Oscar şi Tanti Roz e o carte care, în ciuda substratului dramatic, lasă în urmă un plăcut sentiment de întelegere a tot ceea ce descoperă Oscar. Nu se vrea a fi o lecţie de viaţă, cartea doar te poarta prin viaţă.
Oscar este un băieţel de 10 ani, bolnav de leucemie, căruia nimeni nu are curajul să îi spună că mai are foarte puţin de trăit.Toţi au în preajma lui o privire gravă, iar el nu suportă să fie privit de medicul său ca pe un eşec în ale medicinei. De părinţi e vizitat numai duminica. Printre toate infirmierele îmbracate în roz, una singura e Tanti Roz, cea care îl învaţă lucruri înţelepte, precum aceea că “dacă-mi pierd timpul cu ce cred toţi tâmpiţii, când să mai găsesc vreme să aflu ce gândesc oamenii deştepţi?“. Ajunsă acum la o vârsta cu 13 cifre, spune poveşti din vremurile în care numele ei era Teroarea din Languedoc, şi se confruntă în ring cu adversare aprige precum Sarah Treosc Pleosc sau Surorile Ţâşnitoare.
Datorită simplităţii şi sincerităţii ei, Oscar îi urmează cu încredere sfaturile: îşi trăieşte ultimele 12 zile din viaţă ca şi cum fiecare zi ar avea 10 ani, în acelaşi timp scriindu-i mici scrisori lui Dumnezeu, în care micuţul încă nu crede.
Dumnezeu devine astfel un bătrânel care nu o duce (nici el) prea bine cu sănătatea, şi pe care Oscar nu ezita să îl certe – “azi nu te iubesc” ori sa il alinte-”te pup, Oscar“. Tot Lui îi cere ajutorul atunci când are probleme la “adolescenţă” sau cand vrea să se căsătorească cu Peggy Blue, a cărei piele miroase a alune şi pe care o apără de fantome. Chiar şi când Oscar ajunge un “batrânel” bolnav de cancer, a cărui “soţie” se află pe masa de operaţie, Tanti Roz îl învaţă să nu îşi piardă credinţa, întrucât “suferinţa fizică o înduri, pe cea morală ţi-o alegi“. Necunoscutul nu ar trebui să-ţi provoace frică, ci numai curiozitate, iar acele mici ajutoare primite de sus Oscar e dispus să le împarta şi cu ceilalţi.
În ciuda medicilor conformişti şi a lumii îndoctrinate din spital, Oscar găseşte oameni pentru care merită să trăieşti, cu care îşi împarte bucuriile şi alături de care învaţă cam ce înseamnă viaţa asta, care nu e un dar aşa cum se spune, ci numai un împrumut. Ajuns la “120 de ani”, naraţiunea se opreşte brusc, cu siguranţa că “doar întrebările neinteresante pot căpăta un răspuns definitiv“. El a înţeles că cea mai des întâlnită greşeală a oamenilor este aceea că se comportă precum acei nemuritori, dar că viaţa poate fi trăită cu adevărat în oricare moment.
Recenzie de OCTAV POPA
De acelaşi autor
Sku: E016ESC
„Hotărât lucru, ne aflăm în plin stanşibranism”. Et voila! Iată substanţa prezentului rezumată drastic şi mintos. Câteodată, la vremea lor şi numai în răstimpuri, un roman cum e Balul Fantomelor şi un autor cum e Radu Paraschivescu, înlocuiesc cu succes construcţiile epice kilometrice, pline de înţelepciune şi canoane gata de asimilat. Imperativul categoric se transformă, deci, în exclamativul fantasmagoric, mai pur într-un sens măcar prin lipsa de încărcătură morală.
Orice s-ar spune, puţini sunt cei care, asemeni lui Andrei şi a tatălui său, au prilejul să-şi caute singuri, prin pădure, bradul pe care să-l taie şi alături de care să întâmpine Crăciunul. Numai că ei nu se mulţumesc cu orice brăduţ, ci vor să ia acasă cel mai frumos brad! Dar, după ce în sfârşit îl găsesc, vieţuitoarele pădurii le pregătesc peste noapte o surpriză pe cinste, una care să-i facă pe cei doi să uite de tăiatul brăduţului. Din acel an, familia lui Andrei îşi va schimba obiceiul sărbătoririi Crăciunului…
Rămasă fără mamă şi alungată de acasă de tatăl ei vitreg, Meg rătăceşte dintr-un loc în altul şi intră în tot felul de necazuri, până când i se înfundă de tot: după o încercare nereuşită de a da spargerea în apartamentul unui pensionar, Meg are o altercaţie cu complicele ei, care o ameninţă cu un pistol şi o trimite direct în… rai. Pardon, direct în… iad. Ba în rai! Nu, în iad! Sfinţii şi drăcuşorii se întrec să pună stăpânire pe sufletul ei, aşa că nu se ştie încă unde-şi va petrece veşnicia. Lupta e strânsă, iar salvarea fetei atârnă de un fir de păr… al pensionarului pe care încercase să-l jefuiască.
Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să pună mâna pe Cosmos? Această carte amuzantă şi foarte bogată în informaţii vă oferă ocazia să zburdaţi puţin nestingheriţi prin spaţiu, timp şi univers.
Este o poveste emoţionantă, bogat ilustrată, pledând pentru bunătate şi generozitate. Acţiunea se petrece într-un orăşel din America finalului de secol XX şi ne prezintă povestea familiei Bird şi a micuţei lor Colinda, o fetiţă foarte bolnavă, dar bună şi veselă.
Cartea a adus în faţa cititorului mesajul că trebuie să fim buni şi omenoşi cu cei din jur. Scrooge, bătrân avar şi hrapăret, aspru şi neclintit, fără pic de compasiune pentru cei din jurul său, primeşte o lecţie de la cele trei spirite ale Crăciunului.
Însoţiţi-o pe Norocel, pisicuţa de jucărie, în căutarea lui Tudor, noul ei stăpân. El crede că Moş Crăciun l-a uitat, dar Norocel şi noii ei prieteni din pădure vor face tot ce le stă în putinţă ca Tudor să aibă o surpriză cu totul deosebită de Crăciun!
Cercetări recente demonstrează că aproape 80% din totalul bolilor au cauze psihice. De aici importanţa psihoterapiei în lumea contemporană. Dar cum doar o parte a celor cu probleme poate apela la ajutorul unui psihoterapeut (în România, numărul beneficiarilor de psihoterapie este foarte redus), autorul prezentei cărţi propune o psihoterapie a vieţii cotidiene, de care să poată beneficia un număr mare de oameni, în special tineri. Este o formă de self-help care rezultă din aplicarea principiilor psihoterapiei pozitive la viaţa de zi cu zi. Dintre acestea, cel mai important este concentrarea asupra capacităţilor şi abilităţilor, şi nu asupra tulburărilor.
Lovitura de stat nu este rezultanta unei anumite conjuncturi politice sau sociale, ci este, în primul rând, o acţiune cu caracter “tehnic”: ea nu presupune declanşarea obligatorie a unei stări de necessitate sau intervenţia maselor, ci existenţa unui grup de oameni decişi, capabili, chiar în condiţii de normalitate, să paralizeze centrii nervoşi ai vieţii naţionale. Modelele de urmat în această privinţă sunt, după opinia autorului, Troţki şi Mussolini.
Pentru viitorul foarte îndepărtat al universului se întrevăd două scenarii: diluarea într-o infinită beznă pustie şi implozia catastrofală, inversul big bang-ului din care s-a născut totul. Vom pieri deci – nu noi, fireşte, ci urmaşii noştri care vor avea probabil puţine trăsături umane – fie prin îngheţ, fie prin ardere. La prima vedere am fi tentaţi să spunem că universul e condamnat, iar odată cu el toate fiinţele. Această concluzie sumbră îşi găseşte în cartea lui Paul Davies un spectru larg de alternative şi nuanţări: poate că, deşi trăim într-o lume limitată în spaţiu şi timp, vom dăinui şi vom gândi nelimitat; poate că vom rezista la nesfârşit îngheţului hibernând tot mai mult; sau poate că universul însuşi nu e decât o parte dintr-o entitate mult mai vastă, iar urmaşii noştri vor putea crea alte universuri în care să evadeze. Oricum, nu e exclus ca, peste mii de miliarde de ani, soarta universului să depindă de fiinţele inteligente care îl vor popula. Departe de a dori să impună un final fericit, în Ultimele trei minute Paul Davies scrie povestea stranie şi tulburătoare a celui mai îndepărtat viitor imaginabil.
Recomandat de bookiseala.ro
