Când am văzut titlul, m-am grăbit la DEX. Ce-i Deania? N-am găsit. Nici un mail dat autorului nu m-a lămurit. Aşa am primit manuscrisul. N-am mai aşteptat suportul tipărit. PDF-ul m-a scos din ceaţă. Deania e lumea din nou, aşezată literar într-un spaţiu aproape rural. Acolo unde s-a născut, vorba poetului, veşnicia. Adică spiritul nostru naţional. Deania neagră m-a convins că Alexandru Petria are talent de povestitor. El suprinde cu detaşarea obiectivului rece al unui aparat de filmat esenţa „veşniciei””. Un orăşel în care pierzania e la ea acasă. Viaţa curge între fumuri de Lucky Strike şi amăgiri de perete cu Salma Hayek. Oamenii locului nu sunt teferi la minte, cum nici învăţaţi nu sunt. Altfel, cum să accepte ruperea spinării moartei Afinia, pentru că nu încăpea în sicriu? Sau incinerarea Eleonorei pentru că nu mai avea loc în cavoul construit de ea? Nu-i pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte. Aşa ar spune oricare dintre personajele lui Petria care fie se duce să facă bizniz la oraş cu flori şi eşuează dându-le din lipsă de clientelă fetelor din sat, fie dă lovitura vieţii jefuind un TIR plin ochi …cu prezervative. Nu-i pentru cine se potriveşte. Cum să vinzi o tonă de prezervative celor care n-au o existenţă protejată? În cartea lui Alexandru Petria nu se ascunde moralistul. Frazele sunt tăiate direct, jafurile, ca şi iubirile, sunt trăsnete din viaţa unui orăşel trăsnit care votează pe litra de mălai. Citind volumul picaresc ai senzaţia că ai mai văzut filmul acesta, dar nu eşti în stare să-ţi explici când, unde şi cum. Prozatorul nu literaturizează universul unui capăt de ţară, îl evocă într-o stare nudă. Aici, diferenţa faţă de ceilalţi căutători de nestemate în colbul scrierilor fără rost, doar cu gândul la premii naţionale, internaţionale. Cartea este alegorie a istoriei ultimilor ani, un pamflet al meditaţiei...
