Felix Nicolau – Pe mâna femeilor

Pe mâna femeilor – fragment – Capota XII Uscăciunea Moartea Minei m-a surprins scriind o cerere de scoatere de la întreţinere pe perioada verii. Eram în bucătărie, ştii, la măsuţa aia împletită. Nu ştiu cine dracu o acoperise cu muşamaua verzuie stropită toată cu căpşune vişine buruieni. Dle Preşedinte, Subsemmnatul Rotring, cu domiciliul în ap. 188, dat fiind că pe parcursul lunilor iunie-iulie-august voi fi plecat în oraşul Peterborough, din Middle England… Toate detaliile astea le dădeam de hatârul preşedintelui de bloc, ros de curiozitate şi de un cancer la faringe. Dacă nu-i ziceam ce şi cum, nu mi-ar fi aprobat cererea neam. De ce să mă cruţe el la buzunar dacă nu-i dădeam informaţii care i-ar fi crescut prestigiul în imobil? Mai ales după 15 iulie încolo, când canceroşii, paraliticii, ciupercoşii sau pur şi simplu graşii se îngrămădeau pe banca de sub teiul care umbrea parcarea. Atunci conta informaţia! Atunci se vedea cine şi cât ştie – cine are putere! Nu mă duceam la Peterborough, normal, ci numai până în satul Căpruţa, judeţul Arad. Dar dacă aş fi mărturisit adevărul, Preşedintele ar fi putut bănui că, o dată la două săptămâni, mă întorc la domiciliu, să mai gust din civilizaţie. Aha! Siguuur! S-o crezi tu că în felul ăsta i-aş fi ţinut pe vecini cu ochii pe uşa mea şi gata cu spargerile! Ei ţin sub observaţie doar cele două intrări ale blocului. În scopul ăsta, erau angajaţi cu ora (o jumate de Bergenbier/oră) nea Ştiucă, Relu Streche, nea Cioacă şi tanti Leapşa. Nea ştiucă, totdeauna cu ochii roşii, totdeauna sfrijit, dar îmbrăcat şmechereşte, stătea de planton la intrarea din faţă. Pe el îl puteai cumpăra uşor cu 20 de lei sau cu două mere roşii. Cu el, dar la distanţă de doi metri, se găsea tanti Leapşa, un soi de mumie într-un capot din stofă cu prune....