James Fenimore Cooper – Ultimul mohican. (Colecţia Adevărul)

James Fenimore Cooper s-a născut în 1789 la Burlington, statul New Jersey, la puţin timp după terminarea războiului american de independenţă. Tatăl său, William Cooper, judecător de profesie, trăise viaţa aprigă a coloniştilor de la “frontieră”, care-şi construiau căminul cu puşca într-o mâna şi cu Biblia în cealaltă, luptând pentru fiecare petic de pământ transformat în ogor. Dibaci în afaceri, bătrânul Cooper reuşise să pună mâna pe un domeniu vast în apropierea lacului Otsego din statul New York, unde a întemeiat Cooperstown. James, al doisprezecelea din cei treisprezece copii ai judecătorului Cooper, şi-a petrecut copilăria la marginea pădurilor încă virgine, prin care îşi mai croiau drum ultimii colonişti şi puţinii indieni care supravieţuiseră contactului cu “civilizaţia”. Este posibil ca impresiile adunate în copilărie să fi constituit sursa de inspiraţie pentru cel mai cunoscut roman al lui James Feniomore Cooper – Ultimul Mohican. De acelaşi autor Ultimul mohican Order Ultimul mohican. (Colecţia Adevărul) Preţ @ RON50,00 Qty: Adauga in cosul de...

James Fenimore Cooper – Ultimul mohican

17.50 – 5.00 Lei Principala motivaţie a scrierii acestei poveşti a fost încercarea autorului de a arăta că America are o istorie ancestrală, o istorie plină de violenţe, omoruri şi înşelăciuni, o istorie a unei civilizaţii precare construite pe ruinele culturii idilice a...

James Fenimore Cooper – Ultimul mohican

Pentru a avea un etalon cu ajutorul căruia să putem evalua romanele lui James Fenimore Cooper […] trebuie să încercăm să înţelegem ce reprezentau pentru el poveştile cu Ciorap-de-Piele şi, în special, romanul Ultimul mohican. Principala motivaţie a scrierii acestei poveşti a fost încercarea autorului de a arăta că America are o istorie ancestrală, o istorie plină de violenţe, omoruri şi înşelăciuni, o istorie a unei civilizaţii precare construite pe ruinele culturii idilice a...