Televiziunea era luată! Şi, unde să mai mergem? Iarăşi ne adunaserăm vreo trei-patru… şi zic: bă, hai acasă la Ceauşescu! Să luăm şi noi ceva, să fim primii undeva. (interviu cu Lucian Alexandrescu) Lumea se săturase de toate mizeriile şi vroia să scape de comunişti. Cred – adică acum sunt sigur – că nici noi nu ştiam cu ce să îi schimbăm. Vroiam altceva, dar nu aveam în gând ceva anume. Aveam în cap ideea asta de democraţie, de nou? Da’ de unde… Voiam să nu ne mai chinuim, să intrăm şi noi în rândul lumii. (interviu cu Virgil Niţă) S-au făcut foarte multe fărădelegi de la revoluţie încoace. S-au folosit oameni cu bune intenţii ca mine, care stau acuma cu ochii în jos când se vorbeşte de revoluţie, „Am participat şi eu, mă scuzaţi”. Am fost atât de naiv să particip… fiindcă, din păcate, erau oameni pregătiţi să spună: „Vă mulţumim frumos, acum acasă; rămânem noi”. (interviu cu Ferdinand Faighel) După ce l-au împuşcat (n.a. – pe Ceauşescu), ne-am bucurat ca proştii. Am crezut c-o să scăpăm. Am scăpat de dracu’ şi am dat de ta-su’. Singura noastră greşeală e că nu ne-am bătut mai departe cu ei. Asta este singura greşeală pe care eu mi-o asum şi pe care le-o pun în cârcă şi colegilor mei pentru că nu au ştiut să ţină steagu’ sus, n-au… probabil i-au prostit. Pe mulţi i-au tentat cu diverse funcţii, cu bani, cu, cu, cu… Unii – mai slabi, alţii – mai tari. (interviu cu Ioan Nicolae Sorin Tănăsescu) Order Tânăr student caut revoluţionar. Voiam altceva, dar nu aveam în gând ceva anume. Vol 2 Preţ @...

Zoltán Rostás – Tânăr student caut revoluţionar. La început a fost frica. Vol 1

Vasăzică, o carte care nu oferă răspuns la întrebările „cine a tras în noi“, „cine au fost teroriştii“ sau cum am fost „minţiţi cu televizorul“? O carte care nu se ocupă de dilema „revoluţie sau lovitură de stat“? Adică, nu caută adevărul? Atunci, ce caută? Ce vrea? Dacă, însă, acceptăm ideea că întrebările amintite, de tipul „cine a tras în noi“ etc. etc. sunt legitime, îndreptăţite, justificate, atunci de ce mai e nevoie de altceva, de o altfel de carte despre Revoluţie? Fiindcă nu există doar Marea Istorie, a puterii, a elitelor, a învăţaţilor, o Mare Istorie instituţionalizată. Există o mulţime de „mici istorii“ ale participanţilor, ale martorilor, ale rudelor victimelor, ale spectatorilor anonimi, care nu sunt nici cunoscute, nici recunoscute ca surse ale istoriei. Or, istoria unei perioade, a unui eveniment nu poate fi înţeleasă fără a-i lua în seamă pe „cei mici“ (N. Iorga). De Zoltán Rostás Strada latină nr....

Zoltán Rostás – Strada latină nr. 8

Inovaţia la care a recurs Gusti în 1934 a fost organizarea unor echipe studenţeşti voluntare, dar nu pentru cercetare monografică rurală, ci pentru a ajuta la ridicarea satului. Sprijinirea satelor nu a constituit însă singura motivaţie a inventării „echipelor studenţeşti regale“. Formaţiunile Fundaţiei Culturale „Principele Carol“ trebuiau să ofere o alternativă nemărturisită la taberele de muncă legionară. Amintirile lui Gheorghe Focşa, Gheorghe Lăzărescu, Gheorghe Macarie, Constantin Marinescu, Elena Neamţu, Octavian Neamţu introduc cititorul în practica voluntariatului din anii ’30 cu reuşitele şi cu rezultatele modeste sau chiar eşecurile inerente. Din aceste interviuri, cititorul îşi va da seama de lupta surdă dintre autorităţi şi Mişcarea Legionară, de tendinţa de a atrage tineretul de partea lor, inoculând măreţia intervenţiei sociale a Fundaţiei, pe de o parte, şi lupta antistatală pentru instaurarea unei noi „rânduieli“ în care va fi realizat „omul nou“, pe de altă parte.  Cea de-a doua parte a volumului ne introduce în momentele formării instituţiei Serviciului Social, care însemna o dezvoltare autoritară a strategiei de modernizare a satului, cu implicarea masivă a tineretului universitar. Interviurile cu pe atunci tinerele Pompilia Mihăilă, Ecaterina Oprescu, Irina Sturdza (căsătorită Pop), cu învăţătorul Grigore Ştirbu şi cu ziaristul Pan Vizirescu, redactor la Curierul Serviciului Social, ilustrează cât de mult se schimbase sensul original al strategiei de modernizare a satului în metodă de canalizare a tineretului în direcţie procarlistă. De acelaşi autor Tânăr student caut revoluţionar. La început a fost frica. Vol...