Vicente Blasco Ibanez – Printre portocali

De Marius Ghilezan Rafael Brull, celebrul personaj al lui Vicente Blasco Ibanez, din cartea Printre portocali are cel puțin o clonă în Parlamentul României de azi. Provine dintr-o zonă al răspărului de vegetație, de pe malul unui râu celebru, pe malurile căruia oamenii de rând își divinizează stăpânii, ajunge de tânăr deputat în Parlamentul spaniol post-revoluționar. Orator de mare succes la public, ca orice om împlinit material și spiritual suferă din dragoste. O iubește ca un nebun pe Leonora, o boemă incurabilă. Familia nu acceptă să-și unească destinul cu o pțipoancă, vorbă celebră în România anilor 1900, când Ibanez a scris celebra carte.  Într-una din zile chiar a fugit din ținutul său la Valencia cu aleasa inimii. Acolo, este descoperit de protectorul său, umbra de pe pământ a tatălui său. Este șantajat că mama va muri de inimă rea. Hotărăște să se întoarcă, cu strângere de inimă. Se căsătorește cu aleasa mamei, o femeie săracă intelectual, dar aparținând unei familii bogate, care îi dăruiește trei copiii. Rămâne tot nefericit. Cariera lui politică ia însă o turnură deosebită. Devine un orator apreciat. ”Ardoarea sa de poet rătăcit în politică răbufnea când și când, asemenea acelor vulcani care, acoperiți de zăpadă, reapar prin bubuit îndeptărtat. Știuse însă să-și pună de acord viața cu datoria, și fără să creadă în Dumnezeu, fără a se bizui pe altceva decât pe filosofie, forța virtuții sale era atât de mare încât îi dezarma până și pe cei mai înverșunați dușmani. ” La un discurs de peste o oră îi străfulgeră din sală privirea unei doamne de sub o pălărie superbă. Preț de câteva clipe se gândește la grădina de portocali, unde s-a iubit pătimaș cu cea care i-a rămas în suflet. Parcă semăna cu Leonora. La ieșire, acea femeie urca într-o trăsură de gală. L-a chemat prietenește să se apropie, chiar să și urce alături de...

Vicente Blasco Ibanez – Casa blestemată

De Florin Moise Valencia înseamnă, în limba latină, „vigoare, curaj”.  În „Casa blestemată,” Vicente Blasco Ibanez portretizează viaţa de la satt. O lume neînfricată, pasională, generoasă, cam la fel ca cea din „Ion” a lui Liviu Rebreanu. Dacă tradiţionalistul bistriţean ne vorbeşte despre nelinişti şi disperare,  Ibanez ne ofera un roman al reuşitei unei oameni cu sabia dreptăţii. Huerta era nu numai o mare întindere de pământ, ci şi o comunitate războinică. Stăpânii ştiau de frică. Barret era un locuitor al huertei extrem de harnic,ce avea pământuri în posesie de pe aceste meleaguri,lucra şi îşi intreţinea familia din munca lui. Arendaşul, un anume Don Salvador, avar, dar exclusivist cu ţăranul Barret, tocmai datorită comportamentului ireproşabil al acestuia şi a plîţilor efectuate la timp, îl ducea pe stăpân în pragul nebuniei prin ameninţarea cu datul afară de pe terenurile pe care le avea.  Disperat de ameninţări şi de nedreptate, il va ucide pe proprietar într-un acces de disperare, iar mai apoi să înfunde puşcăria.  Familia harnicului ţăran se va destrăma, fetele sale ajungând mai toate prostituate pentru a putea trăi, însă istoria acelui om, impins pe căile pierzaniei datorită cruzimii omului avar, a fost păstrată ca sfântă de Huerta. Pământul a rămas nelucrat. Nimeni nu s-a putut apropia de el. Oamenii locului, extrem de războinici şi de nesupuşi. Povestea va culmina cu incendierea casei reconstruite pe ruinele reşedinţei Barret (moment în care aflăm şi de unde numele „La Barraca”*original) tot de către mulţimea războinică, ce va constitui lovitura de graţie în micul război desfăşurat în acel loc. Familia lui Batiste a înţeles că nu se poate lupta cu ţăranii. Asta destul de târziu.  trebuie să plece. Şi pleacă. „Casa Blestemată” are farmec, savoare şi conflict.  Aceasta l-a consacrat pe Ibanez ca scriitor....