Basarab Nicolescu: „Doar sentimentul comuniunii cu Dumnezeu este individual”

Basarab Nicolescu îşi recâştigă şi în România prestigiul pe care l-a avut la nici 26 de ani când, în plină afirmare, îi apăruse la Editura pentru literatură: Cosmologia „Jocului secund”, o carte de referinţă despre opera lui Ion Barbu.  După experienţa franceză, locul în care şi-a împlinit o carieră de invidiat în fizică, logică, religie şi critică literară, s-a reîntors în ţară. Coordonează la Curtea veche o colecţie de referinţă despre ştiinţă şi religie. – De ce aţi plecat? – Ca să-mi salvez sufletul. – Prin anii 1968, mulţi l-au apreciat pe Ceauşescu pentru că a condamnat invazia sovieticilor în Cehoslovacia. – O anumită deschidere…dar eu eram hotărât mai demult să plec. – Cum aţi plecat? – Cu o bursă a guvernului francez. Alexandru Rosetti a garantat pentru mine. – Cum aţi descrie anii exilului? – Tragedie personală, dar şi fericire. -I-aţi cunoscut pe Eliade, Ionesco, Cioran. Nu e o împlinire? – Desigur. Dar acum regret că nu l-am frecventat mai mult pe Cioran. Credeam pe atunci că trăieşte un alt univers decât al meu. – Ionesco spunea mereu „NU”? – Când am primit odată un premiu, a replicat: „Până acum doar un singur român este membru al Academei franceze. De acum pot fi doi.” – Flatantă replică. – Spre sfârşitul vieţii devenise un mistic. Mă tot interoga despre moarte. De parcă fizica dădea răspunsuri în acest sens. La biserica română din Paris stătea în primul rând cu babele. – I-aţi scris postfaţa la cartea lui Andrei Şerban. Dar el nu suportă să fie încadrat în teorii sau matrici estetice. Cum de s-a aplecat un fizician asupra unei opere greu de încadrat? – Suntem fraţi spirituali. – Sunteţi la vârsta în care mulţi şi-ar scrie autobiografiile. De ce nu o faceţi? – Prefer să vorbesc despre alţii. Astfel, vorbesc implicit şi despre mine. – Ce legătură există între Jakob...

John Brunner – Zanzibar

Mai mult de 7 miliarde de oameni populează suprafaţa pământului. Este o lume stresantă şi asediată de tot felul de probleme, unele legate de scăderea drastică a resurselor, altele de progresul tehnologic. Dar este o lume din viitorul foarte apropiat, în care naţiuni-state se lupta pentru putere, oamenii au încă joburi obişnuite, scrisorile şi telefoanele sunt servicii curente.

Martin Rees – Doar şase numere

Explozia iniţială, big-bang-ul, stă la originea universului în care trăim-de la atomi şi molecule la planete, stele, găuri negre şi galaxii. Încercările de a ne apropia de înţelegerea acestei geneze au arătat cât de profundă este legătura dintre evoluţia universului la scara mare, descrisa de astronomie, şi legile care guvernează microcosmosul, domeniu al fizicii particulelor elementare. Sir Martin Rees, profesor la Universitatea Cambridge, unul dintre cei mai străluciţi cosmologi ai zilelor noastre, întemeindu-se pe descoperiri de ultima oră, propune o perspectivă originală în înţelegerea evoluţiei universului. Doar şase numere, ţinând deopotrivă de micro- şi macrocosmos, înscrise în codul genetic al universului, sunt răspunzătoare de stabilitatea lumii noastre. O uşoară modificare a valorii acestor numerear fi împiedicat naşterea stelelor sau apariţia vieâţii. Scrisa într-un limbaj accesibil, cartea este o lectură indispensabilă oricui vrea să se apropie de misterul genezei şi structurii...

Paul Davies – Ultimele trei minute

Pentru viitorul foarte îndepărtat al universului se întrevăd două scenarii: diluarea într-o infinită beznă pustie şi implozia catastrofală, inversul big bang-ului din care s-a născut totul. Vom pieri deci – nu noi, fireşte, ci urmaşii noştri care vor avea probabil puţine trăsături umane – fie prin îngheţ, fie prin ardere. La prima vedere am fi tentaţi să spunem că universul e condamnat, iar odată cu el toate fiinţele. Această concluzie sumbră îşi găseşte în cartea lui Paul Davies un spectru larg de alternative şi nuanţări: poate că, deşi trăim într-o lume limitată în spaţiu şi timp, vom dăinui şi vom gândi nelimitat; poate că vom rezista la nesfârşit îngheţului hibernând tot mai mult; sau poate că universul însuşi nu e decât o parte dintr-o entitate mult mai vastă, iar urmaşii noştri vor putea crea alte universuri în care să evadeze. Oricum, nu e exclus ca, peste mii de miliarde de ani, soarta universului să depindă de fiinţele inteligente care îl vor popula. Departe de a dori să impună un final fericit, în Ultimele trei minute Paul Davies scrie povestea stranie şi tulburătoare a celui mai îndepărtat viitor...

August Strindberg – Insula preafericiţilor

„Se dispreţuia tot ce era de folos şi se ţinea la mare cinste tot ce nu era de folos.” Romanul Insula preafericiţilor este o alegorie a societăţii umane aflate în (re)organizare şi o satiră politică, socială şi religioasă a lumii care caută emanciparea. Strindberg parodiază povestea biblică a devenirii umane, a bunăstării paradisiace şi a căderii în lume a omului. O carte care dovedeşte că absenţa legilor în societate, într-o perioadă de teocratie care se suprapune perfect cu crearea şi aşezarea omului în Paradis, înseamnă dezvoltare şi armonie universală, nu doar primitivism. Legile nu sunt bune prin natura lor obligatorie; ele agresează şi compromit identitatea celor care trebuie să le respecte. Puterea, ştiinţa şi religia produc violenţă şi moarte. Order Insula preafericiţilor Preţ redus @ RON9,00 Qty: Adauga in cosul de...