Italo Calvino – Ultimul vine corbul

Calvino a fost un scriitor de geniu, strălucit, care a dus ficțiunea pe teritorii noi, pentru ca apoi să o întoarcă la izvoarele fabuloase și străvechi ale povestirii

Italo Calvino – Oraşe invizibile

19.90 – 13.93 Lei Kubilai Han, stăpânitorul celui mai vast imperiu din istorie, nu e scutit de dispoziţii cât se poate de lumeşti. Hanul e agitat, mofluz şi îşi pierde uşor răbdarea, în orice companie. Singurul care îl poate face să asculte şi să viseze este faimosul explorator Marco Polo, care îi povesteşte despre oraşele văzute în călătoriile sale. Diomira, oraşul cu şaizeci de cupole de argint şi un teatru de cristal. Isidora, oraşul în care ajungi la bătrâneţe, când dorinţele sunt deja amintiri. Zair, oraşul trecutului. Anastasia, oraşul zmeielor şi al femeilor, care te face sclav. Armilla, oraşul fără case. Octavia, oraşul-păianjen. Toate sunt oraşe ale minţii, locuri ale conştiinţei, ipostaze ale Veneţiei lui Marco Polo, dar şi ale oraşelor în care trăim azi. ,Italo Calvino scrie despre cum compasiunea, toleranţa şi înţelegerea îşi au rădăcinile în conexiunea imaginativă cu alţi oameni, cu alte vieţi. Oraşele invizibile este capodopera sa.” Jeanette Winterson ,,O ultimă declaraţie de dragoste făcută oraşului.” Italo Calvino ,,Poate cea mai frumoasă scriere a lui Italo Calvino.” Gore Vidal De acelaşi autor: Iubiri dificile Palomar Castelul destinelor încrucişate Cavalerul inexistent Dacă într-o noapte de iarnă un...

Italo Calvino – Cărarea cuiburilor de păianjen

În Italia fascistă, în plin război mondial, Pin, un băiat fără prieteni sau repere, încearcă să se agaţe de cei mari, de obiceiurile şi obsesiile lor ciudate, care îl fascinează: arme, băutură, sex, crime. Rămas doar cu o soră prostituată faţă de care se simte complet înstrăinat, Pin îşi găseşte pentru scurt timp refugiul într-o tabără de partizani, închegată din personaje pitoreşti şi tragice în acelaşi timp: Văru’, Pişichieru’, Şchiopu’, Piele. Martor al naturii ipocrite şi nestatornice a adulţilor, Pin nu-şi doreşte decât să găsească un prieten adevărat, căruia să-i poată împărtăşi marele său secret: locul magic, ascuns, în care păianjenii îşi fac cuib. O asemenea aşteptare, izvorâtă din puritate copilărească, se dovedeşte greu de satisfăcut, dar nu şi de înăbuşit Order Cărarea cuiburilor de păianjen Preţ @ RON21,90 Qty: Adauga in cosul de...

Italo Calvino – Iubiri dificile

Iubiri dificile sunt, în cea mai mare parte, proze despre un bărbat şi o femeie care nu reuşesc să comunice, autorul identifică în acest eşec nu numai un motiv de disperare, ci şi un element fundamental – dacă nu de-a dreptul esenţa însăşi – a relaţiei amoroase. Umorul scriitorului italian este, cumva, într-un mod numai de el ştiut, continut în înseşi întâmplările sau reacţiile personajelor sale. Lucrurile se desfăşoara altfel decât la maeştrii americani ai prozei scurte, demonstrându-se astfel legatura profundă între modul de viaţă şi stilul literar. Nicolae Prelipceanu De acelaşi autor Palomar Cavalerul inexistent Castelul destinelor...

Italo Calvino – Castelul destinelor încrucişate

„Castelul destinelor încrucişate” este un experiment literar care la data apariţiei (1969) reprezenta o noutate şi o îndrăzneală epică deosebită. Cele două texte cuprinse în carte („Castelul destinelor încrucişate”, care dă şi titlul volumului, şi „Taverna destinelor”) sunt rezultatul unui joc narativ inspirat de figurile prezente în jocul de tarot, dar mai cu seamă de înlănţuirea situaţiilor create de jocul însuşi. Lumea simbolică a tarotului din secolul al XV-lea şi a unui joc de tarot popular care se mai practică şi astazi în Italia (aşa-numitul „joc marsiliez”) constituie trama unei ţesături epice de o mare virtuozitate şi originalitate. Inteligenţa artistică a marelui scriitor italian înscrie cartea în familia unor opere precum „Sotron” de Julio Cortazar, fiind în sine un fascinant joc combinatoriu de motive şi subiecte literare. O carte inimitabila, o carte a esenţelor şi arhetipurilor aflate într-un carusel al combinaţiilor în care întâmplarea se confundă cu destinul. De fapt, un joc de oglinzi în care realitatea se compune şi se descompune conform unor reguli pe care nu le cunoaştem, dar pe care le urmăm. De acelaşi autor Palomar Iubiri...

« Older Entries