Umberto Eco – Trei povestiri

Trei poveşti istorisite de Umberto Eco şi ilustrate de Eugenio Carmi, pentru copii, pentru cei mari, pentru cei ce au nevoie de basme. Cine altul, dacă nu maestrul Umberto Eco ar fi putut scrie o carte atât de minunată?! Cele trei povestiri, însoţite de ilustraţiile lui Eugenio Carmi, îşi cuceresc imediat cititorii prin frumuseţea, căldură, omenia deplină a mesajului. Din prima pagină, pătrunzi într-o lume specială (de care aveai nevoie fără să ştii chiar) şi nu poţi să nu te împrieteneşti cu Generalul – ajuns, sărmanul, portar la hotel –, cu Cei Trei Cosmonauţi – un rus, un american şi un chinez uimiţi să descopere cât de tandru poate fi un marţian! – cu Gnomii de pe Gnu, mai paşnici şi mai civilizaţi decât pământenii… De acelaşi autor Vertigo. Lista...

Matilde Asensi – Ultimul Cato

În ciuda aparenţelor, studiul manuscriselor nu este cea mai paşnică ocupaţie. Sora Ottavia Salina descoperă acest adevăr după ce acceptă misiunea insolită propusă de superiorii ei de la Vatican: descifrarea tatuajelor de pe cadavrul unui etiopian suspectat de crime împotriva Bisericii. Indiciile principale, şapte cruci şi şapte litere greceşti, conduc investigaţia într-o direcţie surprinzătoare: Purgatoriul lui Dante Alighieri. Citită printre rânduri, faimoasa operă literară îşi dezvăluie mesajul ascuns timp de şapte secole, iar ancheta de bibliotecă se transformă într-o călătorie de proporţii mitice. Făcând echipă cu un arheolog egiptean şi un căpitan din Garda Elveţiană, sora Salina va parcurge un ritual iniţiatic fabulos, ale cărui probe se desfăşoară în şapte oraşe ce simbolizează cele şapte păcate capitale: Roma – trufie, Ravenna – invidie, Ierusalim – mânie, Atena – lene, Constatinopol – avariţie, Alexandria – lăcomie şi Antiohia – defrâu. Eşecul înseamnă moartea. Succesul este răsplătit dincolo de orice aşteptări. În societatea contemporană femeile încă sunt puternic marginalizate, dar trebuie să spun că eu nu am suferit niciodată de această discriminare. Lucrurile se schimbă. Mă miră nu atât numărul mic al femeilor care scriu romane de aventuri, cât numărul foarte mic al romanelor care – cu excepţia lui Don Quijote – pot fi considerate pe bună dreptate echivalentul unui road movie. Perez-Reverte a deschis uşa, iar noua, celor care am intrat pe urmele lui, ne-a fost mult mai uşor. „O călătorie pasionantă într-un trecut cufundat în mister, ascuns sub vălul alegoriilor literare. Un roman care ne deschide ochii şi ne înfioară inimile.“ (James Rollins) „O aventură uluitoare, pe cât de spectaculoasă, pe atât de inteligentă, care valorifică perfect minuţioasa documentare istorică.“ (Booklist) „Cititorii sensibili la istorie – mai ales la cea a Bisericii, a societăţilor secrete şi a ritualurilor iniţiatice – vor găsi aici nenumărate delicii.“ (Publishers...

Arturo Perez Reverte – Pictor de război


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
Pictor de război (2006) este unul dintre cele mai tulburătoare şi mai intense romane ale lui Perez-Reverte. În sudul Spaniei, într-un turn de pe ţărmul Mediteranei, un fost fotograf pictează o enormă frescă circulară: peisajul atemporal al unei bătălii, în care caută să redea imaginile pe care n-a reuşit niciodată să le surprindă pe film. Îi stau alături un personaj revenit din trecut ca să se răzbune şi umbra femeii iubite, dispărută în urmă cu zece ani. Sur­prinzător de la început până la sfârşit, Pictor de război îl poartă pe cititor prin implacabila geometrie a haosului secolului XX : arta, ştiinţă, războiul, dragostea, luciditatea şi solitudinea se întrepătrund în imensa frescă a unei lumi în agonie. „O călătorie de patru zile, plină de poveşti despre dragoste, moarte, vinovăţie, violenţă şi resemnare, cu un final neaşteptat. Romanul acesta nu va va spune prea multe lucruri plăcute, însă este cel mai bun dintre cele scrise de Arturo Perez-Reverte până acum.” La Razon De acelaşi autor Regina sudului Tablou flamand Conspiraţie la Sevilla Husarul Maestrul de scrimă Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Arturo Perez Reverte – Soarele de la Breda


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
De data aceasta, năstruşnicul şi îndrăzneţul căpitan se află în prima linie a armatei regelui don Felipe al IV-lea, luptând împotriva „ereticilor calvinişti” din Ţările de Jos. Regimentele spaniole asediază cetatea rebelă Breda şi, pe măsură ce bătălia se prelungeşte, rezultatul ei se transformă, dintr-o chestiune de strategie militară, într-una de orgoliu naţional. Încercarea disperată a Spaniei de a evita un alt eşec ruşinos în campania din Flandra îi oferă lui Perez-Reverte ocazia de a înfăţişa grandioase scene de bătălie, al căror echivalent vizual este un celebru tablou al lui Velazquez, dar şi faţa ascunsă a oricărui război, alcătuita din foamete, lipsuri, privaţiuni, descurajare şi răzmeriţe în rândul soldaţilor. „Seria de romane dedicată aventurilor capitanului Alatriste este o frescă amplă şi impresionantă, având în centru un erou inteligent şi charismatic.” The New York Times De acelaşi autor Tablou flamand Harta sferică Clubul Dumas Pictor de război Regina sudului Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Arturo Perez Reverte – Conspiraţie la Sevilla

Conspiraţia din Sevilla al lui Arturo Perez Reverte, probabil cel mai de succes scriitor spaniol al momentului, îşi captivează cititorul printr-o construcţie narativă ingenioasă, o interferare spectaculoasă de genuri: roman poliţist, istoric, de aventuri, de mister, de dragoste. Personaje inedite – un preot-agent secret al Vaticanului, venit să dezlege enigma unei crime, o frumoasă aristocrată andaluză, parohul unei bisericuţe baroce de pe malul Guadalquivírului, care luptă prin toate mijloacele pentru supravieţuirea lăcaşului său, oameni simpli certaţi cu legea, dar cultivând cu pasiune muzica tradiţională, ultimul corsar spaniol care dispare lângă coastele Cubei, la sfârşitul secolului al XIX-lea – evoluează într-o atmosferă rocambolescă, pe fundalul mereu fascinantului oraş care este Sevilla. De acelaşi autor Harta sferică Clubul Dumas Pictor de război Soarele de la Breda Order Conspiraţie la Sevilla Preţ @ RON24,64 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »