Petre Ţuţea – Bătrânețea

În sistemul în care lucrăm şi mai ales în ştiinţele pozitive, nu poate fi vorba de omul abstract şi de limbajul lui pur studiat în el însuşi, ci de omul concret şi divers, cu toate imperfecţiunile legate de natura lui materială. Studiul formelor pure, al simbolurilor desprinse de concret, cum procedează logica şi matematica, permite construcţii coerente, necontradictoni, dar inoperante dacă nu le raportăm la lumea materială. Ele capătă un rost numai prin conţinuturile acestea. Kant numeşte ontologism, stilul gândirii-medievale şi platonismul din care acesta decurge. „Este deducerea realităţii din concepte pure”. Se pot obţine rezultate pozitive din cercetarea faptelor. Este triumful nominalismului, al experienţei, produs al „foamei de concret”. Omul material nu poate construi o lume dedusă. Filosofia este totuşi chemată să nu pună limite speculaţiei. Concretismul fereşte omul de ştiinţa de divagaţii, cu toate că este imperfect. S-a crezut că omul concret şi divers şi lumea concretă şi diversă sunt obiecte ale artei, care reprezintă „jocul aparenţelor” (Charles Maurras), dar tot el susţine că Dante face excepţie, fiind un artist gânditor. Şi ştiinţa se mişcă în lumea aparentă. Omul concret este limitat. Construcţiile lui sunt imperfecte din mai multe motive: perdeaua senzorială interpusă între gândirea lui şi lucruri, opacitatea şi indiferenţa lucrurilor, ca şi a naturii oarbe care le cuprinde, mediul ostil, mediul favorabil, toate contradicţiile şi calamităţile naturii şi incapacitatea lui de a constmi o lume dedusă, îi lipseşte intuiţia pură, tund stăpânit de cea sensibilă, „empirică, legată de simţuri”, cum îi spune Kant. Intuţia pură a spaţiului şi timpului, la acesta, este ipotetică. Dacă omul ar avea intuiţie pură, ar cunoaşte absolutul sau s-ar mişca în lumea esenţelor ca zeii. Nemijlocirea lui poartă imperfecţiunile simţurilor, cum arată Descartes în „Discours de la methode, pour bien conduire la rai son et chercher la verite dans Ies sciences”. Modelele oferite de Hume şi Kant ţin spiritul ştiinţific...

Petre Ţuţea, geniu al oralităţii

Alex. Ştefănescu Petre Ţuţea (născut la 6 octombrie 1901 în comuna Boteni din judeţul Argeş, în familia unui preot ortodox) a făcut parte, în perioada dintre cele două războaie mondiale, din elita intelectuală a ţării. Studiase Dreptul la Cluj, se iniţiase în istoria formelor de guvernământ la Universitatea “Humbold” din Berlin şi devorase pe cont propriu mii de cărţi, ajungând încă înainte de a împlini treizeci de ani un erudit. Gânditor original, considerat un “geniu al oralităţii”, naţionalist fervent, deopotrivă sincer şi declamativ, prieten al lui Nae Ionescu şi al celor formaţi la şcoala lui – Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş. a. -, s-a bucurat de recunoaşterea contemporanilor. În timpul lui Ion Antonescu a fost director în Ministerul Economiei. După instaurarea regimului comunist a căzut în dizgraţie şi a avut de suferit represalii drastice, fiind anchetat, bătut şi întemniţat. În cursul a 13 ani de detenţie (1948-1953 şi 1956-1964) a trecut prin penitenciare din Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi Aiud, cunoscute ca locuri de exterminare a deţinuţilor politici. A reuşit să supravieţuiască şi, mai mult decât atât, să continue să vorbească celor din jur, deţinuţi şi gardieni, despre credinţa sa în destinul poporului român şi în valorile creştinismului. O frază rostită de el în închisoare a rămas celebră: “Fraţilor, dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!” Eliberat în 1964, a dus o viaţă de proscris. Locuia într-o garsonieră modestă de la ultimul etaj al unui bloc de lângă Cişmigiu (str. Episcop Ambrozie nr. 2-4, etaj VIII, apart. 49, sector 1, Bucureşti) şi, neavând dreptul să publice, trăia aproape exclusiv dintr-un ajutor bănesc dat de Uniunea Scriitorilor. (“Îl găseam aproape zilnic – îşi va aminti peste ani Horia Stanca – la restaurantul-cantină al Uniunii, unde el lua masa...

Petre Ţuţea – Vorbe memorabile

Cum singur spune, Ţuţea s-a revărsat în alţii. Când apele spiritului său s-au retras, ele au lăsat în urmă, cristaline, şlefuite de patimă, suferinţă şi inteligenţă, câteva sute de vorbe...