Dan C. Mihăilescu – Castelul, biblioteca, puşcăria

Constant şi intens admirator al memorialisticii feminine (v. antologia De la coroana regală la Cercul Polar, 2007), Dan C. Mihăilescu a reunit mai multe destine din literatura confesivă românească. Sub titlul Castelul, biblioteca, puşcăria (cu subtitlul „Trei vămi ale feminităţii exemplare“) defilează feminitatea senzual-princiară, feminitatea ultragiată de-o istorie alienantă şi cea torturată, condamnată, deportată, încarcerată. De la Regina Maria, Annie Bentoiu sau Zoe Cămărăşescu, la Aniţa Nandriş, Lena Constante, Adriana Georgescu, Jeni Acterian ş.a. sunt urmărite deopotrivă nobleţea spirituală şi energia insurgentă, ardenţa pasională, înţelepciunea şi cultul familiei. Order Castelul, biblioteca, puşcăria Preţ @ RON27,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dan C. Mihăilescu – Cartea ca destin

„Tocmai am terminat de recitit, la miez de noapte, cartea. Ei bine, de unde nu o dată m-am declarat nemulţumit , pe parcursul scrierii, observ acum că întregul se susţine. Şi poate captiva, incita, intriga, agasa. Ştiu că las o impresie contradictorie. Din cât sunt mai convins înlăuntrul meu că nu mai am ce să aştept, că toate mizele după care fugi în tinereţe – iubire, carieră, chiverniseală, succes – şi-au consumat forţa de atracţie, dintr-atât lucrez mai efervescent, mă zbengui în arlechinade livreşti şi fac în public figură de impetuozitate impenitentă.“ (Dan C....

Dan C. Mihăilescu – Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş

„Oriunde mă duc, încerc să fiu şi să fac aşa cum m-a învăţat maică-mea, adică să arăt lumii o faţă de sărbătoare, în christica, pascaliana idee a lui «à chaque jour suffit sa peine» («ajungă zilei răutatea ei»). Prea e multă jale la vedere ca să mai adaugi şi tu ceva la haznaua depresiei generale. Şomer fiind de şapte ani, făcând numai ce-mi trece prin minte, depinzând numai de Dumnezeu şi soţie, neavând şefi, subalterni, condică de prezenţă, nedorind nimic din cele invidiate de mai toată noua lume bună, deambulez toată ziua în diverse medii artistice, unde inventariez nevrozele, angoasele, dezabuzările, debusolările care ne copleşesc existenţa. Apoi scriu despre ce mi se-ntâmplă. Nu vă asigur decât de un singur lucru: de buna mea credinţă. Una care vrea să scrie aproape exclusiv de bine, pescuind din apele tulburi ale prezentului firescul, frăgezimea, altruismul, seninătatea, pilduitorul.“ (Dan C....

Dan C. Mihăilescu – Despre Noica. Noica inedit Centenar Constantin Noica – 1909/2009

Să ne imaginăm că Noica împlineşte 100 de ani. În jurul lui se adună, ca să-l sărbătorească, prietenii. Nu mulţi – cam cât membrii unei familii obişnuite. De fapt, e vorba chiar de o aniversare de familie, nu de una oficială. Fiecare musafir şi-a pregătit o scurtă cuvântare, pe care o rosteşte cu emoţie în faţa sărbătoritului. Deşi au teme diferite, micile discursuri evocă, toate, personalitatea maestrului şi amprenta lăsată de el, direct sau indirect, asupra celui care vorbeşte. Noica le mulţumeşte oaspeţilor făcându-le o surpriză: a descoperit într-un sertar nişte scrisori vechi, din secolul XX, şi citeşte din ele, spre deliciul asistenţei. Atmosfera, caldă, dar oarecum solemnă la început, se destinde. Soseşte şampania. Acum, musafirii sunt într-o dispoziţie de-a dreptul ludică. Cineva propune un concurs de versificaţie pornind de la o fotografie a maestrului… 2009 este anul Centenarului Constantin Noica, iar întâlnirea descrisă mai sus a avut loc în acest volum. După o Cronologie Constantin Noica, vorbesc Despre Noica Gabriel Liiceanu, Alexandru Dragomir, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Andrei Pleşu, Ioana Pârvulescu, Sorin Vieru, Sorin Lavric. Textele lor sunt urmate de o secţiune intitulată Inedit, care cuprinde o conferinţă şi o serie de scrisori ale lui Noica (adresate lui Alexandru Dragomir şi Alexandru Elian), apoi câteva scrisori primite de cel dintâi. Ultima secţiune poartă titlul O joacă în marginea unei...

Dan C. Mihăilescu – I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii

„Am debutat editorial la 29 de ani, cu o carte despre Eminescu. Aproape sexagenar, m-am lăsat sedus de Caragiale. De ce? Fiindcă scrisorile lui din Berlin sunt cea mai suculentă, complicată, excitantă, pe scurt: cea mai ispititoare imagine a îmbătrânirii din literatura noastră. Cu infinit mai multe arabescuri şi capcane decât în cazul unor Ion Ghica, Alecsandri, Delavrancea, Vlahuţă, Odobescu, Blaga… Şi mai tulburător drăcoasă decât la Ion D. Sârbu. După eseurile dedicate epistolarului eminescian şi celui cioranian, cutreierul hipnotic printre scrisorile unui Caragiale complexat de sărăcie şi umilire aristocrată, îndrăgostit nărăvaş, ahotnic de putere şi recunoaştere oficială, pliat ludico-parodic pe cele mai diverse aşteptări epistolare, cinic şi sentimental, mizantrop şi altruist, înnebunit de România la 1907 ş.a.m.d. mi-a devenit oglindă, spectacol şi exemplu. Sălaşul utopic al unui paseist nevindecabil.“ (Dan C....